Mergi direct la conținut »
E foame de bani, băieți? | Despre cum se face depesedizarea prin penelizare!
Opinii Libertatea > Opinii > E foame de bani, băieți? | Despre cum se face depesedizarea prin penelizare!

E foame de bani, băieți? | Despre cum se face depesedizarea prin penelizare!

Înainte de a-și prezenta programul de guvernare în Parlament, premierul Ludovic Orban a insistat pe auditul administrației și al instituțiilor publice. A fost un prilej de bucurie pentru cineva care solicită public un astfel de audit. Dar…

Opinie de
Patrick André de Hillerin
Toate articolele autorului

Guvernul Orban s-a instalat de o săptămână și puțin. Între timp, la mijloc a fost și turul I al alegerilor prezidențiale, precedat de ultima săptămână de campanie electorală.

Oricâți supra-oameni ar fi în Guvern, n-au prea avut timp să muncească eficient săptămâna trecută, având un candidat de susținut. Aici, da, au fost eficienți, Klaus Iohannis câștigând primul tur. Altfel, nu aștepta nimeni de la ei performanțe deosebite. Și-așa e prea mult că s-au împăunat cu organizarea alegerilor, care, orice am spune, nu le-a aparținut.

Și a mai spus ceva domnul Orban, pe lângă promisiunea unui audit, atât de necesar instituțiilor românești: că va purcede instantaneu la depesedizare și că-l va durea mâna de câte decizii de demitere va semna.

Pe noi ar fi trebuit să înceapă să ne doară capul, în fix acel moment.

Căci depesedizare e una, depolitizare este cu totul altceva. Ori noi așteptăm, de 30 de ani, depolitizarea instituțiilor. Se pare că sub Guvernul Orban nu vom avea parte de așa ceva.

Chiar săptămâna trecută, reprezentantul PNL în Consiliul de Administrație al TVR a fost uns secretar-general al Institutului Cultural Român, singura sa mare calitate fiind că este reprezentantul PNL. Altfel, târâie în raniță stiloul de plagiator în tezele doctorale.

Luni, domnul Petcu a fost demis. Dar, în ciuda afirmațiilor publice, nu pentru că ar fi avut probleme cu plagiatul în doctorate, ci pentru că, atunci când l-a împins la ICR, Partidul nu s-a gândit la toate amănuntele. Ori funcția de la ICR era incompatibilă cu cea de membru al CA al TVR. Nu doar că voiau, în mare grabă, să depesederizeze ICR prin penelizare, dar o făceau și cu încălcarea legii.

Luni a urmat un nou val de numiri politizante.

Un vicepreședinte al PNL și, în același timp, președinte al PNL Sector 1 a fost numit în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica. E tânăr, și-a făcut studiile în SUA, dar acestea nu sunt, neapărat, semne ale competenței. Un an de studiu la Stanford costă în jur de 40.000 de dolari, iar un masterat la Harvard costă 110.000 de dolari pe an, programul durând doi ani.

Desigur că toți copiii din România, mai ales cei foarte dotați intelectual, au acces la peste 300.000 de dolari pentru a-și plăti studiile… Nu, n-au! Și, atunci? Sunt studiile plătite cu bani grei un semn al priceperii, competenței? Nu neapărat.

Dan Quayle, al 44-lea vicepreședinte al SUA, cu strălucite studii de drept la Robert H. McKinney School of Law de la Universitatea Indiana din Indianapolis (unde un an de studiu costă, azi, 50.000 de dolari) s-a făcut de râs în fața unei clase pline cu copii de 12 ani, fiind incapabil să scrie corect cuvântul „potato“ (cartof).

Tânărul Burduja a comis-o similar, confundând Muntenegru cu Macedonia de Nord, tocmai în timp ce o critica la Digi 24 pe Viorica Dăncilă că a gafat confundând Podgorica cu Pristina.

Dan Quayle a pierdut nominalizarea partidului pentru cursa prezidențială, la noi, partidul l-a numit pe gafeur la Transelectrica și mai mult ca sigur că-i pregătește un viitor măreț.

În întreaga țară sunt pregătite schimbările de prefecți, la poarta fiecărei companii de stat de la care se poate mulge ceva stau încolonați membri de partid, pregătiți să înlocuiască alți membri de partid. Depesedizarea prin penelizare este în plin avânt. Și se petrece rapid, de parcă asta era, cu adevărat, prioritatea României.

Uitați de audituri, de depolitizare, de competență. Foamea e prea mare pentru un partid care nu mai are acces la pungile publice cu bani de peste cinci ani. Iar dacă ați sperat, reveniți cu picioarele pe pământ. Da, atât de repede. Nu ne-au lăsat să plutim nici măcar două săptămâni.

Close
Închide
  Close