Netanyahu – praf în ochii întregii prese, înainte de a-și împinge armata într-o capcană strategică

Presei internaționale i-a livrat aceeași sofistică îndelung exersată, aceleași manipulări propagandistice și obișnuitele acuzații adresate jurnaliștilor de pretutindeni că dezinformează, mai nou despre înfometarea palestinienilor din Gaza.

Revoltător este că îndrăznește să declare că presa defăimează astfel poporul evreu, cum s-a petrecut „în Evul Mediu și în vremea Holocaustului”. A critica Guvernul de extremă-dreapta pe care îl conduce nu înseamnă nici antisionism, nici antisemitism, nici defăimare a unui popor care îndură politicile acestuia.

În weekend, după Șabat, 60.000 de israelieni de pe tot cuprinsul țării au protestat în stradă împotriva planului Netanyahu, menit să prelungească războiul în Gaza, câtă vreme îi va sluji rămânerii la putere. Pentru că, odată debarcat, va trebui să răspundă nu doar în cele trei dosare de corupție, ci – în primul rând – pentru ziua atacului barbar al Hamas din 7 octombrie 2023, când cetățenii au fost lăsați fără apărare în fața masacrelor.

Să răspundă, de asemenea, pentru cei aproape 1.000 de militari israelieni morți într-un război fără altă finalitate decât interesul său personal. Acum, prin noul plan ofensiv pregătește armatei ceea ce șeful Statului-Major, Eyal Zamir, avertiza deschis Cabinetul de Securitate, în ședința din noaptea de joi spre vineri, că este o „capcană strategică”, un „plan excesiv și nerealist”.

Șansa de a-i recupera vii pe cei 20 de ostatici se diminuează drastic. Civililor din Gaza le rămâne moartea sau expulzarea. „Modalitățile creative” (despre care explica reprezentanților presei că le va aplica pentru recuperarea ostaticilor) țin, înclin să cred, de excepționalul său talent ca pentru cele ce vor urma să găsească un țap ispășitor.  

(Cât despre faptul că prim-ministrul de la Ierusalim îndrăznește să evoce Holocaustul, aceasta este o blasfemie. I-au spus-o, de altfel, în stradă și în petiții, în primul rând conaționalii săi).

Întrebarea zilei de ieri a venit, în conferința de presă cu jurnaliștii israelieni, din partea cotidianului Jerusalem Post: este firesc ca șeful Statului-Major al Armatei să comande o operațiune în care nu crede?

După ce a oferit un scurt spectacol al memoriei sale digresiv-asociative, prezentându-se pe sine ca exemplu în situații fără legătură cu cea de față, premierul a conchis: „Aprob și încurajez armata, conducerea ei și pe toți șefii ramurilor de securitate să își exprime opiniile și, uneori, sunt convins. Ceea ce decid eu se pune în aplicare”.

Numai că ceea ce a decis este aceeași contradicție în termeni exprimată la începutul războiului, reafirmată și în a 673-a zi de lupte: anihilarea Hamas și recuperarea ostaticilor. Mai gogonată acum, pentru cei care își aduc aminte că, în aprilie 2024, ne informa cu emfază că a ajuns „la un pas de victoria totală”.  

Ascultându-l vorbind, nu mi-am putut scoate din minte titlul unui editorial publicat în cotidianul Haaretz, semnat de diplomatul și analistul Alon Pinkas, în a 335-a zi a războiului din Gaza: „Benjamin Netanyahu, Mesia ticălos care conduce un cult al minciunii și al morții”.  

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.