Charlie Ottley a realizat materiale despre România pentru BBC și, mai nou, pentru Netflix: Flavours of Romania. Toate au fost prezentate ca mari realizări documentaristice, jurnalistice etc.
Sunt mai ales realizări financiare și publicitare, nu prea ok deontologic, dar care au un merit: ne arată cât de puțin știm să ne privim, să ne prezentăm, să ne exprimăm singuri.
Nu tot ce-i Gucci e frumos, nu tot ce e BBC e inteligent
Pe Netflix, genul programului e prezentat ca ”motivațional”. Un terci de patriotism cu bani de corporație și fonduri de la consilii județene, asta înseamnă motivațional.
Nu tot ce e BBC sau, cu atât mai puțin, Netflix, e și calitate artistică sau jurnalistică. Nu mai fiți atât de umil-priovinciali, deci. Nu vă mai luați după brand. Nu tot ce-i Gucci e frumos, nu tot ce e BBC e inteligent. Cu Netflix credeam că v-ați prins: e mișto aplicația, nu întotdeauna conținutul.
Falsă ca brânza sibiană din București
Cum funcționează astfel de materiale de presă sau ”documentare”? În varianta lor ultrapenibilă le vedeți și pe la presarii noștri, fie privați, fie, mai ales, la postul public. Te duci bei ceva cu patronul, faci trei glumițe, filmezi un peisaj, umpli burta, iei și salariu, petreci și un weekend comod fără să plătești.
Apoi apar materiale jucăușe despre pensiunea nu știu care, zona feerică nu știu care, herghelie de ponei, senzații bucolice mai false decât brânza sibiană din București.
Unora dintre telespectatori le-o fi plăcând genul, nu zic nu, sunt materiale ”pozitive”, pline de voie bună, dar ei trebuie să știe că e o mostră de publicitate mincionoasă, de jurnalism mincinos, și ceva mai util ar fi să râdem de comicul lor involuntar.
Vă mai amintiți de Anthony Bourdain în România?
Până să ajung la Flavours… să amintim de venirea regretatului Anthony Bourdain în România. Omul era nonconformist, simpatic, cotrobăia lumea după mâncruri, cadre, personaje ca să facă show-ul mai atractiv pentru producții gen ”travel”.
Partea mai puțin cunoscută e că astfel de showuri sunt deseori finanțate și orientate de sponsor către o publicitate mascată – publicitate turistică în general.
În 2008, Bourdain a venit să facă un episod despre România fiind plătit de Guvernul României. Apoi, omul a povestit că a fost o foarte proastă decizie – oamenii guvernului băgându-se ba să-i mute personajele în case mai frumoase, ba să îmbrace copiii în strai tradițional.
A ieșit un scandal tot provincial: mare parte din presă în loc să se indigneze de practicile publicitare Bourdain-Guvern s-au indignat că Bourdain nu a executat cuminte ordinele ”de imagine” ale epocii Udrea-Băsescu și că am dat și banii, nici n-am ieșit ”de bine”.
La Charlie Ottley se cumpără minutul de apariție
Charlie Ottley e din alt aluat. Omul e un publicitar care se învârte pe lângă fonduri grase și fețe regești. S-a vândut la pachet cu Prințul Charles, promovează o variantă de turism rural în care kitschul se amestecă cu un exclusivism princiar (aici un exemplu de material pe postul nostru public cu prinți, conți și turism).
Ottley nu are grețuri în legătură cu situația în care te pune un plătitor de publicitate ca să faci un ”documentar”.
Noroc cu George Scripcaru, proaspăt eliminat de brașoveni din funcția de primar – el măcar ne-a explicat frust cum stă treaba. Scripcaru a declarat clar că el scoate banul și cumpără minute în materialul cu pricina.
”Aşteptăm un demers oficial pentru această finanţare, iar cota noastră de participare va depinde direct de cât va apărea Braşovul în acest film care va avea 46 de minute”, declara fostul primar presei locale despre finanțarea proiectului lui Ottley (i-au mai finanțat și alte proiecte.
Românul vrea să se vadă pe Netflix
Finanțările apar tot în presa locală anunțat pe un ton victorios: zeci de mii de euro, nu știm exact cât s-au adunat de-a lungul timpului. Dar trebuie spus că un singur episod atinge ușor suta de mii de euro.
Nu am avut timp să sap, și nu e locul aici, să verific dacă și relațiile cu alte consilii județene, primării sau mari companii private s-au desfășurat după același procedeu ”motivațional”.
Rezultatul pare în orice caz un terci publicitar. Din când în când producătorul intervine și mai are și o sclipire de lucidiatate, mai vorbește despre tăierile masive de păduri, dar așa, de formă, să nu supere pe nimeni și să se și eroizeze puțin.
Tonul sfătos și moralist pentru români e de-a dreptul insportabil, e un neo-naționalism sprijinit de multinaționale, e ca rafturile alea cu ”made in România” din supermarketuri: când iei produsul la bani mărunți afli că ambalajul patriotic este de aici, produsul e din Fiji.
Prostia înduioșătoare a provincialului se manifestă previzibil. Vrea și românu‘ să se vadă ”de bine” la Netflix. Vine un englez și-i exploatează această vanitate.
Ia bani de la Carrefour România și îi flatează pe ăia că ce responsabilitate socială au. Ia bani și de la autorități locale și îi perie și pe ăia că ce luptători pentru tradiții (cele mai multe inventate) sunt.
Netflix îi bagă filmul în ”top”, un top care e o unealtă de marketing și el. Și uite așa se uită românul mulțumit la un film autoflatant făcut pe banii lui.
Problema e și calitatea moderatorului, un narcisic pe motocicletă care își recită propriile poezii la casa lui Eminescu.
Avalanșă de ”extraordinar”, ”superb”., turism cu motocicliști, eco-afaceriști și tot tacâmul a ceea ce se cheamă ”lume bună” azi.
Ce să mai, îmi amintește de exploatarea snobărelii micului burghez român din secolul 19 de către diverși artiști de mâna a 14-a veniți pe aici să le ofere senzații tari.
Bravo, Ottley, nu-i ierta pe fraieri!
Să nu uităm filmările cu drona, esențiale. Spui două vorbe, pac! drona, pac! peisaj. Românului de mileniu trei, bine autocolonizat îi place să audă lucruri bune de la ”britanicul îndrăgostit de România”, că doar așa sunt valabile.
Prostie patriotică stoarsă la sânge de un băiat isteț, acest Ottley, om de televiziune care știe să mulgă în același timp și multinaționala, și primăria, și vaca (are un episod de ruralism intens unde mulge o vacă). Bravo, Ottley, nu-i ierta pe fraieri!
În plus, chiar cred că un punct nevralgic e aici. Țări precum România, făcute varză de schimbări economice și sociale radicale, sunt mute, nu se mai pot autoreprezenta, oamenii caută disperați confirmare, legitimare.
Se pare că doar cu astfel de cascadorii ieftine se mai simt ”reprezentați”. Doar dacă se simt băgați într-o butaforie ieftină publicitară.
Ottley are succes așa cum are succes și o tradiție falsă de lupte între flăcăi tomnatici grăsuți care se îmbracă în zale pe la Suceava și se bat tradițional cu săbiuțe de lemn pe la târgurile pline de ”obiceiuri de consum”.
dasorin2000 • 08.10.2023, 23:00
Acest film despre Romania este cel mai bun de pana acum. Iar Oakley fie ca vrem fie ca nu este cel mai bun ambasador al Romaniei. Sunt convins ca va inspira mii de romani antreprenori si alti cateva zeci de mii din UK care or sa vina in Romania doar datorita aceatei prezentari. Insa daca citesc articolul, tot ce simt este fustrare si imi reaminteate de faptul ca romanil nu se simt bine cand se vorbeste bine despre el. Eu zic sa faceti voi un documentar mai bun, ca a vorbi de rau poate oricine.