Singur împotriva nimănui. Despre ultima ieșire publică a lui Klaus Iohannis

 2 comentarii
Arhiva foto

Aroganța este un eufemism de clasă mondială când apare președintele României printre muritori.

Singur, în mijlocul unui teren de sport gol, la peste 10 metri distanță de elevii unei școli din Buzău și la mare distanță, de asemeni, de presa căreia i se adresa. Așa a apărut Klaus Iohannis în fața publicului românesc după o absență prelungită.

„Întâmplarea face ca pe 5 iunie să sărbătorim două zile importante: Ziua Învățătorului […] și Ziua Mediului”. Cam așa și-a început domnul președinte discursul.

Numai că întâmplarea face ca în ziua în care ne vorbea domnia sa să fie cea de 7 iunie, nu cea de 5 iunie. Pe 7 iunie nu se mai sărbătorea de două zile, deja, nici o zi a învățătorului, nici o zi a mediului.

Se sărbătorea, însă, vizita Luminăției Sale la Buzău.

Chiar, poate vă veți întreba ce căuta Klaus Iohannis la Buzău, într-o zi de marți, așa, ca nuca-n perete. Răspunsul foarte sincer ar trebui să fie „nimic”. Pur și simplu atunci apucase președintele nostru să onoreze invitația lui Marcel Ciolacu de a-i vizita orașul natal.

Într-un comportament de-un feudalism feroce, vasalul și-a invitat seniorul pe domeniu. Și pentru că n-avea ce să-i arate în mod deosebit, pentru că la Buzău nici nu se schiază și nici terenuri de golf nu sunt, l-a dus la o școală.

Nu orice școală, ci taman școala generală unde, cândva, a studiat Filip Ciolacu, fiul vasalului care i-a adus lui Klaus Iohannis, în sfârșit, majoritatea parlamentară mult visată: solidă, ascultătoare, aducătoare de liniște.

Klaus Iohannis în timpul vizitei la Școala nr. 11 din Buzău. În dreapta lui se afla și Marcel Ciolacu. Foto: presidency.ro

Să te duci până la Buzău ca să te proțăpești în mijlocul unui teren de sport și să înșiri banalități timp de jumătate de oră, ăsta da mod înțelept de a cheltui banii publici în plină criză economică.

Și à propos de criza economică, președintele ne-a spus: „M-aş fi bucurat ca acești experți să ne spună înainte că vine criza, ca să ne pregătim un pic”.

Nu știm despre ce experți vorbește Klaus Iohannis, dar experții în economie au spus încă de prin martie 2020 că pandemia și lockdown-urile vor provoca o criză economică așa cum rar s-a mai văzut. Din martie 2020 și până în iunie 2022 sunt doi ani și trei luni. Era, oare, suficient timp pentru ca domnul președinte „să se pregătească un pic”? Ajung doi ani și trei luni pentru a începe măcar să te gândești la o criză iminentă, sau avertismentele trebuiau să vină cu un deceniu-două mai devreme?

Atunci când i se organizau evenimente cu mii de copii, pe stadioane sau în piețe publice, Ceaușescu măcar stătea cu fața la ei, le mai făcea cu mâna, încerca să pară. Simpatic. În sceneta de la Școala nr. 11 din Buzău, Klaus Iohannis a folosit, timp de jumătate de oră, copiii drept decor îndepărtat. Cineva, vreun înțelept consilier, s-a gândit să-i țină pe bieții minori acolo, pe fundal, ca să nu pară atât de mare ruptura dintre popor și înțeleptul său conducător. Dar, cumva, ruptura a părut și mai mare, și mai definitivă.

Klaus Iohannis în timpul discursului de la Școala nr. 11 din Buzău. Captură foto via Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis împărățește singur, departe de orice contact dăunător cu realitatea sau cu supușii. Când răspunde (rar) unor întrebări legitime, dar cuminți, președintele o face condescendent, fără ca măcar să-și dea osteneala să pară pregătit. „Stați, mă, liniștiți la locurile voastre, că o să fie bine!”, pare să fie refrenul preferat al marelui om. Și cum să nu fie bine? Fără opoziție, fără mișcări de stradă, cu decizii luate într-o lipsă de transparență totală și fără pic de viziune pe termen măcar mediu, n-are cum să fie rău.

Într-un fel, Klaus Iohannis poate fi comparat fără teamă de greșeală cu acele animale transplantate nefericit în medii în care nu aveau ce căuta. Ce rău puteau face 24 de iepuri, de exemplu, aduși prin 1859 din Anglia în Australia, pentru că în Australia nu existau astfel de mamifere? Ei bine, după 160 de ani, cei 24 de iepuri s-au transformat în peste 200 de milioane și sunt una dintre marile probleme ecologice ale respectivului continent.

Ce rău putea să facă un profesor mediocru din Sibiu transformat peste noapte în președinte de țară? Răspunsul e deja vizibil, de multă vreme.

Klaus Iohannis în timpul vizitei la Școala nr. 11 din Buzău. Foto: presidency.ro
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Danexbest 08.06.2022, 19:10

    Excelent finalul. Si trist adevar.

  • Avatar comentarii

    Danexbest 08.06.2022, 19:11

    Excelent finalul. Si trist adevar, din pacate.

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!