O „Zi a Victoriei” cât o înfrângere anunțată. De ce următoarele luni sunt decisive pe ambele maluri ale Prutului

Am evocat împreună șansa istorică a Republicii Moldova de a începe negocierile de aderare la UE, în tandem cu Ucraina. Am avut din nou, dar și mai puternic, sentimentul că, la Chișinău, se întoarce o pagină de istorie și se deschide un capitol cu adevărat nou. 

Dna Maia Sandu – primită și susținută în toate cancelariile UE – va reveni în curând la Washington, pentru convorbiri cu președintele Joe Biden, înainte de a conferi, la Ottawa, cu premierul canadian Justin Trudeau. În iunie, guvernul premierului Dorin Recean va găzdui un summit UE. Pe de altă parte, opoziția socialistă (cu liderii ei în general fugari și în curs de condamnare penală) nu reușise, în dimineața de 9 mai, să adune prea mulți purtători de steaguri sovietice și lozinci favorabile „operațiunii speciale”.

Cuplată la programele europene de interconectivitate și asistență macroeconomică, dornică să opereze reforma justiției și să combată efectiv noxele propagandei rusești, Republica Moldova – la fel de sărăcită, dar mai pregătită ca oricând să lupte pentru propria supraviețuire – are nevoie de asistența sporită a României și va folosi inteligent contextul neașteptat de favorabil pe care i-l deschide slăbirea vizibilă a influenței pe care Kremlinul o exercita, când prin șantaj, când prin amenințări, în „vecinătatea apropiată” a Federației Ruse. 

Cea mai frapantă dovadă că Rusia a intrat într-un declin autoprovocat a fost dată, tot de „Ziua Victoriei”, în Piața Roșie.

Un Putin plouat și camarila sa, care seamănă cu o sectă sub hipnoză, au asistat la o paradă militară sărăcăcioasă, pentru că grosul arsenalului rus e pe front, sub formă de fiare vechi, sau așteptând contraofensiva ucraineană, pe fondul scandalurilor în social media dintre șeful trupelor Wagner și Serghei Șoigu.

Anul acesta au defilat prin Piața Roșie doar 12.000 de ruși (mai cu seamă cadeți și personal paramilitar), iar teama de atacuri cu drone a suspendat orice paradă în șase regiuni ale Federației și 21 de orașe (plus Crimeea). Singurul tanc integrat în paradă era un model T-34-85, din Al Doilea Război Mondial. Nu s-a prezentat nici tradiționalul „regiment al nemuritorilor”, format din supraviețuitori care poartă fotografii ale eroilor din Marele Război pentru Apărarea Patriei. Desfășurarea lui ar fi bătut la ochi prin aluzia directă la rușii decimați în Ucraina.    

Discursul bătrânului autocrat s-a dovedit confuz, mai ales că nu avea de transmis nicio veste bună după ce, de la precedenta „Zi a Victoriei”, rușii au evacuat orașul Herson și s-au retras din zona Harkov, întâmpinând dificultăți logistice tot mai severe pe întinderea celor 1.500 km care trasează linia frontului.

În acord cu patologicul reflex comunist, pentru Putin, agresorul e victimă, tot așa cum victima e vinovată: nu Rusia a declanșat invazia asupra Ucrainei, întrucât ea este doar ținta inocentă a valului de „rusofobie”, alimentat de un fantomatic „terorism internațional”. Nu Rusia practică barbaria – prin gropi comune, distrugeri de orașe și dislocarea a milioane de civili – de vreme ce ea reprezintă adevărata civilizație, periclitată din exterior. „Asemenea celei mai mari părți a omenirii”, rușii își doresc „pace și stabilitate”, tot așa cum, pe vremuri, militarista URSS se prezenta drept „bastion al păcii”.

Inspirat probabil de atâta pacifism, Putin nu a mai anunțat nici vreo nouă mobilizare, nici un plan cu obiective militare clar definite. Singura speranță vine de la patriarhul Kirill, care a anunțat o „campanie de rugăciuni pentru victoria asupra ucrainenilor” în toate eparhiile din Federația Rusă, prin care va fi plimbată, în procesiuni incantatorii, o părticică din moaștele Sfântului Gheorghe („purtătorul de biruință”). 

Și România are nevoie de o victorie a Ucrainei

Nu doar Republica Moldova, ci și România are nevoie de o victorie a Ucrainei, pentru că – așa cum am văzut din iarnă încoace – stagnarea din teatrul de operațiuni nu face decât să intensifice în ambele state ofensiva hibridă a propagandiștilor Moscovei. Suntem prea aproape de epicentrul acestei drame geopolitice pentru a nu-i prelua direct unda de șoc, inclusiv la nivelul competiției publice dintre narațiunea liberal-occidentală și mitologia eurasianică, travestită pravoslavnic sau etnicist. Dacă Ucraina va porni îndelung pregătita și dificila contraofensivă, vom asista – în stilul nostru cameleonic și caragialesc – la subita „reorientare” a celor care, acum, caută simultan să deturneze sensibilitatea conservatoare și să dizolve, sub pretexte „antiglobaliste”, bruma noastră de achiziții democratice. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE