Opinie de
Claudiu Săftoiu
Toate articolele autorului

Astfel de decizii, cu consecințe incalculabile, inclusiv în acccepțiune militară, au fost luate zilele trecute și au fost la un pas să declanșeze un război planetar.

Drona ”Triton”, de 130 de milioane de dolari – aparținând marinei militare SUA, care decolase din spațiul prieten al Emiratelor Arabe Unite -, ar fi survolat, pe 21 iunie 2019, apele internaționale de lângă teritoriul provinciei Hormozgan, situată în sudul Iranului, și a fost cel mai probabil doborâtă de temuta grupare ”Garda Revoluționară Islamică”.

Informat prin intermediul intelligence-ului american de încălcarea de către Iran a legilor internaționale, președintele american Donald Trump ar fi dat inițial acceptul pregătirii contraatacului, dar a anulat, ”in extremis”, cu 10 minute înainte comanda de foc.

Potrivit propriilor tweet-uri, Trump a considerat dispropoționat un răspuns armat, care ar fi ucis instantaneu 150 de oameni, față de pierderea unei scule militare de recunoaștere aeriană, oricât de scumpă ar fi fost ea.

Cine câștigă din instigarea la conflict deschis, în Orientul Mijlociu?

La prima vedere, lucrurile par a fi fost aranjate în așa fel, încât o eventuală escaladare a unui conflict să ofere, ambelor părți implicate, pretexte solide de argumentare a unei eventuale acțiuni armate.

Odată eliminată iminența declanșării unui conflict deschis, prin decizia lui Trump de a nu declanșa atacul, scenariile au început să apară. Unii au decretat că președintele american, care tocmai și-a anunțat candidatura complicată pentru al doilea mandat la Casa Albă, împinge iresponsabil lumea spre un război devastator, din rațiuni electorale interne.

Alții apreciază că președintele iranian Hassan Rohani, disperat de consecințele embargoului impus de americani afacerilor cu petrol și băncilor iraniene, forțează o provocare prin terțe interese, generate de războaiele și conflictele de proximitate pe care Iranul le poartă cu Irakul, Bahreinul, Libanul sau Arabia Saudită.

O așezare a argumentelor este absolut necesară, pentru a înțelege de ce SUA se retrage din Orientul Mijlociu și cere o reconsiderare a acordurilor comerciale și politice, ca să înțeleagă, întâi de toate, Europa.

Ce a fost eludat în Acordul SUA-Iran din 2015 și l-a înfuriat pe Donald Trump

Donald Trump a denunțat unilateral, în luna mai 2018, ”Tratatul de Neproliferare Nucleară”, semnat cu Teheranul, prin care Iranul se angaja să reducă producția de elemente nucleare, în schimbul ridicării sancțiunilor economice împotriva statului. JCPOP (”Joint Comprehensive Plan of Action”) a fost  semnat în 2015 de președintele Obama, alături de omologii săi din Rusia, China, Franţa, Regatul Unit şi Germania.

Avantajul unui baril de petrol iranian ieftin a luat mințile tuturor, fără ca cineva să sesizeze vreo scăpare mai mare, decât orice concesii economice agreate. Decizia lui Trump a scandalizat planeta și a produs o undă de șoc în ceea ce privește coeziunea SUA-UE, în privința afacerilor internaționale, dar și a problemelor de securitate internațională.

Iritarea extremă, de la acea vreme, a lui Trump nu a fost un frison de grandoare necontrolată și riscantă, așa cum au conotat-o criticii vehemenți ai carismaticului magnat imobiliar, ajuns președintele Americii.

În fapt, consilierii militari și de securitate ai lui Donald Trump i-au reamintit acestuia că din mult lăudatul Acord lipsesc angajamentele asumate în clar de Iran, cu privire la încetarea, nu reducerea construirii și testării rachetelor balistice cu rază medie și lungă de acțiune, și mai cu seamă, elemente asiguratorii cu privire la încetarea imixtiunii șiite,  care durează de cel puțin 150 de ani, a fostului măreț popor persan – Iranul de astăzi – în regiunea Orientului Mijlociu.

Acordul din 2015 eludează obținerea promisiunii iraniene de a nu mai susține grupările teroriste Hezbollah şi Hamas, din Siria sau Yemen, sau să oprească traficul de arme către terți. Mai mult, Acordul agreat internațional lăsa pe mai departe mână liberă Iranului, pentru susținerea conflictelor sectare dintre sunniți și șiiți, de fapt pretexte de a a înarma grupări sau guverne șiite anti-occidentale din Asia Mică.

Acordul din 2015, declarat caduc de noul președinte Donald Trump, ar fi permis Iranului menținerea netransparentă a frontului beligerant extremist islamist anti-occidental în Orientul Mijlociu, cu bătaie spre Europa.

Trebuie spus că și astăzi, intervenția subtilă și complice a Iranului până în zona europeană mediteraneană, cu țintă spre Israelul pro-occidental, reprezintă un plan de perspectivă a înaintării elementului radical islamist, spre Europa.

Pericolul islamist șiit militarizat, la fruntariile geografiei sud-estice europene, este o consecință a unui leadership politic occidental mult prea conformist și vulnerabil, în aplicarea dreptului internațional.

Un eventual control al Iranului asupra întregului Orient Mijlociu face din Europa o țintă tot mai apropiată

Dacă, astăzi, influența Iranului – prin terți și interpuși care acționează sub steag străin, pentru scopuri islamiste radicalizate, apărate prin terorism  – a ajuns la Marea Mediterană, asta se datorează realităților multifațetate, foarte complexe, din zona Orientului Mijlociu și a răspunsului mereu inadecvat al comunității internaționale, privind interesele statelor islamice, cu monarhii religioase șiite,  ori a celor cu regimuri șiite radicale, în afara teritoriilor și zonelor istorice pe care le subîntind de mii de ani.

Un eventual control al Iranului asupra întregului Orient Mijlociu reprezintă o amenințare directă la adresa Europei și a Uniunii Europene, ca areal occidental ce trebuie protejat și securizat. Slăbirea aliniamentului de securitate și angajare militară occidentală în zonă lasă loc instabilității și recrudescenței terorismului fundamentalist islamic.

Ruperea Acordului cu Iranul de către administrația Trump a fost tras un semnal de alarmă tras statelor dezvoltate din Europa, privind pericolul iranian, insidios pătruns în documentele fostului Acord din 2015, cu expunere spre o viitoare amenințare europeană din partea grupărilor radicalizate islamiste, înarmate și susținute de Iran.

Relația SUA-UE în dosarul iranian, pe un trend mai periculos decât mișcările de moment ale Iranului în Orientul Mijlociu

Rusia, Germania, Franța, chiar Marea Britanie s-au opus intransigenței președintelui american. De peste un an de zile, importurile de hidrocarburi din Iran către Europa au continuat, într-un ritm mai redus, dar au continuat.

Embargoul comercial și financiar, solicitat cu insistență de americani, unui număr semnificativ de companii europene, cărora li s-a cerut pur și simplu rezilierea contractelor cu petrol iranian prin bănci de stat de la Teheran, a acutizat problemele dintre cancelariile europene și administrația Trump.

Un bulgăre de interese și neînțelegeri diplomatice, de rațiuni economice interdependente, ridică semne de întrebare privind rezistența axei occidentale care, de 70 de ani, asigură pacea în aceeastă parte a lumii.

Paradoxal, acest bulgăre a fost generat de un element care ar fi trebuit să guverneze de la început relații Occidentului cu restul lumii: încrederea solidară în obiective care să mențină pacea, comerțul liber, circulația liberă a cetățenilor și domnia legilor naționale și internaționale.

De la venirea lui Donald Trump la conducerea Americii, niciodată relațiile UE-SUA nu au fost mai problematice. Să dai vina doar pe Trump, ar fi prea ușor, și nici măcar pe de-a-ntregul adevărat.

Iranul își poate sabota propriile câmpuri petroliere, prin amplasarea de mine, pentru a forța o intrare în conflict deschis cu America

Miile de soldați americani dislocați în Golful Persic, în statul Oman, nu vor putea face nimic în eventualitatea în care iranienii, montați de statele arabe din vecinătate, vor decide declanșarea unui dezastru, prin  autodetonarea câmpurilor petroliere din Stâmtoarea Ormuz, care alimentează întreaga planetă.

Câteva mine amplasate în perimetrul petrolier pot devasta, pentru o perioadă nelimitată, punga de ”crude oil” deținută de Iran, și va duce la sabotarea extinsă a comerțului internațional cu petrol. O perioadă de sărăcie, foamete și haos va cuprinde regiunea, pentru ani și ani înainte.

Soluții corecte, prin asumarea curajoasă a adevărului

După oprirea atacului iminent asupra Iranului, Donald Trump a înăsprit și mai mult sancțiunile asupra Teheranului, prin tăierea contractelor privind producția de aluminiu, de fier, oțel și cupru. Cu o armată colosală, superioară numeric și tehnologic, americanii îi pot reduce la tăcere pe iranieni, în doar câteva zile. Au mai făcut-o în anii 80. Atunci le-a luat o zi.

Contextul internațional actual nu permite nici cea mai mică escaladare a conflictelor dintre țările purtătoare de arsenal nuclear. Cantitatea de focoase nucleare deținute de statele lumii, cu mult mai mare, comparativ cu cea din anii 80, odată pusă la lucru, va rade civilizația umană de pe planetă.

Să căutăm soluțiile corecte, având curajul de a recunoaște adevărul, în relația occidentului, cu lumea islamică.

Până atunci, cele 10 minute care au despărțit declanșarea atacului american de oprirea acestuia, face din Donald Trump un jucător care nu poate fi ignorat în solicitările de solidarizare occidentală, pentru o lume mai sigură.

Citește și:

Donald Trump spune că oprit un atac asupra Iranului cu 10 minute înainte: „Am întrebat câți oameni vor muri și au spus că 150”

Iranul amenință SUA în cazul unui atac, după ce Donald Trump a confirmat că a anulat în ultimul moment o operațiune

Citeşte şi: