Cum va arăta viața mea după alegerile prezidențiale?

Recitesc procentele: 87% pentru NATO, 78% pentru UE. Majorități covârșitoare, fără urmă de îndoială. Atunci, care mai este rostul campaniei potrivit căreia un posibil președinte suveranist, extremist, fascist (etichetele sunt nenumărate) îi va scoate pe români din NATO și din UE? Când ei sunt pentru NATO și UE! Cum ar putea un președinte ales de români să-i extragă din cele două organizații și să-i lase de capul lor sau, mai rău, să-i bage într-o alianță cu Rusia? Un astfel de scenariu horror mi se pare complet nerealist. Cum adică, poporul îl votează pe un președinte suveranist, iar acesta, după o vreme, se trezește prost dispus într-o dimineață și decide să scoată țara din blocul comunitar și din alianța nord-atlantică…? Nu pot să cred într-un asemenea scenariu – oricât de tare ne-ar panica liderii de opinie.

Avem de-a face cu o propagandă, iar propagandiștii își fac datoria, băgând spaima în popor cu „apropierea de Rusia”. Poporul trebuie înspăimântat cu ceva ca să fie mai ușor de manipulat.

Într-adevăr, mă declar fără rezerve în favoarea Uniunii Europene – deși nu m-a întrebat nimeni într-un sondaj – dar mi-e foarte greu să recunosc că direcția actuală a Uniunii este cea bună: birocrație, Green Deal, piață restricționată, pierderea competitivității, ignorarea soluțiilor de încetare a războiului din Ucraina. Dacă România a beneficiat de fonduri importante pentru dezvoltare de când este membră, asta nu înseamnă că trebuie să fiu recunoscător: „Mulțumesc, UE!”, lingușitor: „Săru mâna, UE!”, umil și cuminte: „Să trăiți, am înțeles, UE!” Toți banii absorbiți au reprezentat un drept. Dreptul României în calitate de membru. Iar calitatea de membru nu a fost o favoare din partea UE.

Recomandări

Tatăl lui Vlad Pascu le oferă câte 20.000 de euro daune morale părinţilor celor doi studenţi ucişi cu maşina de fiul lui

Dacă mă gândesc și la fondurile din PNRR, pe care guvernanții n-au reușit să le atragă în totalitate, din cauza indolenței, mediocrității și ticăloșiei clasei noastre politice, atunci pericolul nu vine din exterior, ci se află în interiorul țării. Să ai la dispoziție bani pe care să-i aduci în țară și să nu-i fructifici până la ultimul euro este o dovadă de prostie combinată cu ticăloșie. Dar poporul s-a obișnuit (sau, mai bine spus, s-a ofilit) în fața ticăloșiei și prostiei conducătorilor.

Amenințările exterioare fac parte din arsenalul propagandei. În realitate, România este amenințată din interior: de o clasă politică execrabilă și rapace, de o administrație mediocră și leneșă, de o justiție coruptă, de un sistem de sănătate bolnav și clientelar și de un sistem de învățământ obosit și resemnat.

România trăiește fără un plan de țară, fără o viziune, fără să facă niciun efort din interior care să genereze speranțe, fără reforme structurale. Absența reformelor profunde reprezintă principala amenințare pentru România. Reformele înseamnă schimbare. Puterea nu vrea schimbare. Nici poporul nu pare convins că o dorește – este mulțumit că se află în NATO și în UE.

Recomandări

Nicușor Dan susține creșterea cheltuielilor NATO, în ciuda crizei bugetare

Întrebarea care mă frământă, dincolo de confortul oferit de rezultatele sondajului AtlasIntel, este următoarea: Cum îmi va schimba viața rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai? Viața mea va fi schimbată sau va rămâne la fel ca acum? Dacă va rămâne la fel, înseamnă că am votat degeaba. Dar dacă va fi schimbată, atunci cum va fi: în bine sau în rău?

Sunt pregătit pentru o schimbare în bine? Dar pentru una în rău? Noul președinte va influența și schimbarea actualului guvern? Și ce va face noul guvern? Va crește TVA-ul, va mări acciza la carburanți, va impune noi impozite pentru a reduce deficitul bugetar? Sau se va apuca, în sfârșit, de reformele structurale? Voi mai rezista să trăiesc niște reforme care să-mi schimbe viața?… O mulțime de întrebări. Niciun răspuns la îndemână.

Mă tem că România va rămâne, în continuare, o țară înapoiată, cu o industrie și o digitalizare invocate doar în forumuri și interviuri pentru presă, cu o birocrație batjocoritoare pentru cetățeanul simplu, dominată de corupție și nedreptăți flagrante, cu un stat neputincios, incapabil, fără nicio idee. 

Pesimist? Nu. Mai degrabă prevăzător: să-mi văd de viața mea, fără prea mari speranțe – și după alegerile prezidențiale!

Foto ilustrativ: Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News