Oracolul sibilin de la Davos. Câteva concluzii după forumul economic mondial

E limpede că, dincolo de facțiunile mereu oportuniste ale sistemului, sistemul însuși tușește zilnic, nereușind să-și dreagă vocea. Pentru că nu e doar o lume în care certitudinile de ieri lasă locul incertitudinilor de azi și de mâine, ci și una a deciziei hiper-personalizate, în care aparatele statale, birocrațiile și parlamentele par din capul locului trecute cu vederea. 

Singurul lider de țară mică al cărui glas se aude clar este președintele finlandez Alexander Stubb, care are în spate o armată redutabilă (asemănătoare cu cea a Poloniei) și a reușit să-l farmece pe capriciosul Trump. În rest, așa cum s-a văzut la Davos, există doi trei exponenți majori și o masă de figuranți. 

Slujitorii mediatici ai provincialismului nostru ofuscat au sărit cât colo, criticând absența președintelui Nicușor Dan de la Forumul economic mondial găzduit de Elveția nu departe de Muntele Vrăjit. Nu știu ce să zic. Poate că trebuia să meargă, dar nu ar fi reușit să schimbe regia evenimentului, unde au strălucit doar trei figuri (Emmanuel Macron, Mark Carney, premierul Canadei și, volens nolens, Donald Trump, sosit cu arogantă întârziere și vag de tot aplaudat după două ore de discurs în stilul deja consacrat. Pentru a lua pulsul la fața locului au fost prezenți trei miniștri români și un consilier prezidențial, în vreme ce șeful statului îl primea, la București, pe cel mai înalt oficial militar din ierarhia NATO. 

Dacă vrem să tragem concluzii valide, ajunge să comparăm ce-au spus Cei Trei (doi francofoni… și strănepotul unui imigrant din Bavaria). Toți acuză dezordinea mondială, indicând vinovați diferiți. Macron (ai cărui ochelari de soare James Bond au făcut furori) deplânge distrugerea regulilor și a diplomației multilaterale și ascensiunea brutalității (retorice, dar și tarifar-comerciale). 

Premierul canadian (fost guvernator al Băncii Angliei) se mișcă între Tucidide și Vaclav Havel, cerându-le puterilor medii și mici să se unească în curajul de a proclama adevărul celor fără putere. 

Trump s-a lamentat iarăși că America e spoliată de aliați profitori (cărora le-a lăsat complet povara războiului din Ucraina) și a reiterat actualitatea taxei americane de protecție, în maniera din The Godfather. 

La capitolul „ce-i de făcut”, Macron cere o Europa ușor protecționistă, cu investiții în AI, computere cuantice și o piață de capital mai integrată, dar și cu maturizare strategică și respectarea statului de drept; Carney prognozează era diplomației cu geometrie variabilă (coaliții sectoriale), anunță că se aliază cu UE (inclusiv în programul SAFE) și, suflând în iaurtul arctic, apără independența Groenlandei (dacă nu ești la masă, ești în meniu). 

În fine, Trump s-a lăudat cu un boom economic galactic, a legitimat șantajul tarifar ca instrument de negociere și a lăsat-o mai moale cu Groenlanda, deși rămâne convins că doar SUA o pot apăra și dezvolta, ceea ce ar fi în avantajul întregii NATO. A ținut-o din nou în cifre umflate, superlative, ironii infantile și laude de sine, deformând în trecere numele câtorva state. Ce mi se pare colosal e pretenția lui Trump ca aliații Americii să-i fie profund recunoscători după acest prim an de mandat în care totul a fost dat cu roțile în sus. Nu poți să nu evoci bancul cu derbedeul care o împinge pe scări pe bătrânica de pe palier și o întreabă de ce fuge. 

Și noi, în toată povestea? Evident, trebuie să rămânem alături de americani, în NATO, dar și mai mult să ne sincronizăm cu UE, care-i cămașa, nu surtucul. Nu putem adera la Coaliția pentru pace propusă de Trump, cu Putin și Lukașenko la masă. Am face o figură de proști, asemenea lui G. Simion, care-l căuta pe Trump la Washington taman când nu era acolo și tăia, alături de niște putiniști republicani, un tort sub forma Groenlandei, cu glazură de steag american. 

Până la reglajul fin al virajului de politică externă, în noua (dez)ordine mondială, e cazul să reducem deficitul criminal moștenit de la Ciolacu-Iohannis, să ajutăm pe cât posibil Ucraina și Republica Moldova, să consfințim aderarea la OCDE și să profităm integral de spațiul Schengen, prin finalizarea rețelei interne de autostrăzi. Dacă acestea sunt asigurate, restul vine de la sine, cu tot cu scăderea inflației, repatrierea binevenită a unor români din diaspora și continuarea investițiilor străine.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE