Harneala lui Nicușor, România – captiva PSD și prăbușirea Americii

Cade totul pe românul nebugetat, cel mai călărit dintre pământeni. Care nu are nicio reprezentare politică și e mereu chemat să fie pedepsit cu un nou buchet de taxe. 

Bolojan e captivul unui PNL ros de incompetență și rea-voință. România e captiva PSD și a Securistanului de deasupra. UDMR are morala mai laxă decât doamna Mia Khalifa. USR e un partid pe care nu îl mai votează nici fanaticii „m*ie PSD”, iar alternativa ar fi niște aventurieri politici, în care se sublimează nostalgiile totalitare și bolșevismul face pace cu fascismul. Niște fanfaroni inculți și agresivi.

Carevasăzică, o să fie tot mai rău, normal. România traversează, pe datorie, un bine economic profund nemeritat. 

Iar pe plan internațional, nicio săptămână fără un front nou. Omenirea pare decisă să se dezintegreze.

Una dintre cărțile lui Ferdinand Lundberg (publicată acum cincizeci și cinci de ani) – Bogații și superbogații – a ajuns peste noapte bestseller (întâmplarea este evocată și în volumul Aurorei Liiceanu – Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității, publicat acum mai bine de un deceniu la Polirom).

Am recitit-o recent, încercând să înțeleg ceea ce nu poate fi înțeles: comportamentul haotic lui Donald Trump, un copil bătrân de bani gata, o păpușă defectă, cu arcurile rupte. Care a reușit nu doar să bage Statele Unite ale Americii în gard, ci și să umilească demnitatea națională a americanilor devenind cârpa geopolitică a lui Putin. Acuzat fățiș de pedofilie de Musk, la rândul său acuzat de Trump de o evidență: că e prăjit de la droguri. Ketamina ucide și ea, cum ucide corupția la români.

Știam că voi găsi în cartea lui Lundberg un fragment care m-a uluit prima dată și m-a uluit și acum, la a doua lectură. Nici măcar nu e al autorului. E un motto din Scott Fitzgerald, acel mare clasic american, care a înțeles ca nimeni altul iluzia bogăției și cum anume trece timpul.

Redau acel motto: „Să-ți spun eu despre cei foarte bogați. Ei sunt diferiți de tine și de mine. Ei, de mici, au și se bucură de ce au și asta contează, le face ceva, îi face fragili acolo unde noi suntem puternici și cinici unde noi suntem încrezători, într-un fel pe care dacă nu te naști bogat este dificil să-l înțelegi. Ei cred cu tărie în inima lor că ne sunt superiori pentru că noi a trebuit să descoperim compensațiile și refugiile vieții de unii singuri. Chiar și atunci când ajung în lumea noastră sau decad sub noi, ei încă mai cred că ne sunt superiori. Ei sunt diferiți”.

Evident, Fitzgerald are dreptate. Adăugați peste acest complex de superioritate unul de inferioritate în fața dictatorilor care pot supune la orice perversiune societățile care i-au emanat. Adăugați incultura violentă (Trump citește mai puțin decât un analfabet funcțional român). Adăugați minciuna și show-ul ca stil de viață.

Trump nu are doar serioase provocări cognitive (mai serioase, cu vârsta). Are toate acele atribute ale șarlatanului perfect. Morala nu l-a incomodat niciodată. Are un vocabular sărac și o gândire bazată integral pe viclenie. Este un om bogat în bani și obiecte și precar până la tragedie în etică.

Nu e de mirare că l-a aruncat pe Musk peste bord, fără să clipească. Asta a făcut toată viața lui. Și dacă într-o zi va trebui să arunce America întreagă peste bord pentru ceea ce își închipuie că e o clipă de glorie, o va face fără să clipească. De fapt, am folosit greșit timpul verbului. A făcut-o fără să clipească.

Măreția Americii lui Trump nu mai este doar o frază pastișă după marii republicani de altădată, nu mai este doar un fals evident, a devenit o tragedie istorică. America lui Trump se prăbușește și trage cu ea în prăpastie lumea toată.

Parada lui Trump de ziua sa ni-l arată mai aproape de modelul politic al Asiei Centrale. Dacă Trump era din Tadjikistan sau Turkmenistan, n-ar fi fost nimic surprinzător. Dar Statele Unite ale Americii încă pozează în cea mai mare democrație a lumii, când între timp au devenit doar o caricatură, târâtă în haos și violență de un clovn portocaliu, căruia mintea nu i-a prisosit niciodată, iar acum pare că nu i-a mai rămas deloc.

Așa mor toate imperiile. Istoricii ne-au tot povestit și iată că încă ne mirăm. Ziua Americii a trecut, a rămas doar noaptea minții. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.