O „Zi a Victoriei” cât o înfrângere anunțată. De ce următoarele luni sunt decisive pe ambele maluri ale Prutului

 1 comentariu

În seara de 9 mai 2023 am participat prin Skype la o emisiune a TVR Moldova, în compania fostului ministru moldovean al apărării, dl Anatol Șalaru. Din biroul meu nu puteam vedea platoul, dar ce auzeam de la colegul de analiză a „Zilei Victoriei” mi-a fost suficient pentru a înțelege că, peste Prut, frica ancestrală de Rusia începe să iasă din oase.

Am evocat împreună șansa istorică a Republicii Moldova de a începe negocierile de aderare la UE, în tandem cu Ucraina. Am avut din nou, dar și mai puternic, sentimentul că, la Chișinău, se întoarce o pagină de istorie și se deschide un capitol cu adevărat nou.

Dna Maia Sandu - primită și susținută în toate cancelariile UE - va reveni în curând la Washington, pentru convorbiri cu președintele Joe Biden, înainte de a conferi, la Ottawa, cu premierul canadian Justin Trudeau. În iunie, guvernul premierului Dorin Recean va găzdui un summit UE. Pe de altă parte, opoziția socialistă (cu liderii ei în general fugari și în curs de condamnare penală) nu reușise, în dimineața de 9 mai, să adune prea mulți purtători de steaguri sovietice și lozinci favorabile „operațiunii speciale”.

Cuplată la programele europene de interconectivitate și asistență macroeconomică, dornică să opereze reforma justiției și să combată efectiv noxele propagandei rusești, Republica Moldova - la fel de sărăcită, dar mai pregătită ca oricând să lupte pentru propria supraviețuire - are nevoie de asistența sporită a României și va folosi inteligent contextul neașteptat de favorabil pe care i-l deschide slăbirea vizibilă a influenței pe care Kremlinul o exercita, când prin șantaj, când prin amenințări, în „vecinătatea apropiată” a Federației Ruse.

Cea mai frapantă dovadă că Rusia a intrat într-un declin autoprovocat a fost dată, tot de „Ziua Victoriei”, în Piața Roșie.

Un Putin plouat și camarila sa, care seamănă cu o sectă sub hipnoză, au asistat la o paradă militară sărăcăcioasă, pentru că grosul arsenalului rus e pe front, sub formă de fiare vechi, sau așteptând contraofensiva ucraineană, pe fondul scandalurilor în social media dintre șeful trupelor Wagner și Serghei Șoigu.

Anul acesta au defilat prin Piața Roșie doar 12.000 de ruși (mai cu seamă cadeți și personal paramilitar), iar teama de atacuri cu drone a suspendat orice paradă în șase regiuni ale Federației și 21 de orașe (plus Crimeea). Singurul tanc integrat în paradă era un model T-34-85, din Al Doilea Război Mondial. Nu s-a prezentat nici tradiționalul „regiment al nemuritorilor”, format din supraviețuitori care poartă fotografii ale eroilor din Marele Război pentru Apărarea Patriei. Desfășurarea lui ar fi bătut la ochi prin aluzia directă la rușii decimați în Ucraina.    

Discursul bătrânului autocrat s-a dovedit confuz, mai ales că nu avea de transmis nicio veste bună după ce, de la precedenta „Zi a Victoriei”, rușii au evacuat orașul Herson și s-au retras din zona Harkov, întâmpinând dificultăți logistice tot mai severe pe întinderea celor 1.500 km care trasează linia frontului.

În acord cu patologicul reflex comunist, pentru Putin, agresorul e victimă, tot așa cum victima e vinovată: nu Rusia a declanșat invazia asupra Ucrainei, întrucât ea este doar ținta inocentă a valului de „rusofobie”, alimentat de un fantomatic „terorism internațional”. Nu Rusia practică barbaria - prin gropi comune, distrugeri de orașe și dislocarea a milioane de civili - de vreme ce ea reprezintă adevărata civilizație, periclitată din exterior. „Asemenea celei mai mari părți a omenirii”, rușii își doresc „pace și stabilitate”, tot așa cum, pe vremuri, militarista URSS se prezenta drept „bastion al păcii”.

Inspirat probabil de atâta pacifism, Putin nu a mai anunțat nici vreo nouă mobilizare, nici un plan cu obiective militare clar definite. Singura speranță vine de la patriarhul Kirill, care a anunțat o „campanie de rugăciuni pentru victoria asupra ucrainenilor” în toate eparhiile din Federația Rusă, prin care va fi plimbată, în procesiuni incantatorii, o părticică din moaștele Sfântului Gheorghe („purtătorul de biruință”). 

Și România are nevoie de o victorie a Ucrainei

Nu doar Republica Moldova, ci și România are nevoie de o victorie a Ucrainei, pentru că - așa cum am văzut din iarnă încoace - stagnarea din teatrul de operațiuni nu face decât să intensifice în ambele state ofensiva hibridă a propagandiștilor Moscovei. Suntem prea aproape de epicentrul acestei drame geopolitice pentru a nu-i prelua direct unda de șoc, inclusiv la nivelul competiției publice dintre narațiunea liberal-occidentală și mitologia eurasianică, travestită pravoslavnic sau etnicist. Dacă Ucraina va porni îndelung pregătita și dificila contraofensivă, vom asista - în stilul nostru cameleonic și caragialesc - la subita „reorientare” a celor care, acum, caută simultan să deturneze sensibilitatea conservatoare și să dizolve, sub pretexte „antiglobaliste”, bruma noastră de achiziții democratice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    User Șters 12.05.2023, 21:08

    Sa vedem ce zice un om care nu e antropolog sau teolog: edition.cnn.com/2023/04/26/politics/russia-forces-ukraine-war-cavoli/index.html Asistam la decesul unei tari tinere, aplaudand frenetic succese care nu exista si un viitor imposibil de realizat. Altefel suntem aroganti precum americanii, dar noi nu stam in fortareata US cu 2 oceane de-o parte si de alta, armata americana e a lui Biden nu a lui Iohannis. Ucraina are nevoie de oameni pe front nu de aplaudaci. Noi astia "putinistii" suntem fricosi nu vrem razboi aici, dar voi curajosilor ce mai asteptati? Faptul ca infierati concetateni (calcand democratia in picioare in numele democratiei) nu va face eroi anti-putin, eroii lupta si mor in ucraina. Voi doar va lipiti cu forta, fara rusine de adevaratii eroi si folositi numele lor in spete marunte, cel mai adesea de natura politica.

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu arestat
20:19
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
O umbrelă galbenă în ploaie
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
20:40
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Arhiva foto
17:17
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău
Ultimele știri
22:22
Sorin Grindeanu spune că, dacă se va dovedi vinovăția lui Călin Georgescu, „evident este scos din politică”
LiveText
07:17
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
21:59
Stenograme: Țara în care ar fi vrut să fugă Călin Georgescu. Ce vilă de lux dorea liderul suveranist și negocierile purtate - Euronews
21:57
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
TRENDING
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21:50
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
17:46
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21:47
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:47
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
Familia Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, implicați într-un dosar instrumentat de DIICOT
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”