Cum ne-am trezit cu o statuie a lui Mihai Tatulici într-o emisiune la TVR și de ce nu era necesară

Pe site-ul Televiziunii Române citesc un anunț de promovare sub titlul: „«Mihai Tatulici – un jurnalist norocos»” a deschis noul sezon «Dosar România»”.

Textul începe astfel:   

„Lumea fabuloasă din spatele camerelor de filmat este dezvăluită într-un interviu impresionant realizat de Răzvan Butaru, în două episoade „Dosar România”. Primul a fost transmis pe 9 octombrie. Al II-lea va fi difuzat pe 16 octombrie, ora 18.00, la TVR 1”.

Mihai Tatulici, 74 de ani, un „jurnalist norocos”? Care-i norocul său: Ioan Stoica de la Caritas? Nicu Ceaușescu? Adrian Sârbu? Sorin Ovidiu Vîntu? Partidul Comunist Român? Uniunea Tineretului Comunist? Pupincurismul care i-a caracterizat cariera sa de „jurnalist”? Dar într-un material online de promovare se pot băga tot felul de aiureli și exagerări, contează PR-ul, numai ca să se obțină trafic și audiență! 

Interviul realizat de Răzvan Butaru, producătorul „Dosar România”, este „vândut” drept un „interviu impresionant”. Chiar așa, când o fi fost Mihai Tatulici impresionant? La interviul pe care l-a făcut în anii ‘90 cu Adrian Păunescu pentru că bardul a recunoscut că a fost un porc? Sau în interviul cu țeparul de la Caritas?

Învățăturile domnului Tatulici pentru telespectatori

Dar să ne ducem la „interviul impresionant” al ediției din 9 octombrie. Iată câteva învățături ale „norocosului” Mihai Tatulici către „ucenicul său”, Răzvan Butaru, postate în debutul interviului: 

„Atunci când ai noroc, ai noroc”.

„Eu sunt indezirabil pentru o mare masă de oameni. Dar eu aveam și un drog foarte mare. Eu le dădeam succes și ei veneau la succes ca la drog. Pentru că nu puteau să și-l facă singuri”. 

„Noroacele mele sunt oamenii”.

Aceste banalități, rostite cu emfază au fost lipite drept headline-uri ca să capteze interesul telespectatorilor. Răzvan Butaru lansează prima întrebare: 

„Domnule Mihai Tatulici, unde ați dispărut?”.

Aha! Butaru joacă și el un rol ipocrit, fiind curios, sanchi!, „unde a dispărut” interlocutorul său din spațiul public, în toți acești ani. Tatulici răspunde patetic, aproape să rupă inimile admiratorilor săi:

„La pensie” (dar completează orgolios) N-am dispărut…”.

Răzvan Butaru: La pensie, la pensie, dar de ce ați ales acest lucru? Aveți colegi de aceeași vârstă care încă sunt pe baricade…

O întrebare din categoria „ridicarea mingii la fileu”. 

Mihai Tatulici: Spectacolul bătrâneții are un nivel scăzut de telegenie. Eu mă uit din când în când la colegii mei de aceeași vârstă cu mine și nu sunt entuziasmat. Timpul meu a trecut. Eu nu mai sunt relevant pentru societatea românească…”.

Dacă Tatulici recunoaște că nu mai este „relevant pentru societatea românească”, atunci de ce a acceptat să dea un interviu la TVR? De ce producătorul n-a oprit filmarea cu acest personaj care se declară irelevant? 

Butaru încearcă o curiozitate sfioasă: 

„Ca jurnalist sau ca persoană publică nu mai sunteți relevant?”.

Mihai Tatulici: Nici ca una, nici ca alta…

Răzvan Butaru: Când ați constat lucrul ăsta?

Tare întrebare! Așa începe „interviul impresionant” cu Mihai Tatulici. Seamănă cu o discuție între doi moșnegi care, în loc să aibă loc în Cișmigiu, s-a consumat la Televiziunea Română! Totuși, nu pot să nu mă întreb: cum a ajuns Mihai Tatulici să dea un interviu în „Dosar România”, o emisiune de reportaje, documentare și anchete? Este Tatulici un „dosar” pentru România? De ce a fost băgat la „Dosar”?  

Dar să revenim la „materialul clientului”. 

Răzvan Butaru: În scripte ați ieșit la pensie. Un jurnalist, cumva, nu iese niciodată…

Mihai Tatulici (dă din cap nemulțumit): E o exagerare. (Alintându-se.) E un fel de pariu cu eternitatea, dar jurnalismul nu-i același lucru cu a fi scriitor sau a fi un alt tip de contributor la evoluția unei societăți…

Urmează alte banalități debitate de Tatulici: 

„Eu sunt extrem de mândru că sunt bătrân”.

„Pentru mine, jurnalismul social, care era crucea mea, începea să fie tot mai dificil de făcut din cauza faptului că politicienii care intrau în platou erau demni să fie luați la bătaie…”. 

„Jurnalismul social” a fost crucea lui Tatulici? Nu cumva oportunismul? Nu cumva propaganda comunistă care i-a fost școala de presă?

Tatulici a ținut să intre în rolul de erou, atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și în perioada postcomunistă. El a luptat împotriva politicienilor, dar până la urmă s-a retras scârbit și dezamăgit de lumea politică. El pretinde că este scriitor. Este bine să te lauzi că ești scriitor. Normal ar fi fost ca Butaru să facă niște referiri la cărțile lui Tatulici, dar mă tem că nici el nu le-a citit.

Șirul de întrebări ridicate la fileu continuă

Un model de întrebare servită de Butaru: 

„Totuși, din presa scrisă, partidul v-a dat afară în 1979…”. 

Mihai Tatulici (mârâind): Acestea sunt probleme personale.

Răzvan Butaru: Sigur că da, dar partidul s-a băgat în problemele dumneavoastră personale! Cum s-a întâmplat? 

Mihai Tatulici: S-a întâmplat foarte simplu…

Pensionarul abia aștepta „mingea ridicată” și începe să povestească cum, în acea perioadă, avea o viață profesională foarte agitată și din acest motiv a divorțat (era la al doilea divorț). Cea de-a doua soție l-a reclamat la conducerea partidului, iar partidul, mai precis tovarășul Emil Bobu, a dispus să fie dat afară din funcția de secretar de redacție al revistelor „Viața studențească” și „Amfiteatru”. Adică, trebuie să-l credem pe Tatulici că înaltul demnitar Bobu l-a concediat pe tânărul ziarist și scriitor. Iată ce miză mare: a fost dat afară de un ștab comunist pentru că divorțase și era un exemplu de imoralitate pentru studenții români! Ca telespectator din prezent, care a prins acele vremuri, îmi este greu de înghițit această gogoriță. Butaru nu-l deranjează, dă din cap ca un „ucenic ascultător”. Tatulici se laudă că a fost „un șomer de lux”. Stelian Moțiu, șeful de atunci de la „Viața studențească”, i-a dat ocazia să scrie în continuare, dar sub pseudonimul Mihai Matei, pe același salariu. La cât de supravegheat era sistemul presei comuniste este greu de crezut că Tatulici a trăit din aceste „colaborări”. Ar merita de văzut în arhivele vremii ce scria Mihai Matei! Hotărât lucru, când erai dat afară din serviciu, nimeni nu te mai angaja. Adevărații disidenți știu ce a însemnat foamea în comunism. Dar Tatulici este șiret și știe să-și „modeleze” trecutul, astfel încât să devină o victimă a regimului comunist. 

O precizare pentru publicul tânăr: ziariștii din presa comunistă erau asimilați cu niște activiști de partid, bucurându-se de avantajele sistemului. Activistul Tatulici n-a fost concediat, cum pretinde, ci a rămas în sistem, în așteptarea altor sarcini de partid.  

Mihai Tatulici: În afara de asta, am început să scriu colo-colo, în stânga, în dreapta, scenarii și tot felul de drăcii, fără nicio intenție de a mă duce la televiziune. Era ultimul orizont care mă interesa în acea perioadă…

Cât de ușor publica în presă șomerul de lux Tatulici! Numai cine n-a trăit acele vremuri poate să-l creadă! Și ce modest era: nu-l interesa o posibilă angajare la TVR! Povestea începutului colaborării la Televiziunea Română este de-a dreptul cusută cu ață albă. El susține că a fost chemat la TVR ca să colaboreze la o ediție a programului „Reportaj de scriitor” în cadrul emisiunii „Album duminical”.

Mihai Tatulici: M-a chemat un domn mai gras, fost activist de partid, care conducea departamentul de varietăți, și mi-a zis: „Tovarășe Tatulici, aveți o carte de succes, că eu avusesem mare succes cu cartea mea «Ceața și obișnuința», și trebuie să ne faceți un reportaj de succes!

Cum să crezi asta: șomerul și imoralul Tatulici, dat afară de la „Viața studențească”, a fost chemat de partid tocmai la TVR ca să facă un reportaj de succes despre orașul în care se născuse? Se știe foarte bine că Televiziunea Română era plină de securiști și că nu orice „șomer de lux” și „imoral” putea să primească această ofertă: „să ne faceți un reportaj de succes!”. Astfel de oferte nu se făceau pe talent („Talentatul domn Tatulici”), ci pe activitatea de propagandist și pe loialitate față de partid! Partidul îi oferise o altă sarcină de serviciu. Cum s-o refuze? Povestea lui Tatulici pare gogonată! Dar tânărul Butaru o înghite nemestecată. 

După ce se laudă cu succesul acelui „reportaj de scriitor”, făcut la comanda „domnului gras de la varietăți”, Mihai Tatulici plusează cu altă poveste: 

„M-am trezit cu un telefon: «Sunt Vornicu…». «Bună ziua!», am zis eu. Când am auzit de Vornicu, am înghețat la telefon. El mă suna pe mine acasă, atenție! Pentru că eu fiind șomer, eu stăteam acasă și el m-a sunat acasă…”.

Tudor Vornicu, marele om de televiziune, l-a sunat acasă pe Tatulici! Pe șomerul Tatulici! Numai în visurile frumoase se întâmplă asta! Dar așa vrea acum pensionarul: să rămânem cu ideea că Vornicu l-a sunat acasă! Iată ce i-a spus Tudor Vornicu tânărului Tatulici, conform confesiunilor bătrânului Tatulici:

„Băi, băiatule, reportajul tău este excepțional. Trebuie să vii la mine să vorbim că va trebui să treci pe aici și să te oprești aici”.

Și așa a intrat Mihai Tatulici în Televiziunea Română! Fără să dea un concurs, fără să fie verificat de Securitate, fără să semneze un angajament, a intrat ca într-o poveste de Hollywood, pentru că tinerii telespectatorii din prezent trebuie să rămână cu ideea că ziaristul Tatulici a pornit de jos (șomer) și și-a câștigat pe merit profesional locul. El nu ratează ocazia să se laude cu realizarea „Revelionul Tineretului” (TVR 2), în care a difuzat „thriller-ul cu Michael Jackson” (mare curaj!), și cum „a luptat” cu cenzura partidului (tovarășul Vasile Bontaș). Niște povești romanțate, cosmetizate, edulcorate, niște telenovele în versiunea Tatulici.

Lăudăroșenii după Revoluție

Printre alte lăudăroșenii postrevoluționare, Tatulici pomenește și de emisiunea „Deșteptă-te, române!”, realizată la PRO TV, care a făcut un rating de 45% pe măsurătorile peoplemeter. Altă aiureală! Cele mai vizionate programe din acea vreme au fost meciurile echipei naționale de fotbal și emisiunile „Surprize, surprize” și „Teleeurobingo Show”, care atingea ratinguri de 25%. Tehnic vorbind, nici dacă PRO TV ar fi difuzat debarcarea lui Mihai Tatulici pe planeta Marte nu ar fi făcut o audiență de 45 de puncte procentuale. Tatulici chiar ne ia de proști! 

O precizare: interviul cu Mihai Tatulici din 9 octombrie a avut 0,5% rating național, adică o audiență medie de 88.000 de telespectatori pe minut.        

Interviul de la „Dosar România” a fost un prilej pentru Tatulici să nege că l-ar fi cunoscut pe Nicu Ceaușescu, că l-ar fi lovit pe fiul dictatorului în zilele Revoluției sau că ar fi fost în gașca lui Nicu. El a vrut să ne convingă că nu s-a murdărit cu mizeria comunismului. De ce oare nu-l credem? Îl pot crede naivii – sunt destui în zilele noastre.       

N-am avut puterea și curiozitatea să urmăresc a doua parte a „interviului impresionant” cu Mihai Tatulici din 16 octombrie. „Dosar România” cu „norocosul Tatulici” este un eșec jurnalistic. Este o mostră de servilism, fapt care confirmă că „ștafeta nevăzută” a pupincurismului se transmite din generație în generație în TVR. Așa cum în anii 90, Ionel Stoica, fost activist UTC, ajuns redactor la Sport în TVR, a făcut un lung interviu de reabilitare cu milițianul Dumitru Dragomir, care a condus clubul de fotbal Victoria București în perioada comunistă, așa și Răzvan Butaru, peste zeci de ani, face un interviu de spălare cu Mihai Tatulici. Tradiția spălării de cadavre comuniste continuă la TVR. 

Câteva întrebări

Am mai multe nedumeriri vizavi de prezența lui Tatulici în această emisiune: 

– Ce-a căutat Mihai Tatulici la „Dosar România”, o emisiune de reportaje, documentare și anchete?

– Care a fost regimul acestei emisiuni: advertorial?, sponsorizare?, publicitate? 

– Există o relație specială între Mihai Tatulici și producătorul Răzvan Butaru? Neamuri? Prieteni? Pentru că firul discuției nu are nicio urmă de autenticitate, ci mai de degrabă se vede aranjamentul. Care-i aranjamentul între cei doi? 

– Dan Cristian Turturică, președintele SRTV, a văzut acest interviu făcut de Butaru în genunchi? Care este părerea sa despre acest interviu, ca să știm în ce gașcă se află șeful televiziunii?  

– Este posibil ca în viitorul apropiat, un studio al TVR să poarte numele Mihai Tatulici? La cât de intoxicați la minte sunt noile generații de jurnaliști, de ce n-ar fi posibil?

Aducerea lui Mihai Tatulici la emisiunea „Dosar România” arată cât de mare este brambureala din mințile angajaților TVR. Nu e vorba de cenzură sau embargo, ci de criteriile sănătoase de selecție, de valorile autentice pe care le aduci pe micul ecran. Hotărât lucru, prezența lui Tatulici este toxică prin banalitățile scorțoase, pline de ifose, pe care le-a rostit.