Mergi direct la conținut »
Societatea civilă s-a privatizat sau de ce Paul Goma nu e Mihai Şora
Opinii Libertatea > Opinii > Societatea civilă s-a privatizat sau de ce Paul Goma nu e Mihai Şora

Societatea civilă s-a privatizat sau de ce Paul Goma nu e Mihai Şora

După Gabriel Liiceanu, a plecat şi Monica Macovei din Grupul pentru Dialog Social (GDS), simbolul societăţii civile româneşti. Gabriel Liiceanu a trântit puternic uşa, de a auzit toată ţara. A lăsat şi o scrisoare veninoasă. A lovit poate şi în cei ce nu meritau.

Opinie de
Vasile Ernu
Toate articolele autorului

Ce am aflat, de fapt, din acest scandal trist, foarte trist? Că 95% din societatea civilă “de elită” este închiriată la privaţi. Nu e o metaforă. E cu acte în regulă. Asta e realitatea întregii “societăţi civile” instituţionalizate, şi asta spune multe.

Ce mai aflăm? Liiceanu, la supărare, spune tot. Îi mulţumim.

Aflăm că nepotismul şi corupţia sunt cât casa şi acolo. PSD este gelos, are concurenţă aprigă.

Ce a produs în esenţă elita “civilă”? Dinu Păturică, zice domnul Liiceanu. Şi nu unu, ci mai mulţi. Poţi să-l contrazici? Şi au susţinut până în pânzele albe, fără discernământ, un preşedinte turnător la Securitate şi la fel de corupt, zic eu.

În esenţă, aflăm că societatea civilă, “elita” ei, este oglinda clasei politice. Cum s-ar spune popular: “Cum e turcul, şi pistolul”; cum e GDS-ul, e şi PSD-ul. Şi că ea nu reprezintă decât propriile interese “privatizate”. Atât.

Să nu ne facem iluzii.

Aş ilustra puţin povestea cu o întrebare: de ce Paul Goma nu e Mihai Şora?

Întâmplător, ieri, în plin scandal GDS, Paul Goma, cam singurul disident până la capăt, a făcut 84 de ani. Şi 42 de ani de azil politic.

Mă gândeam la soarta lui: în comunism era urât de regim, dar respectat şi adorat de elită (populaţia nu avea treabă cu jocurile astea).

Acum? După ‘90 a rămas singur total şi urât profund de “elita bună”. Nu şi-a găsit locul şi exilul lui a devenit total. Izgonit de peste tot. În câţiva ani, vor uita total de el. Să sperăm că nu.

Fenomenul e foarte interesant: noua societate în care am intrat a măcinat tot. Absolut tot.

Cum spuneau despre Doina Cornea, spun şi despre Paul Goma. Ei au fost învinşi nu de regimul comunist, nu de Iliescu & urmaşii PCR, ci de profitorii “anticomunişti de meserie” de lângă ei.

Dacă înainte de 89, ipocrizia era o alegere, după 90, ea a devenit o obligaţie.

Şi partea cea mai ipocrită e că lupta anticomunistă este acum simbolizată nu de Paul Goma, repet, singurul disident pursânge, ci de Mihai Şora, un bătrân simpatic, respectabil, care s-a adaptat “la piaţă” (vezi campania publicitară anticomunistă eMag), dar care a fost parte a nucleului dur al regimului până la pensie (1948-1951: referent de specialitate la Ministerul de Externe; 1951-1954: șef de secție la Editura pentru Limbi Străine; 1954-1969: redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă). Nu judec pe nimeni, dar mi se pare nedrept. Îl respect pe Mihai Şora, dar situaţia e nedreaptă, mai ales de la cei ce se folosesc cinic de asta.

Paul Goma a devenit mult mai incomod, se pare, după 90, pentru că nu a stat la masă cu ipocrizia, nu a ciugulit din mâna puterii că e comunistă, că e capitalistă.

Iar elita iartă tot, dar nu iartă faptul că nu eşti ipocrit.

Close
Închide
  Close