Teocrație ereditară în Iran? O gogomănie propagandistică

În pofida a toate, structurile de putere rămân incredibil de sudate. În locul decapitaților au venit imediat succesorii, dinainte pregătiți. Regret că trebuie să îi dau această informație secretarului de Război american, Pete Hegseth, care s-a grăbit să afirme: „regimul s-a schimbat, cu siguranță, și lumea este mai bună datorită acestui lucru”. Regimul s-a schimbat, cu siguranță. În sensul că au luat frâiele unii și mai și decât repauzații.

Dacă ținem seama de inteligența diabolic de rafinată, de determinarea și experiența lui Ali Larijani, omul de fier din spatele Consiliului de Tranziție, care coordonează apărarea și securitatea țării în această perioadă, el și fidelii lui îi fac să pară niște îngerași ridicați la ceruri pe cei care le-au precedat. O glumă proastă, s-ar putea spune. Dar una care adeverește ceea ce noi, românii, am priceput cu aproape trei secole în urmă: schimbarea domnilor, bucuria nebunilor.

Deocamdată, protestatarii nu pot ieși pe covorul de bombe semănate pe străzi. Șansa lor ar fi ca, odată trecute zilele de doliu după liderul suprem, în sânul puterii să izbucnească un război deschis, profund destabilizator. Spun ar fi o șansă, pentru că protestatarii sunt departe de a se fi organizat într-o opoziție capabilă să preia puterea.

Cât îl privește pe Reza Pahlavi, fiul în exil american al fostului șah, el așteaptă suirea pe tron din copilărie, adică de când, acum 57 de ani,  regalul său tată, Mohammad Reza Pahlavi, l-a uns moștenitor. Perceput (nu lipsit de temei) ca „om al israelienilor”, mai exact al premierului Netanyahu, prințul e cvasinul ca om politic (ceea ce, de altfel, a indicat și președintele Trump printr-o sugestivă grimasă, când i-au pronunțat numele jurnaliștii acreditați la Casa Albă). Chiar dacă în bună parte, cetățenii iranieni (media de vârstă fiind 35 de ani, conform statisticilor din 2025) nu-și mai amintesc perioada dură a domniei șahului, nu cred că vor fi bucuroși să fie conduși de un personaj din depărtări și de camarila sa. Chiar dacă prințul moștenitor le promite cele mai bombastice acrobații politice, mergând până la o monarhie… aleasă democratic.

Mi se pare o uriașă gogomănie propagandistică, diseminată insistent în ultimele zeci de ore, aceea că al doilea și cel mai influent dintre cei patru fii ai lui Ali Khamenei, Mojtaba Khamenei, ar putea lua locul liderului suprem, ales (deja ales! spun unele surse) de Consiliul Experților, „convins” de capii Gărzilor Revoluționale, al căror  apropiat a fost și a rămas. De ce nu Mojtaba? Primul răspuns, foarte scurt: fiindcă este un supercunoscut ticălos. Un personaj crud și corupt, un cinic broker de putere. Poporul nu-l iubește și, mai mult decât atât, nici nu-l respectă. Foștii și actualii lideri l-au detestat discret și îl detestă. (Există o „etică” până și în cele mai corupte regimuri).

Las la o parte că Mojtaba (al cărui nume se traduce prin „Alesul” sau „Preferatul”) este la mijlocul ierarhiei spre rangul de ayatollah. Nu îndeplinește nici cerința (expres prevăzută în lege) a unei experiențe executive și administrative. A stat mai toată viața făcându-și uriașele afaceri la umbra protectoare a tatălui său.

Însă argumentul cel mai solid că Mojtaba Khamenei nu poate să devină următorul lider suprem este că Republica Islamică Iran – dacă și cât va supraviețui – nu se poate transforma într-o teocrație ereditară, preluând modelul răsturnat de la putere de revoluția islamică, al monarhiei dinastice.  

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.