Planul de combatere a cancerului în România începe de parcă primul obiectiv este fericirea industriei farma, care va primi mai mulți bani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Documentul, coordonat științific de fostul ministru Patriciu Achimaş Cadariu și prezentat miercuri la Palatul Cotroceni, arată de ce nu e suficient să foloseşti termenii corecţi ca să te lupţi cu boala.
Cuprins:
- Cadariu, Rafila și Schenker
- Primul sau al doilea?
- Nu ştim de unde plecăm
- Industria să stea liniștită
- Prevenția, mai încolo
- Primul plan care-şi propune să creeze o strategie, și nu invers
- Ministerul care centrează şi dă cu capul
- Câteva exemple de cât de legat e cancerul de responsabilitatea altor ministere
- Abundenţa testărilor genetice
Prezentat la Cotroceni săptămâna care s-a încheiat, într-o conferinţă din care nu au lipsit elogiile, limba de lemn şi protocolul, Planul Naţional de Combatere a Cancerului este, în spatele aparenţelor, departe de cum ar trebui să arate un astfel de document de sănătate publică.
Cadariu, Rafila și Schenker
Locul a fost Palatul Cotroceni. Gazda a fost Klaus Iohannis, președintele României. Evenimentul s-a numit o prezentare ţinută de grupul de lucru, constituit de Parlamentul României, care a creat Planul Naţional de Combatere a Cancerului.
Documentul a fost detaliat de fostul ministru Patriciu Achimaş Cadariu, acum deputat şi coordonatorul ştiinţific al proiectului şi comentat de actualul ministru al sănătăţii, Alexandru Rafila, şi de preşedintele comisiei de oncologie a MS, Michael Schenker.
Primul sau al doilea?
Schenker a susţinut că e un moment istoric pentru România, pentru că e primul plan naţional împotriva cancerului, iar oncologii îl aşteaptă de 20 de ani.
În realitate, în aprilie 2016, când Achimaș Cadariu era ministru, guvernul Cioloş mai anunţase un alt prim plan naţional împotriva cancerului, asta după ce Uniunea Europeană finanțase vreme de 7 ani proiectul. Documentul acela, redactat în grabă de tehnocraţi, în stilul „să arătăm că nu am cheltuit în 2009-2016 degeaba banii europeni, nu a mai ajuns niciodată în faza implementării.
Achimaș Cadariu cunoaște foarte bine istoria, însă a preferat să mizeze pe uitarea societății și să mai inaugureze o dată primul plan, după moda obiectivelor medicale inaugurate de mai multe ori.
Important e că, aproape la şase ani după primul document și la 13 ani după ce au fost livrați banii UE, avem un document nou. Unul care abundă de termeni corecţi și încurajatori pentru viața oamenilor: medicină personalizată, tumor board (comisia cu medici din mai multe discipline care tratează un pacient cu cancer), psiho-oncologie, prevenţie, screening etc.
Dar nu e suficient să bifezi doar termenii corecţi, ci şi în ordinea şi modalitatea corectă. Cu aproximativ aceleaşi cuvinte, poţi scrie ca Shakespeare sau scenariul unei telenovele moderne. Un pic de răbdare va fi necesară să vedem cum a gândit grupul de lucru.
Evaluările arată că România a avut aproape 100.000 de noi cazuri diagnosticate de cancer în 2020 și 50.000 de decese. Însă sunt cifre lipsite de acuratețe.
Nu ştim de unde plecăm
Documentul de peste 100 de pagini începe cu situaţia actuală din România, căreia îi alocă sub 5 pagini. Acest capitol nu este decât un colaj de informaţii foarte generale, trivial accesibile, la o căutare pe Google. Acestea sunt adunate la un loc, fără ca autorii să se chinuiască prea mult să le lege între ele.
Într-un paragraf e o generalitate despre fumat, în altul ceva despre medicina personalizată. Dar lipsa de specificitate nu e singura problemă a datelor.
Multe sunt, de fapt, estimări ale incidenţei cancerului în România, în funcţie de populaţie (preluate ca atare din Globocan - platforma Națiunilor Unite pentru cancer), dar nu cifre reale, din practică, pentru că pur şi simplu România nu are aşa ceva.
Adevărul e că nu avem registre funcţionale (poate cu excepţia registrului regional de la Cluj) şi nici nu au fost făcute studii care să investigheze punctele forte şi vulnerabilităţile sistemului medical din perspectiva cancerului. Pe scurt, nu ştim de unde plecăm. Iar comisia nu a făcut această distincție esențială în orice cercetare. Avem o mare suferință națională, dar nu avem date de acuratețe ale acestei suferințe.
Industria să stea liniștită
După această introducere dezamăgitoare, planul trece la obiective care lasă la rândul lor de dorit.
Orice plan coerent împotriva cancerului ar trebui să pornească, logic, de la prevenţie. Nu şi cel al României. Exact cum a prezentat la Cotroceni fostul ministru al sănătăţii Achimaş Cadariu, primul obiectiv al planului este „introducerea terapiilor inovative”, cu crearea unui fond special de inovaţie în sănătate.
Fondul le-ar oferi pacienţilor acces la terapii noi, încă necompensate în România, dar aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului.
Sigur, accesul la tratamente noi este binevenit pentru pacienţii oncologici şi nu numai.
Dar faptul că Planul Naţional de Combatere a Cancerului începe cu acest punct, şi nu cu măsuri concrete de prevenţie, apoi de depistare precoce şi tratament coerent, ridică un semn puternic de întrebare: autorii au avut, în primul rând, în minte pacienţii sau industria farma? Și care este raportul dintre aceștia?
Prevenția, mai încolo
Nici punctul 2 nu este despre prevenţie sau despre screening ori despre creat registre de cancer, lucruri fără de care niciun plan împotriva cancerului nu are cum să funcţioneze. Punctul 2 este despre nutriţia şi consilierea psihologică a pacientului oncologic.
Potrivit planului, ar urma să fie dezvoltate cursuri de psiho-oncologie în parteneriat cu universităţile de medicină şi farmacie din România, dar şi cursuri de onconutriţie. Însă, dacă ne uităm la coloana „responsabili” din tabelul cu obiective, vedem că doar Ministerul Sănătăţii apare la această măsură (ca, de altfel, la majoritatea).
Nici în acest punct al listării obiectivelor, nici la următoarele, nu e deloc clar care vor fi mecanismele de colaborare instituţională: cine ce rol va juca în implementarea acestor măsuri, lucruri care, fără doar şi poate, sunt necesare în orice document intitulat „plan”.
Pe de altă parte, decontarea psihoterapiei sau consilierii psihologice este la fel de importantă şi pentru pacienţii cu cancer, şi pentru cei cu alte boli ameninţătoare de viaţă. Şi, în teorie sau legal vorbind, această decontare este posibilă şi astăzi.
În practică, acest lucru nu se întâmplă decât extrem de rar din cauza unor bariere ce ţin de felul în care se încheie contractele în triunghiul psihologi-psihiatri-case judeţene de asigurări. Nu există nici măcar o menţiune în plan despre cum vor fi eliminate aceste bariere.
Primul plan care-şi propune să creeze o strategie, și nu invers
Obiectivul 3 din plan atinge o nouă culme a… originalităţii. Ajungem, în sfârşit, la conceptul „prevenţie”, dar felul în care este definită e mai degrabă comic. De exemplu, scriu autorii:
„Crearea unei Strategii Naționale de Prevenție a NCDs și neutralizarea pseudo-științei din social media, care a devenit o reală problemă de sănătate publică.”
Pe rând, NCDs sunt bolile netransmisibile - dacă traducem în română ceea ce este un termen rătăcit probabil aici dintr-un document internaţional (non-communicable disease).
Apoi, cum a spus un expert consultat de Libertatea, care a preferat să vorbească sub protecţia anonimatului: „România inventează ceva ce nu a mai apărut până acum în sănătatea publică: un plan care îşi propune realizarea unui strategii. Peste tot în lume e invers”.
Ministerul care centrează şi dă cu capul
Pe lângă problemele de logică a măsurilor propuse de autorităţi, e curios şi faptul că, în 2021, combaterea - şi, în special, prevenţia cancerului - este prezentată ca problemă ce ţine exclusiv de Ministerul Sănătăţii.
Dacă privim lista instituţiilor responsabile menţionate în diferite subcapitole ale planului, observăm că aproape peste tot apare Ministerul Sănătăţii. Ocazional mai apare Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (pentru alocarea finanţării) sau ANMCS la capitolul paliaţie pentru acreditarea secţiilor şi compartimentelor de îngrijire paliativă. Atât.
Câteva exemple de cât de legat e cancerul de responsabilitatea altor ministere
Dar să luăm, de exemplu, prevenţia cancerului. Să prevenim pe cât posibil apariţia cancerelor înseamnă multe lucruri:
- poluarea redusă a aerului: aici, un rol important îl poate juca Ministerul Mediului, de exemplu
- viitoarele generaţii ar trebui să beneficieze în şcoli de educaţie pentru sănătate: ar fi nevoie, aşadar, şi de Educaţie
- pentru promovarea sportului de masă, ar fi binevenită o mână de ajutor şi de la Ministerul Sportului.
Exemplele pot continua.
Iar dacă vorbim de pacienţii cu cancere diagnosticaţi târziu sau care vor necesita paliaţie, pentru aceştia nu este important doar cum răspunde sistemul medical, ci şi cum pot fi sprijiniţi social. Cancerul înseamnă, în multe cazuri, şi dizabilitate, şi sărăcie.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi structurile acestuia pot avea un rol important în a răspunde nevoilor pacienţilor oncologici şi aparţinătorilor.
La fel ca în pandemie, chiar dacă vorbim de această dată nu de o boală infecţioasă, ci de una netransmisibilă, dacă vrem prevenţie eficientă, avem nevoie ca sănătatea să fie o prioritate în toate politicile, nu o notă de subsol.
E absurd să pretindem că Ministerul Sănătăţii (cu bugetul şi resursele sale umane oricum insuficiente și pentru sarcinile de astăzi) ar putea şi centra, şi da cu capul de fiecare dată.
Lipsesc, de asemenea, mecanismele de monitorizare şi de evaluare pentru măsurile propuse. Sunt menţionaţi indicatori care, de multe ori, nu sunt corelaţi cu obiectivul propus sau sunt lipsiţi de claritate. De exemplu, obiectivul: „cuantificarea exactă a celor mai frecvenți factori de risc și favorizanți asociați cu apariția cancerelor” are, printre indicatori: „Numărul de copii informați într-un interval de timp determinat”.
Abundenţa testărilor genetice
De peste 60 de ori, planul împotriva cancerului menţionează testările genetice. Aceste investigaţii îşi au, într-adevăr, rolul lor în managementul cazurilor oncologice, se remarcă omniprezenţa testărilor genetice pentru diferite forme de cancer în planul pentru următorii ani al unei ţări care abia învaţă ABC-ul prevenţiei şi screeningului.
Să ne gândim, de exemplu, la faptul că româncele nu sunt învăţate să-şi palpeze constant sânii pentru a simţi la timp un eventual nodul.
Să ne amintim de acoperirea extrem de redusă a programului de vaccinare anti-HPV, care poate preveni peste 90% din cazurile de cancer de col uterin, care omoară, la fiecare 5 ore, o româncă de vârstă între 20 şi 50 de ani. (Spre deosebire de testările genetice, vaccinarea e abia menţionată în document).
În acest context, propunerile de testare genetică la tot pasul sunt ca şi cum am vrea să rezolvăm problemele unei echipe din Liga 1 transferându-l pe Robert Lewandowski.
Cel mai bun lucru pe care îl putem spune acum despre Planul Naţional de Combatere a Cancerului este că există. Că e primul sau al doilea e mai puţin important. Chiar şi o versiune cu atâtea minusuri e preferabilă, în oarecare măsură, absenţei totale a unui plan. În acelaşi timp, o planificare slabă poate să facă, în timp, mai mult rău decât bine.
Sunt doi ani în care pandemia a blocat şi mai mult un sistem oricum ostil pentru bolnavii de cancer, care, şi înainte de 2020, erau nevoiţi să se lupte nu doar cu boala, ci şi cu haosul, birocraţia sau plimbatul între spitale. E timpul ca decidenţii să scrie documente de sănătate publică în care pacienţii să fie pe primul loc. Nu trebuie să inventăm roata. De data asta, chiar ar fi indicat ca politicienii să „plagieze” ideile din ţări care fac o treabă mai bună.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/01/plan-national-de-combatere-a-cancerului.pdf" title="Plan-National-de-Combatere-a-Cancerului"]
