Trump își pregătește retragerea din război în marș triumfal

Trump seamănă tot mai mult cu personajul care, pe vremea copilăriei mele, la Sighet, poposea în oraș fascinându-ne. Îl iubeam, îi așteptam fiece apariție cu nerăbdare. Era Augustus, Regele Clovnilor, jonglerul muzical, care cânta la toate instrumentele odată, omul-orchestră. Chiar dacă se prefăcea că ne amenință cu bătaia, ca să mai scape de noi, îl știam prietenos și vesel mereu. Nu bănuiam atunci că veselia îi era lipită de chip, așa cum îi erau legați zurgălăii de picioare. O grimasă de neșters. Nu ne speria și nu i-am înțeles niciodată pe cei care suferă de coulrofobie (groază de clovni). Augustus al nostru era, ce-i drept, imprevizibil. O dădea brusc dintr-una-ntr-alta, dar numai atunci când schimba instrumentele de suflat între ele. Toba ținea echilibrul, linia melodică, adică ideea principală a cântecului.  

Mă gândesc că, dacă Oxford University și-ar propune o cercetare, ar constata că, în lexicul trumpian, cel mai frecvent cuvânt e „happy”, chiar dacă uneori cu negație în față, ca zilele trecute: „nu sunt fericit cu Regatul Unit”, „nu sunt fericit cu noul ayatollah”.

Remarcam zilele trecute că marea temere a lui Netanyahu e să nu fie lăsat baltă de Trump. Se iluzionează sperând că, așa cum n-a știut de ce intră în război, Liderul de la Casa Albă nu va ști nici cum să iasă.

Președintele SUA nu se lasă însă copleșit de detalii. Înspăimântat de consecințele economico-financiare, își va declara, când și cum nici nu ne așteptăm, victoria zdrobitoare și se va retrage în marș triumfal. (De altfel, în retorica războiului nu prea se pomenește de înfrângere, ci de „retragere tactică pe poziții dinainte stabilite”).

În urma deciziilor autointitulatului „geniu foarte stabil” din Biroul Oval vor rămâne multe întrebări. Nu se va obosi să le răspundă, preocupat în continuare să facă noi pași pentru a asigura pacea Lumii. Prima întrebare: ce l-a mânat în luptă? Răspunsul încearcă și astăzi să îl afle inclusiv membrii Congresului american. Tentativă zadarnică; nu se poate afla nimic clar din declarațiile, patetice și mereu ambigue ale Comandantului Suprem Trump, ce tot curg din momentul când și-a anunțat poporul că a aprobat efectuarea unor „operațiuni majore de luptă în Iran”. Oare unde am mai auzit cuvântul „operațiuni”? Cu atâtea eufemisme, substantivul „război”, indezirabil pentru marii pacifiștii, va dispărea probabil din dicționare.

Altă întrebare: de când sintagma „îi batem de le sună apa-n cap” (am tradus cât am putut de românește) ține loc de viziune?

Altă întrebare: cum se împacă proclamatul obiectiv de stabilizare a regiunii cu profunda instabilitate ce afectează acum Orientul Mijlociu?

Altă întrebare: dacă Iranul va condiționa încetarea focului de renunțarea de către Statele Unite la bazele militare din Golful Persic? Legat de acestea, surpriza a fost că s-au dovedit greu de apărat. Astfel stând lucrurile, cum ar putea fi convinse statele bogate din regiune să nu-și schimbe umbrela de securitate americană cu una care chiar se deschide la nevoie?

Altă întrebare: cum poți gândi să schimbi un regim, oricât de ticălos, când nu ai idee cu ce l-ai putea înlocui? Nu s-a tras oare nici o concluzie după experiența irakiană? 

Altă întrebare: pentru ce anume au murit în această „excursie”, vorba lui Trump, soldați americani?

Înainte de încheia șirul întrebărilor, spre miezul nopții (ora Bucureștilor), președintele Statelor Unite a declarat la un miting electoral din Kentucky: „Efectiv am distrus Iranul!”. Nu mai am nicio întrebare.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.