Ideile nu sunt aproape niciodată inocente. O carte despre contribuția românească interbelică la o biopolitică a „rasei pure”

Primind lecturi ale trecutului așezate într-un context comparativ, regional sau european, am înțeles că nu suntem chiar buricul pământului, sau vreo insulă de nefericită injustiție, mereu salvată providențial, ci o națiune ca multe altele din Europa centrală și răsăriteană, ridicată la statalitate suverană printr-un efort cultural, politic, diplomatic și economic din care n-au lipsit momentele virtuoase și episoadele lamentabile, clipele de eroism curat și eclipsele iraționale. Dogmaticul „excepționalism” românesc a făcut treptat loc unei conștiințe mai nuanțate a trecutului istoric stimulând totodată sentimentul comuniunii cu restul națiunilor de pe bătrânul nostru continent. 

Bătălia între românismul „ontologic” și patriotismul „constituțional”, bazat pe valori civice democratice, nu s-a încheiat, de vreme ce ambele direcții continuă să-și găsească promotori intelectuali și adepți înfocați, dar și pentru că nu poți anula în trei decenii de libertate a dezbaterii masiva inerție a exaltărilor „autohtoniste” dintre 1850 și 1990. Important e să înlocuim lozincile triumfale și complexate printr-o cunoaștere sistematică a documentelor istorice ieșite la lumină din arhive până ieri interzise și să promovăm onestitatea dialogului: așezarea unui echilibru va surveni atunci de la sine. 

Am scris cele de mai sus după ce am citit cartea lui Marius Turda, În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă (Polirom, 2024, colecția ”Historia”, 307 p). Volumul cercetătorului româno-britanic demonstrează că rasismul, antisemitismul, xenofobia și mistica statului etnocratic românesc interbelic nu au fost rezultatul unei contagiuni fascisto-naziste promovate exclusiv de „intelectuali publici” (universitari sau nu din zona filosofiei, etnologiei, sociologiei sau teologiei) ci de aproape toată comunitatea științifică a anilor 1930-1940  (medici, psihologi, economiști, biologi, „igieniști”, experți în antropologie fizică etc). Ei au contribuit – cu cele mai apăsate pretenții „academice” – la construirea unei „biopolitici” pregătite sub Carol al II-lea și traduse în fapte sinistre sub dictatura lui Ion Antonescu. Pe lângă agitațiile „umaniștilor” afiliați Mișcării Legionare, oamenii „științelor exacte” au scris tratate, au înființat comisii și institute de cercetare, au răspândit broșuri de popularizare a eugeniei și au dat cele mai multe argumente „statistice” sau „de laborator”, în ideea ca Statul Român să fie în final doar al românilor „puri”, fără evrei și țigani, fără „degenerați” alcoolici sau purtători de boli venerice, cu o familie țărănească plină de copii sănătoși, procreați după emiterea unui certificat nupțial de „conformitate” rasială. 

Întrucât distopiile totalitare se întâlneau într-o comună ură nihilistă față de umanitatea „decadentă” și în obsesia de a crea prin inginerie socială un „om nou”, mișcarea pseudo-științifică documentată de Marius Turda s-a prelungit în România și după înfrângerea Germaniei naziste, sub forma unui „miciurinism” sovietic care înlocuia criteriile de rasă cu mitul stahanovist al proletarului de fier, pleznind de sănătate, de fertilitate și de optimism revoluționar. Discipolii de extremă dreaptă și extremă stângă ai darwinismului continuau să ne predice, de la tribune partinice sau catedre viciate ideologic, ideea că supraviețuirea celui mai adaptat (rasial sau prin lupta de clasă) reprezintă o lege implacabilă a dezvoltării umane. 

Sunt aceste absurde concepții moarte și îngropate, sau doar dosite după o fragilă cortină democratică? Dacă ne uităm la dinamica electorală a Europei actuale, alegem mai curând a doua variantă, cu tot cu îngrijorările pe care ni le transmite. Mai mult, la o sumară introspecție, putem detecta în colecția noastră de prejudecăți curente persistența multor clișee de felul celor analizate în cartea lui Marius Turda. Dacă pacea europeană va persista, odată cu forța democrației de a-și corecta derivele, putem spera că fantomele rasiste, eugenice și xenofobe din mentalul nostru colectiv ar putea deveni material didactic într-un muzeu al figurilor de ceară. Va rezista însă pacea europeană dacă Putin înghite Ucraina și idioții utili ai Rusiei din lumea occidentală își vor continua ascensiunea spre putere? Aș fi vrut ca întrebarea aceasta să nu fie retorică… 

Foto ilustrativ: Shutterstock

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE