Thalassa, Thalassa! Mic jurnal de călătorie balcanică 

Acum, Albania (membră NATO) pare să preia acest rol nu foarte durabil, dacă ne gândim că niciun secret nu are viață lungă în epoca social media. Dacă am renunțat la acest gând e doar pentru că legăturile  aeriene București-Tirana nu strălucesc prin orare și frecvențe prietenești. 

Așa că am accesat universala aplicație Booking.com pentru o incursiune în Halkidiki, peninsula cu trei brațe care combină Muntele Athos (loc de faimoase intensități spirituale) cu plăcerile mai terestre ale vilegiaturii sub azurul mediteraneean. 

În tot soiul de locuri ale Elladei insulare am fost deja: noutatea privește acum plaja Greciei continentale. Dacă rezervi din timp, ieși, firește, mai ieftin. Am adăugat acestei premiere și ineditul unei deplasări cu mașina, un Duster încă tinerel, colorat în nuanța „Orange Arizona”, care te poate recomanda vizual ca „trumpist” sub acoperire. Și am pornit-o la drum din satul argeșean unde ne-am instalat acum doi ani, nu doar fără regrete, ci și cu încântarea crescândă de a respira aerul curat al României subcarpatice, nu departe de primele capitale ale Valahiei medievale. 

Waze – aliatul indispensabil al călătorului post-modern – mi-a recomandat ieșirea spre Bulgaria prin punctul de frontieră Calafat-Vidin. Până acolo, am străbătut cu prudente mici depășiri ale vitezei legale recent inauguratul drum expres Pitești-Craiova. Lași în urmă Slatina, al cărui centru vechi a fost conceput de bunicul actualului primar Mario di Mezzo (da, liberalul foarte gospodar pe care l-a cuprins acum gândul unei cruci pentru Cartea recordurilor…) și ajungi direct printre blocurile comuniste din Bănie, capitală a mândrei izolări oltenești, lipsită încă de o centură ocolitoare. 

Am binecuvântat iarăși mai nou „demonizata” UE când am trecut granița fluvială spre prăfosul ex-imperiu al Asăneștilor: e tare bine în Schengen! Traversarea Dunării și a două foste posturi de frontieră fără coadă la controlul pașaportului îți câștigă timp și îți oferă sentimentul exaltant al unei libertăți pe care cei din generația mea, crescuți în lagărul comunist, nu o socotesc nici banală, nici subînțeleasă. 

Drumurile bulgărești sunt aproape la fel de proaste ca acelea din județul Argeș, iar localitățile semiabandonate, cu case părăginite și ruine industriale, te readuc, din păcate, în atmosfera anilor 1990, când nu doar regimurile comuniste, ci și infrastructura lor depășită se prăbușeau „live”, sub ochii unor națiuni aflate la confluența dintre extenuarea depresivă și speranța trasă de păr.  

Abia de la Sofia în jos te urci pe o autostradă ușor ostenită, de-a lungul căreia se înșiră cu zgârcenie benzinării „no-name”, gestionate de găștile locale. Ea ne-a dus până la Sandanski, un orășel colinar aproape de granița grecească, unde am înnoptat la un apart-hotel cât se poate de cochet.  

Promenada prin zona turistică umbrită de castani și o cină la un restaurant de pe buza unui râu bolovănos au consolidat buna impresie despre această așezare balneară. Se poate spune e că Bulgaria e vizibil mai puțin dezvoltată decât România (comparați cele două PIB) deși va intra în zona euro înainte ca bonzii din BNR să ne aducă și pe noi în aria monedei unice. 

Tout va bien qui finit bien! După ce am pătruns în Grecia etern solară și relaxată, drumul spre Halkidiki a fost minunat, cu excepția unor lucrări de modernizare rutieră, care ne-au amintit că au și aheii „PNRR”-ul lor, iar micul Posseidi – profilat în desenul de perfect bun gust al unor hoteluri gracile, cu fața spre mare – a risipit imediat orice tentație tipic românească de a cârti la tot pasul. 

Evident, dacă nu-ți încui telefonul într-un bunker, nu scapi nici în vacanță de fluxul știrilor referitoare la războiul ruso-ucrainean, la bătălia guvernului Bolojan cu risipa falimentară de bani publici și la ezitările pomenitului Donald Trump, care poate orice, nu prea știe ce vrea și pune la grea încercare nervii „strategici” ai aliaților săi europeni. 

Un pahar de uzo cu gheață sau de vin Retsina dintr-o sticlă aburită, cu dop metalic de bere, ca și gândul că fiecare zi de la Dumnezeu e o binecuvântare care merită întreaga ta atenție, te ajută totuși să reduci zgomotul de fond al actualității și să te bucuri, pur și simplu, că ești încă aici. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră! 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE