Departe de România care nu i-a oferit mai nimic. Ce mi-a povestit o prietenă cu două diplome de facultate, plecată în Anglia să îngrijească bătrâni
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un dialog telefonic cu o prietenă și fostă colegă de școală plecată de ani buni la muncă în Marea Britanie, scriitorul Petre Barbu surprinde câteva instantanee din viața atâtor români plecați la muncă.
Femeia stă picior peste picior, pe un scaun de grădină. O pereche de ochelari fumurii îi protejează ochii. O pălărie fără boruri o apără de soare. Mânecile suflecate ale bluzei de culoarea lămâii îi descoperă niște mâini scheletice.
Atât apuci să observi din poza pe care ți-a trimis-o, pentru că ea se grăbește să-ți spună: „Peste o lună va împlini 98 de ani!”. 98, formidabil! - repeți cu un entuziasm de parcă baba asta ar fi o suporteră a lui Arsenal. Ea ți-a mai trimis vreo cinci poze, cu niște străzi și case din Londra, care arată la fel cu cele din filmele BBC, dar tu n-ai nicio părere, nu încerci să pari curios, pentru că ea o să înceapă să-ți povestească despre acele case, despre cartier, iar pe tine nu te interesează. Pierdere de vreme. Tu trăiești într-un cartier de blocuri din București. Ea muncește într-un cartier select din Londra. (Cum ai putut să-i uiți numele?) Adică, are grijă de bătrâna asta din poză. De-aia a plecat în Anglia, în urmă cu zece ani, ca să aibă grijă de bătrâni. Mai pe românește spus, să-i șteargă la fund. Și pe asta o șterge.
Ea te îndeamnă pe un ton admirativ: „Uite cum arată la 98 de ani! Crezi că noi vom prinde 98 de ani?”. Nu! - răspunzi brutal, dar îți păstrezi comentariul pentru tine: în țara noastră de rahat n-ai cum să trăiești atâta!
Mai bine ai întreba-o, dacă va ajunge la 98 de ani, oare se va găsi cineva care să aibă grijă de ea? Va avea bani să plătească un serviciu de îngrijire? Sau va muri singură, neputincioasă, cu mințile spulberate, într-o cămăruță cu pereții prin care mișună șobolanii, pentru că nu va avea bani să stea într-un cămin cât de cât decent? Acum, ea se bucură că are grijă de bogătașii englezi, dar e posibil ca să moară singură, în mizerie. Nu e momentul să-i vorbești despre moarte, tocmai acum, când te-a sunat din Anglia, pe banii ei...
Ea începe să-ți povestească, n-ai cum s-o oprești, că femeia a lucrat în tinerețe în cancelaria lui Winston Churchill, în timpul războiului, și când războiul s-a sfârșit, i-a povestit doamna, o veritabilă lady, au tras o petrecere, de neuitat, bucurându-se că nenorocirea se terminase, că erau tineri, aveau toată viața înainte și vor putea să muncească pe rupte ca să reconstruiască, să fie fericiți... „Ce tare, nu-i așa?”. Tare! - o aprobi, dar și de data asta îți păstrezi comentariul: altă generație decât cele din prezent, care așteaptă să le vină totul pe tavă, să li se dea moca, să fie asistate!
Apoi, lady a lucrat într-o bancă, a ajuns într-o funcție înaltă în banking, nu s-a măritat niciodată, dar n-a mai tras-o de limbă, o să afle până la urmă de ce nu s-a măritat, pentru că mai are ani de trăit într-o casă cu șase camere! Mamăăăă! - te forțezi aiurea. Și la ce ți-ar folosi să afli, dragă Silvia, de ce nu s-a măritat clienta ta? - îți vine s-o întrebi, mai bine ai grijă să nu se prăjească la soare, în grădină, să nu amețească și să se lovească cu capul de ceva, Doamne ferește!, să te bage englezii în pușcărie că ai omorât o lady din neglijență, asta ți-ar mai trebui!
Nu s-a întâmplat nimic în România
Ea te întreabă, ca de obicei, ce se mai întâmplă în țară, tu îi răspunzi: „Citește presa electronică!”. Ea îți răspunde că n-are timp și te face nesuferit. Tu gândești: are dreptate, de ce să citească presa din țară, de vreme ce atâtea lucruri are de văzut acolo? Totuși, îi răspunzi politicos: nu s-a întâmplat nimic în România. Ai vrea și tu s-o întrebi ceva: cum e vremea la Londra?, e soare, idiotule!, n-ai văzut-o pe bătrâna de 98 de ani scăldată în soare?, cum este cu inflația?, cât costă pachetul de unt la supermarket?... Oprește-te! Întreab-o ce-ai de gând s-o întrebi cu adevărat:
- Ajungi la reuniunea de 35 de ani?
Ea se grăbește că-ți spună că i-ar plăcea să vă plimbați din nou pe faleza Dunării, a auzit că s-a surpat și este lăsată de izbeliște, dar nu are timp, are acest angajament cu lady, plus că și avionul este scump, pentru ea și prietenul ei. Aha, măcar ai aflat ceva, în sfârșit, prietenul ei! Noutatea te crispează, dar nu-ți blochează gândul pe care n-ai să i-l mărturisești niciodată: mai bine recunoaște, dragă Silvia, cum ar fi să apari la cursul festiv, în fața profesorilor care mai trăiesc și a foștilor colegi, unii angajați la stat sau la privat, alții așteptând să devină bunici și alții cu situațiile realizate în România noastră, cu copii trimiși la facultățile din Anglia ta, poftim!, și să le spui verde în față că tu, cu două facultăți în România noastră, ai ajuns să-i ștergi la fund pe bătrânii din Anglia ta? Cum ar fi?
În fond, nu suntem ceea ce scrie pe „cartea de vizită”, ci suntem prin ceea ce ne deosebim de ceilalți. Iar tu, dragă Silvia, ai știut să te faci diferită de noi. Asta ai văzut în noi, cei rămași aici: resemnarea.
Noi i-am dat totul României, cu vârf și îndesat din viața noastră. Dar România ne-a dat mai puțin decât ne-am fi dorit, iar tu n-ai avut chef să mai primești și acel puțin al României și ai plecat...
Trecutul să rămână acolo unde e
Ea te întreabă direct: „Tu te duci? Sigur că trebuie să te duci, să te lauzi cu realizările tale!”. Nu, nu mă duc! - îi răspunzi cu o ură abia ascunsă, sperând că n-o să te simtă. Iarăși îți îngropi gândul: n-ai să te mai întorci niciodată la foștii colegi, probabil cocârjați și ramoliți ca și tine, nu poți să-i revezi, poate pentru ultima oară, pe profesorii care mai trăiesc, oamenii care te-au învățat și ți-au dat o diplomă, nu poți să țopăi într-un balet ipocrit, o bucurie scremută, lacrimi și suspine, „cei mai frumoși ani, anii tinereții!”. Așa vrei tu: trecutul să rămână la locul său, în trecut, lasă-l așa! Și-apoi, la petrecerea de după cursul festiv, oricâte pahare de vin ai bea, cum ai putea s-o mai strângi în brațe pe ea și să-i șoptești înfrigurat la ureche: „Dragă Silvia, ce țâțe mișto ai”! Asta i-ai șopti dacă ea s-ar întoarce, chiar și cu prietenul ei, dar nu te va mai crede, lașule! Las-o așa!
Mai arunci o privire la poza cu femeia scăldată în soare. Ar fi bine să-i oferi un compliment: dragă Silvia, îți doresc să rămâi în lumină și la 98 de ani la fel ca... Abține-te! Spune-i sincer ce-i mai poți dărui:
- Auzi, cine ia campionatul la voi, Arsenal sau City?
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
Unamaidesteapta 14.05.2023, 15:08
Sunt multi ca ea care muncesc in ‘sters la fund’. Poate ar fii bine sa ne intrebam si de ce am plecat la o astfel de munca??
SG68 14.05.2023, 15:24
Nu România e de cacat. De cacat putem spune ca suntem noi, cei care ne lăsam conduși ca oile de niște ciobani necalificați. Avem votul in mâna, nu mergem sa votam sau votam raul cel mai mic pentru ca nu avem pe cine vota. Chiar și cei care au apărut nou in politica (U_) au aceeași meteahna, banul și cam atât. Aceștia USR susțin impozit zero la minim pe economie pentru beneficiul companiilor și nu al angajaților. Ei ar putea sa trăiască cu 3000 lei pe luna sau 1800 lei? De ce nu susțin 4000 - 4500 lei minim pe economie neimpozabil? Pentru ca ar scădea profitul companiilor străine in primul rând. NU mai spuneti ca România este de cacat! România nu a greșit cu nimic! Noi o facem de cacat și o umplem cu cacat! In definitiv, in vacante tot in țara noastra veniți și nu pot sa cred ca veniți in concediu la cacat!
User Șters 14.05.2023, 17:03
Daca pleci doar la munca si nu vrei sa te stabilesti si sa contribui la viata sociala din tara in care te muti......
dante69 14.05.2023, 18:11
Anglia e o porcărie ploioasă, strâmtă, veche și cu iz de lumea a treia. De acolo te poți alege cel mult cu un reumatism sau o depresie strașnică. Legendele astea despre săracii români cu diplome prin toate buzunarele care pleacă și-și găsesc mulțumirea in regat îmi provoacă silă. Stați acolo că stați bine. Nu va luați după tot felul de manipulatori.
Julia8 14.05.2023, 22:04
Lol. Fiecare are optica proprie și filtrează realitatea în funcție de felul său de a fi și de cultură / proveniență. O chestie rămâne universal valabilă : depinde întotdeauna de ce anume lucrezi și unde. Unde ai norocul sau ghinionul să te afli și cum te descurci. Dacă supraviețuiești ptr că pur și simplu nu ai cum să realizezi mai mult. Societatea în care trăiești este baza pe care începi să edifici. Fundația. In cele mai multe cazuri,nu ai cu ce și nici cu cine. Mentalitatea e iarăși importantă,mediul în care trăiești,drepturile pe care le ai și modul în care țara respectiva ti le apără. Înțelegi asta în momentul în care ajungi să lucrezi ptr niște specimene involuate,parvenite, cărora nu le pasă de povestea ta și de calitatea umană,ci doar de profitul net pe care îl poți aduce. Acestea fiind zise, am văzut partea frumoasă și mai puțin frumoasă a UK. Even though,o consider țara în care aș fi putut face multe dacă aș fi reușit să emigrez acolo la momentul oportun. Însă am trăit în altă țară,spre exemplu,care nu mi-a oferit absolut nimic în sens material,ci doar în materie de stil și de mentalitate. Nu a fost decizia mea,asta e. Când am putut decide,am plecat într-o țară care oferă mult,Elveția, însă în care ptr început te lovești de toate scursurile afaceriste din ex blocul sovietic,aka sloveni,sârbi,macedoneni,etc. Și atunci înveți ce înseamnă beneficiile democrației și drepturi. Asta ptr că nu le mai ai. Asa că....chill.relax.move on. Spice up your life. Live.