De ce „Cetățeanul turmentat” al lui Caragiale nu este un exemplu de urmat la alegerile prezidențiale de duminică

Oare cu cine ar vota nemuritoarele personaje ale genialului dramaturg în turul al doilea al prezidențialelor din 2025: cu Nicușor Dan sau cu George Simion? Întrebarea poate părea bizară, forțată, tâmpită, chiar un afront la capodopera lui Caragiale. Ar trebui să recitim piesa, să răscolim adânc în „psihologia” personajelor pentru a identifica similitudini cu electoratul din prezent al fiecărui candidat. Un efort inutil, un joc hilar, fără o miză reală, cu un rezultat care s-ar putea dovedi, în final, irelevant. Până la urmă, de ce să-i băgăm în „ciorba electorală” a zilelor noastre? Ca să arătăm cât de actuală este piesa lui Caragiale? O știm cu toții, politicieni și cetățeni, și o jucăm în fiecare zi, așa cum a scris-o Caragiale în 1884.

Totuși, o recitire a piesei, în aceste zile premergătoare votului din 18 mai, ar fi utilă, pentru că ne-ar convinge să nu votăm la fel ca… Cetățeanul turmentat. De cinci ori, pe parcursul piesei, el întreabă: „Eu pentru cine votez?” și de fiecare dată nu i se răspunde. Abia în final, când cetățeanul îi aduce scrisoarea coanei Joițicăi, găsită în căptușeala pălăriei lui Nae Cațavencu, primește un răspuns. Cetățeanul este salvatorului femeii a cărei onoare ar fi fost grav afectată dacă scrisoarea ar fi ajuns la cunoștința publicului. Scena este scrisă de Caragiale cu mare finețe. După ce își recuperează scrisoarea, Zoe îi spune cetățeanului: 

Recomandări

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

ZOE: Domnule, domnule, ești un om onest, ești un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? Spune-mi… recunoștința mea…

Zoe știe „să dea cu periuța”. Până atunci nu dăduse nici doi bani pe cetățean. Dintr-odată, este interesată să-i afle numele, un „om fără pereche”. Sigur că cititorii piesei, în acest moment, sunt și ei curioși să afle numele acestui personaj chinuit de întrebarea „eu pentru cine votez?”. Răspunsul este remarcabil: 

CETĂȚEANUL: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaște conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetățean și eu… 

Un răspuns de o modestie care te lasă fără replică. Dar Zoe insistă: 

ZOE: Cum să-ți mulțumesc? Ce ceri de la mine? 

Poate că mulți cititori s-ar fi așteptat ca acest „turmentat” să-i ceară bani, un favor și, foarte la îndemână, o bere, „dă-i cu bere, dă-i cu vin…”. Răspunsul vine cât se poate de firesc: 

CETĂȚEANUL: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca, mai e un sfert de ceas și se închide alegerea… Eu… pentru cine votez? 

Așadar, cetățeanul nu vrea o recompensă, vrea să știe pentru cine votează. Cațavencu, aflat de față, învins, umilit și resemnat, îi răspunde: 

Recomandări

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

CAȚAVENCU: Pentru domnul Agamiță Dandanache.

ZOE (întorcându-se spre el cu o privire de dispreț și amenințare): Domnule Cațavencu! Tot mai poți vorbi? Și încă ironic…

CETĂȚEANUL: Coană Joițico, adevărat? 

ZOE: Da, adevărat, pentru domnul Agamiță Dandanache: da, adevărat…

CETĂȚEANUL: Atunci mă duc să votez… Dar cum îi zice? 

Cetățeanul nu i-a reținut numele de prima dată și cere să i se mai spună o dată. Ciudat este că el nu întreabă: dar cine este acest Agamiță Dandanache pe care trebuie să-l voteze? De unde vine Dandanache, ce-a făcut, ce studii are, ce profesie, care îi este activitatea politică, un scurt CV! – toate întrebările firești pentru a vota în cunoștință de cauză. Toate astea nu contează pentru turmentat. De ce? Pentru că este „turmentat”? Pentru că cetățeanul este un subordonat al „sistemului” Trahanache – Zoe – Tipătescu și doar execută votul, așa cum i se spune? Caragiale nu-i dă nici o undă de îndoială. El trebuie să voteze pentru că se „închide alegerea”. Atât. Își face datoria față de cei puternici, nu datoria de cetățean liber și „pe deplin informat”. Așa i-a spus coana Joițica, așa votează: Agamiță Dandanache! Foarte actuală o astfel de alegere: să votezi așa cum îți spune șeful, liderul de opinie, liderul de grup, rețeaua, influencerul. Să votezi fără să judeci cu mintea ta. 

Recomandări

Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere

Dar scena nu se încheie aici. Caragiale nu pierde ocazia de a demonta mecanismul puterii. Zoe îl ajută pe cetățean: 

ZOE: Domnule Cațavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetățean. 

Atenție, nu spune „te rog”, ci „mă rog”! Cațavencu ezită în primul moment. El este ditamai avocatul, nu un slujitor care scrie numele candidatului pe buletinul de vot. Zoe plusează: 

ZOE: Te rog… (Îi arată scrisoarea.)

Scrisoarea, obiectul șantajului, a fost recuperată de Zoe, ea deține puterea și face jocurile, deci Cațavencu trebuie să îndeplinească „rugămintea”. El se conformează și îi întinde cetățeanului buletinul de vot cu numele candidatului, dar Zoe intervine:

ZOE: Îmi dai voie? (Ia buletinul și citește.) „Agamiță Dandanache”. Bravo, domnule Cațavencu, ești un om de bună-credință… 

Așadar, după această verificare, prin care se certifică buna credință a celui care în trecut o șantajase, Zoe îi oferă cetățeanului ocazia să voteze „corect”, pe cine trebuie. Nici de această dată cetățeanul nu întreabă cine este candidatul. De abia acum e liber să voteze, e mulțumit. Zoe îi mai acordă o ultimă atenție: 

ZOE (conducându-l): Te rog să crezi, domnule, că oricând recunoștința mea…

Cetățeanul iese grăbit din scenă, pentru că se închide alegerea, „ducând sus buletinul” – precizează Caragiale. 

Excelentă scenă! În mod sigur, nu voi vota duminică precum Cetățeanul lui Caragiale. Voi vota judecând după mintea mea.      

Foto: Hepta