Dansatorii Rareș Cojoc, 38, și Andreea Matei, 31, câștigă în China al doilea titlu mondial la Standard. La Nanjing, pe cea mai modernă scenă a lumii, românii își reafirmă dominația categorică în acest sport

Poimâine îi așteaptă, tot aici, al doilea Grand Slam al anului, o provocare pentru a repeta performanța de anul trecut, reușită la Wuxi. Cei doi atleți parcă fără plămâni au oferit un festin vizual extraordinar într-un decor futurist care depășește cu mult aspectul estetic. Am asistat la o fuziune de ultimă generație între performanța sportivă și tehnologia de difuzare de clasă mondială.

Într-o arenă cu o podea de dans premium din lemn cu suspensie, proiectată special pentru a permite cuplurilor de elită din lume să evolueze la maximul lor fizic, Rareș și Andreea au dominat copios toate cele șase tururi. 73 de cupluri din 39 de țări s-au prezentat la start, într-un decor spectaculos dotat cu o iluminare specială pentru transmisii 8K, care surprind fiecare mișcare complexă și fiecare detaliu al costumelor cu o claritate impecabilă.

Cinci dansuri rulate diferit, inovativ, cu bucurie și cu eforturi supraomenești, îi fac pe cei doi să atingă noi culmi de strălucire artistică. Mii de ore de antrenamente, o rutină a nemilei de sine și zeci de ani de muncă pentru un vis – reconfirmat azi uluitor. Cu atât mai mult cu cât în finală au avut acces și alți doi atleți care luptă sub tricolor, Georgy Kalashnikov și Daria Grigore, ocupanți ai locului patru – la fel ca la CM din 2025.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Valsul vienez, o formă de expresie personală și creativă

Valsul vienez – popular și solicitat la aproape orice ceremonie importantă a vieții – este o dovadă a capacității muzicii de a transcende timpul și spațiul, însă cere precizie tehnică și coordonare între parteneri. Aici cuplul Rareș Cojoc – Andreea Matei a dus muzicalitatea la perfecțiune. Aceasta implică sincronizarea pașilor cu ritmul ternar (fiecare măsură este împărțită în trei bătăi) și exprimarea emoțiilor melodiei prin postură, expresie facială și interacțiunea cu partenerul. Ei îl transformâ într-o formă de expresie personală și creativă. Melodiile lirice, romantice și pline de emoție, ascendente și descendente, sunt respectate de postura verticală, dar relaxată, cu umerii în jos și spatele drept. Rareș îi oferă Andreei un cadru solid, permițându-i să se miște liber, dar menținând o conexiune constantă. Legătura lor este fermă, dar flexibilă, permițând o comunicare fluidă și un răspuns rapid la mișcările partenerului. Le-am urmărit de aproape picioarele, aici tehnica este esențială pentru fluiditate și precizie. Își folosesc impecabil marginile interioare pentru a propulsa virajele, menținând călcâiele ușor ridicate de sol. Pașii le ies netezi și silențioși, evitând orice denivelări sau zgomote inutile. Au fost echilibrați și stabili în timpul întoarcerilor rapide, iar măreția interpretativă a orchestrei și splendoarea muzicii parcă te fac să cobori în ring, să respiri alături de ei.

Tangoul, transpus în întâlniri pasionale și iubiri care pleacă fără bun rămas

Tangoul s-a născut din dragoste și inimă frântă. Toate traseele de la Nanjing ale lui Rareș și ale Andreei au „vorbit” despre întâlniri pasionale, trădări dureroase și iubiri care pleacă fără să-și ia rămas bun. În tango, dragostea nu este niciodată simplă: este mereu amestecată cu mândria suburbiilor, nostalgia cartierului și provocarea bandoneonului. Combinând precizia tehnică cu emoția, perechea română simte într-atât muzica orchestrei că duce proba la o formă de eleganță dansabilă inconfundabilă. Stilul acesta rar, bazat pe naturalitatea mișcărilor și pe sentimentele conținute, a devenit o referință pentru subtilitatea lor interpretativă, precizie formală și densitate afectivă. Se vede în concurs că tricolorii noștri tratează tangoul ca pe o icoană. Sofisticarea care-i poartă pe tot parchetul i-ar face invidioși pe maeștrii argentinieni. Este capabilă să absoarbă contrapunctul, disonanța și orice tensiune dramatică fără ca ei să-și piardă stăpânirea de sine. Când îi privești vezi coexistând stări compasive și nemiloase și-ți pui întrebări despre curaj, minciuni, bani, vinovăție, demnitate și credință.

Valsul lent, un exercițiu de grație care are nevopie de forțe nevăzute

Cu mișcările sale blânde și ample și cu atmosfera sa romantică, valsul lent e un exercițiu de grație pentru Rareș Cojoc și Andreea Matei. Cei doi excelează la expresivitate și la integrarea tehnicii de ridicare și coborâre, oferind o senzație de imponderabilitate. Ca să pară fără efort au nevoie de forța unui tigru în picioare – care rămân permanent în contact cu podeaua – și în centrul corpului pentru a dansa cu libertatea unei păsări. În tot acest timp muzica sună ca o invitație tandră către un loc în care domnește iubirea. Interpretarea celor doi atleți îl ridică la rangul de simbol al fluidității, al alunecării perfecte și, mai presus de toate, al unei libertăți de mișcare prin spațiu și timp, fără greutate și aproape magică. Pentru a-i atinge atmosfera unică și a-i păstra caracterul, în probă trebuie ca mișcarea să se contopească cu muzica. Asta înseamnă cunoaștere profundă, fler și anticipare pe care doar rutina și nemila de sine ți le pot oferi, oricât talent ai avea. Corpul dorește să se balanseze, să se rotească și să se înalțe sau aproape să leviteze, în încercarea de a atinge culmile care simbolizează libertatea, speranța, calmul…·

Slow Foxtrot, cu o prestație care parcă întinde timpul

La Slow Foxtrot parcă te simți într-un film american clasic, pentru că pe acorduri de jazz a devenit gigantesc Hollywood-ul. Proba se remarcă prin expresia sa netedă și elegantă, partenerul menținând contactul pe tot parcursul dansului. Rareș și Andreea respectă rețeta: pași lungi, alunecători și perfect fluizi, care necesită ușurință în mișcare și control pentru a menține un aspect leneș și fără grabă. Sună tangibil pentru oricine, dar desăvârșirea lor rutinată în mii de ore de antrenamente chiar îi face să evite graba. Pentru asta trebuie să perceapă timpul, atât cel extern, cât și cel intern. Campionii noștri pot prelungi, amâna și întinde timpul, lăsându-se purtați de un flux nesfârșit al acestuia, creând iluzia unei mișcări perpetue, cu viraje blânde. Iar muzica îi ajută, de asemenea, deoarece are puterea de a-i transporta într-o stare de spirit ritmică sau visătoare. Stăpânirea curgerii de energie înseamnă sugrumarea tentațiilor de-a acorda prioritate formelor ample și mișcărilor spectaculoase. Ea necesită o răbdare similară cu cea necesară pentru a trece un fir printr-o gaură minusculă de ac. Le-a ieșit și azi!

Quickstep, unde se împletesc tehnica, viteza , bucuria și lejeritatea

Quickstep-ul este cel mai jucăuș, cel mai energic și, probabil, cel mai exigent din punct de vedere tehnic dintre dansurile din categoria Standard. În timp ce valsul este elegant, tangoul este dramatic, iar foxtrotul este fluid, Quickstep este o celebrare a ușurinței, vitezei și virtuozității tehnice. La care Rareș Cojoc și Andreea Matei adaugă mereu bucurie în timp ce execută pași preciși și complicați, menținând în același timp mișcările de ridicare și coborâre, totul la o viteză la care este imposibil să se gândească la pașii individuali. O singură ezitare, un picior plasat ușor în afara ritmului sau pierderea poziției de dans ar deveni imediat vizibile. Ca să transmiți natural atâta entuziasm trebuie să pară că sari lejer pe podea în timp ce picioarele sunt împreună în mișcări complexe perfect simetrice la eforturi imense. Ei găsesc mereu echilibru între necesitatea deplasării continue și cea a unei tehnici precise, ceea ce reprezintă o provocare semnificativă. Iar la running finish, poate imaginea iconică a probei, sunt deosebiți în a-și menține cadrul, postura și muzicalitatea în timp ce execută pași rapizi. Coregrafia le-a devenit memorie musculară, permițând concentrării mentale să se îndrepte către conexiune și expresie.

Într-un sport încă tânăr la noi, în care România nu exista în zona world class până în urmă cu 5 ani, Rareș Cojoc și Andreea Matei reușesc o serie incredibilă câștigând toate competițiile de top la care au luat startul începând cu luna mai a anului trecut. Toate cele patru Grand Slam-uri (Wuxi, Stuttgart, Roma și Blackpool), Mastersul de la Shanghai, două titluri mondiale și unul european. O poveste ieșită din comun, din care învățăm că uneori să fii român înseamnă să fii cel mai bun din lume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE