Politicile fricii. Să nu ne fie teamă decât de frica însăși
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Unele alegeri sunt despre speranță, altele despre schimbare. Aceste alegeri sunt despre frică.
În cel mai proaspăt clip electoral, singurele modalități prin care îl mai vedem zilele astea pe președintele în funcție, pentru că la dezbateri nu participă, Klaus Iohannis ne invită la alegeri ca să ne scape de “pesedism” și PSD.
Dan Barna și USR-PLUS insistă: “Fără PSD în turul 2”.
Dăncilă și PSD zic că vor să ne scape de cei care vor tăia salarii, pensii și vor da afară toți bugetarii, dar mai ales de candidații cu nume neromânești!
Theodor Paleologu vrea și el să ne scape de cineva: de Dan Barna.
Alexandru Cumpănașu vrea să ne scape de clanuri, dar mai ales de rațiune și echilibru.
Dacă iei prea în serios discursurile de campanie, alegerile care se desfășoară în acest weekend sunt despre ce foc vrem să stingem. Încotro te uiți, doar dezastre în așteptare. Avem de ras, de șters, de lichidat, de destituit, de tăiat răul de la rădăcină, de nivelat și de dat în cap.
Politica fricii nu e un instrument autohton și nici unul nou. Se joacă în toată lumea această carte mult mai des decât politica speranței.
Politica fricii l-a făcut pe Trump președintele SUA, i-a făcut pe britanici să voteze Brexit, și e responsabilă pentru diferitele succese electorale ale populismelor de dreapta în Europa. Și asta doar în istoria recentă, dar rădăcinile fricii ca politică sunt vechi de când lumea, mergând cel puțin până la Machiavelli, care argumenta că e mai bine pentru un lider politic să fie temut decât iubit. Distincția importantă, totuși, e că Machiavelli nu făcea o pledoarie pentru asocierea fricii cu ura față de celălalt, așa cum se întâmplă cel mai frecvent azi.
Treaba cu frica e că e mai adesea nefondată decât justificată, și mai des irațională decât rațională. Mai mulți oameni de pe lumea asta se tem de zbor decât de a merge cu mașina, deși pe șosele mor infinit mai mulți oameni decât în avioane.
Iar grav nu este cât vor influența politicile fricii rezultatele alegerilor prezidențiale, cât felul în care ele riscă să ne transforme ca societate. Cu fiecare astfel de discurs, devenim mai singuri și mai temători. Astăzi, România pare mai divizată ca niciodată.
Mai mult de 8 din 10 români nu au încredere în cei din jurul lor, arăta Barometrul cultural, recent publicat. Practic, doar 16% dintre noi pornesc, în interacțiunile lor, prin a nu se teme de celălalt.
Acest nivel extrem de scăzut al încrederii sociale este periculos. Încrederea socială reprezintă elementul-cheie al capitalului social, o resursă care poate motiva acțiunea colectivă a unei societăți.
Pentru comparație, în țările nordice, procentul celor care au încredere în cei din jurul lor trece de 60-70%, deci situația este cumva inversă. Iar asta s-a tradus în coeziune socială și prosperitate economică.
Costurile fricii și neîncrederii sunt mari. Frica ne întoarce la tribalism, la standardele excluziunii din organizarea socială bazată pe triburi.
Tribalismul a fost mereu parte din istoria umană, fie că ne referim la războaiele dintre națiuni, fie că vorbim de loialitatea suporterilor unei echipe de fotbal. La un nivel tribal, suntem mai degrabă emoțional și, implicit, mult mai puțin logici. În cursul alegerilor de duminică se joacă și un meci important din Premier League: Liverpool vs Manchester City. Pot garanta că mii de fani ai ambelor echipe se vor ruga duminică să câștige ai lor, așteptând să le dea Divinitatea o mână de ajutor, tot așa cum simpatizanții înfocați ai unui candidat se ceartă cu ai altuia ca să îi bage mințile în cap. Mecanismul e cam același: noi vs ei, nu putem câștiga cu toții.
Ideile noastre morale ne leagă în grupuri coezive, dar ne orbesc față de ideile și motivațiile celor din celelalte grupuri, explică tribalismul politic Michael Shermer de la Scientific American.
Tribalismul este butonul psihologic pe care îl apasă politicienii când capitalizează frica și instinctele noastre. Ceilalți, care nu sunt “noi”, primesc o etichetă, care poate sau nu să aibă legătură cu etnia, naționalitatea, rasa, venitul; apoi ni se spune că trebuie să ne apărăm de ei, pentru că ne vor fura/lua resursele, și, înainte să ne dăm seama, urâm oameni pe care nu-i cunoaștem, pe “ei”. “Pesediștii”, “străinii”, “corupții”, “tinerii #rezist”, “asistații” - și tot așa.
Iar atunci când din teamă și neîncredere aceste bule de cetățeni nu comunică între ele, când dialogul este blocat complet, când se văd unii pe alții doar ca pe niște concepte abstracte, politicile fricii funcționează.
La începutul săptămânii, trei oameni care împărțeau pliante pentru Viorica Dăncilă au fost fugăriți de un bărbat cu o macetă. De la frică înspre violență de multe ori nu e decât un pas.
Poate că, în cele din urmă, așa cum a spus Franklin D. Roosevelt în 1933, singurul lucru de care ar trebui să ne temem e frica însăși.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
