Până duminică, 4 mai, tu la ce visezi?

În interviurile cu candidații importanți la președinție i-am întrebat pe toți ce e șmecheria. Răspunsurile le găsiți scotocind profilurile muncite de colegii mei, unde sunt adăugate și filmările. În timp ce le primeam mă gândeam însă la ce nu e șmecheria. Șmecheria nu e când mergi la doctor și-ți lași viața în mâinile lui. Șmecheria nu e când în avion, cu abisul sub tine, pilotul are mână forte să te poarte spre înalt. Șmecheria nu e când toți cei care-au fabricat un tren de mare viteză au fost selectați pentru că au minți strălucite. Șmecheria nu e când la cutremur apartamentul aproape de cer rezistă impecabil pentru că toți constructorii și-au făcut treaba. 

Peste două zile vrem să alegem un lider, nu un stăpân. Pentru că votul este un gest de conştiinţă care implică valori şi viziune, alesul meu ar trebui să fie tot numai muncă, onest, servitor umil al poporului său. Nu este suficient să votăm împotriva cuiva, trebuie să votăm pentru cineva. O campanie electorală nu trebuie să fie un prilej de seducţie, ci un moment de bilanţ şi de analiză. După atâtea dezamăgiri epuizante pare aproape imoral să mai ceri încrederea cuiva în România. Cred cu putere că astăzi românii sunt educaţi pentru a discerne între argumente şi sofisme, între rezonabil şi demagogie, între asumare pe față şi autocrație mascată.

De când eram foarte tânăr, România pe care o visam pentru mine și pentru generațiile viitoare era un loc frumos, unde se putea trăi fără frustrarea discriminării, a sărăciei și a neputinței. Ar fi fost o națiune fără inegalități sociale dure, fără suferința violenței, fără greutățile șomajului și fără chinul foamei – care astăzi afectează un sfert dintre copiii noștri. În patria pe care am visat-o ar exista dreptate socială, ea ar fi golită de structuri autoritare. 

M-am săturat să tot aud că în această țară nu se mai poate face nimic pentru că „Sistemul” e omniprezent. Sau să observ cum eșecurile evidente sunt prezentate drept succese majore. E inacceptabil că, trecut în a doua jumătate a vieții, marea mea problemă este încă dacă să votez răul cel mai mic, nicidecum binele cel mai mare! Vreau un suflu nou, cu figuri necompromise pe scena publică.  

În România pe care am visat-o, aleșii noștri, în loc să stârnească furie, violență și ură între oameni, ar fi creat înțelegere și bunăvoință. În loc să semene ostilitate și egoism, ar fi tonificat solidaritatea și unitatea. Mi-ar plăcea să le spun nepoților mei nenăscuți că datorită guvernelor PSD, POT, PNL, AUR, USR, UDMR etc ei au școli publice de calitate și chiar cu program prelungit. Au parcuri, săli și terenuri unde să facă sport, orașe unde să respire aer curat. Dar, de-a lungul timpului, partidele sufocate de impostură și nepotism au reușit să creeze un climat de nesiguranță în România, au distrus încrederea românilor în instituțiile lor, au fabricat profeți falși, iar rezultatul se poate vedea deja peste tot: o țară fără respect de sine, unde agresiunile mijesc peste tot, promițând un viitor sumbru. Aceasta este țara pe care nu o vreau.

În țara pe care o doresc pentru copiii mei, banul public ar trebui să se cheltuie transparent: pe educație, pe infrastructură, pe sănătate. Pentru că a fi român trebuie să însemne a fi performant, exigența, și nu descurcăreala, ne-ar trebui inoculată peren. Apropo, câți dintre candidații pe care i-ați votat liber, de 35 de ani, au fost cei mai buni din lume la ceva? Unul e acum, între cei 11.

În fine, România pe care o visez și o doresc este locul unde cultura păcii este predicată în toate sectoarele societății. Cred că în „România, Grădina Maicii Domnului”, bisericile se vor mulțumi să propovăduiască cuvântul divin fără a încălca liberul arbitru al oamenilor de a-și manifesta liber convingerile politice, religioase sau de gen. Cred că mamele și copiii vor sta împreună, nu răsfirați prin lumi diferite. Cred că toți românii sunt speciali, nu doar unii pentru care justiția socială e deformată grotesc. Cred că nicio funcție publică nu trebuie să fie pe viață și aleasă pe liste, garantându-se astfel alternanța sănătoasă. 

Călătorind neîntrerupt prin această țară am învățat să cred în onestitate, în devenire trainică, în meritocrație. Să cred în oameni, în binecuvântare, în inteligență.

Am învățat, de la poporul meu, că atunci când ceva este foarte serios, cel mai bun lucru de făcut este să faci haz de necaz. Și, în multe seri teribile, așteptând ora show-urilor grotești, reîncepeam să-mi închipui țara visurilor mele. Aceea în care natura este sora mea și-n care tinerii vor să rămână pentru că societatea e umană și umanizatoare. Aceea în care toți săracii vor mânca, toate spitalele vor avea medicamente, toți elevii vor merge la școală fără să se plictisească în clase, toți profesorii vor câștiga un salariu decent și toți polițiștii vor aresta infractorii, în loc să-i lase să fure. În țara mea cuvântul șpagă va dispărea din dicționare. 

În țara visurilor mele, oamenii vor descoperi, în cele din urmă, că au inimi la fel de mari și că sângele lor are aceeași culoare. Și se vor invita fiecare pe fiecare în sufletele lor. Țara visurilor mele va deveni într-o zi realitate. Duminică, 4 mai, poate fi primul pas. Poate nu-mi iese, dar nu-mi las visul la limanul resemnării.

Tu la ce visezi?

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE