Criza Covid-19: nu era sprint, era maraton
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Analist de politici publice la Expert Forum, un think tank din București, și activist civic, Sorin Ioniță este una dintre vocile respectate din societatea civilă românească. În paralel, Sorin Ioniță lucrează în consultanță pe reformă administrativă și dezvoltare în țări din Balcani și fosta URSS. De astăzi, Sorin Ioniță va scrie în Libertatea.
În ultimele săptămâni părea că românii, extenuaţi de statul pe Netflix în carantină, abia aşteaptă deschiderea ca s-o tulească la plajă în Bulgaria şi Grecia. Doar că veştile de la vecinii noştri nu sunt deloc bune. Bulgaria, un performer neaşteptat în controlul pandemiei în primele luni, abia acum intră în criza acută: infectările au explodat după 1 iunie şi sunt pe val. În restul Balcanilor, situaţia e confuză, cu ţări unde lucrurile par sub control (Serbia) şi altele unde epidemia zburdă liberă (Albania, Macedonia, Bosnia).
Ştiind cum funcţionează instituţiile şi colectarea de date prin regiune - în unele state nu doar numărul infectaţilor e un mister, dar chiar cel al cetăţenilor sănătoşi, ultimele recensăminte eşuând în fiasco politico-administrativ - e greu să iei de bun tot ce se raportează.
Serbia a ţinut alaltăieri alegeri parlamentare, în care autoritarul preşedintele Vucic a luat 63% cu partidul lui, devenind un al doilea Viktor Orban; în plus, Belgradul include în calculul populaţiei totale Republica separatistă Kosovo, de unde însă nu primeşte raportări pe Covid. Ca atare, nu putem pune mare bază pe ce aflăm de la ei, indicii fiind distorsionaţi politic.
În partea cealaltă, Republica Moldova e peste România la număr de cazuri noi pe zi, la o populaţie de peste şase ori mai mică. Criza moldovenească nu debutează acum, ca în Bulgaria, ci mocneşte de săptămâni, cu platou de infectări stabilizat foarte sus. Ucraina e pe creştere, cu situaţiile cele mai grave în oblasturile (regiunile) vestice, apropiate de noi, Cernăuţi, Lviv şi Zakarpatia (lângă Maramureş). Polonia, în general o ţară bine administrată, s-a instalat din luna martie pe un nivel de unde nu coboară deloc, ca şi România.
La fel e trendul în Rusia, deşi acolo există cel mai probabil subraportare masivă. Sigur, circulaţia oamenilor peste graniţe e limitată în zonă, dar nu-i clar cât timp se pot menţine diferenţe atât de mari pe spaţii mici, la metru pătrat, aşa cum e cazul în Balcani, unde fentarea regulilor e oricum o chestie de lifestyle înrădăcinată istoric.
Pe scurt, folclorul urban că Estul trece prin Covid mai bine decât Occidentul, având imunitate din motive care mai de care mai paranormale, se dezumflă zi după zi.
Păţim, de fapt, ca la criza economică din 2008-2009, cu contrastul SUA-Europa: primii au intrat în necaz rapid, cu capul înainte, au avut cădere bruscă şi vizibilă, au luat măsuri drastice şi au ieşit din criză la fel de repede; continentul nostru s-a scăldat o vreme în iluzia că o poate evita, apoi a suferit la fel de mult, doar că mai îndelungat, în forme cronice.
Şi cum se întâmplă în situaţii de spaimă socială, opiniile oamenilor se desprind de fapte, capătă forme bizare şi viaţă proprie. După luni de pandemie, datele şi cifrele nu conving pe nimeni care nu era gata convins: cei procarantină se simt azi confirmaţi că era necesară; antivirusiştii sunt la fel de convinşi că pandemia e o vrăjeală (curios, chiar când ajung ei înşişi în spital). Singura evoluţie e că fiecare e şi mai înverşunat în părerea proprie.
Fanaticii suspendării şcolilor nici nu vor să audă de deschidere şi susţin continuarea pe internet şi după septembrie; fanaticii deschiderii şcolilor fac tărăboi la fel de mare şi dau în cap celorlalţi cu exemple reuşite de revenire la cursuri, din Danemarca, Germania şi până în Israel.
Doar că nici un exemplu nu-i aşa clar şi convingător când te uiţi de aproape: în unele locuri, revenirea la şcoală a mers ok; în altele, la fel de bine guvernate (Israel), a fost un eşec şi a sfârşit în confuzie şi reînchidere parţială. Într-un sondaj recent, cetăţenii Germaniei, campioana europeană a gestionării pandemiei, apar mai divizaţi în opinii şi mai puţin mulţumiţi de acţiunile guvernului decât cei din alte state, cu cifre mai proaste. Scandalurile lor recente cu focare de infecţie nu-s aşa diferite de cele româneşti.
Pe scurt, nimeni n-a găsit soluţia magică pentru dubla problemă pusă de Covid-19: pe de-o parte, criza de sănătate publică, cu care ştiinţa modernă se luptă bâjbâind, prin ipoteze, încercări şi erori, asta fiind natura ştiinţei experimentale, cea care a schimbat lumea în bine în ultimele două-trei secole.
Pe de altă parte, avem criza de opinie publică, unde funcţionează regulile cele vechi ale gândirii magice şi manipulării emoţiilor, fiindcă de la Iluminism încoace gândirea de tip ştiinţific n-a ajuns dominantă în rândul marelui public, oricât i-au băgat-o pe gât sistemele de educaţie, deşi oamenii îi utilizează bucuros produsele în viaţa de zi cu zi.
Cu alte cuvinte, ce se întâmplă acum în România nu-i încurajator, dar nici nu-i vreo excepţie. Iar la cum merg lucrurile, aş zice să cam uitaţi de concedii şi să prelungiţi abonamentele alea la Netflix.
foto: Hepta
