Despre inechitatea salarială în marile corporații americane: când CEO se îmbogățesc, angajații stagnează sau sărăcesc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
CEO = „șeful suprem”, bossul în ierarhia executivă a unei firme.
Cel mai recent raport al Institute for Policy Studies – 2025 Executive Excess Report – scoate la iveală o realitate cruntă din economia americană: cele mai mari 100 de companii cu salarii mici din indicele S&P 500, supranumite „Low-Wage 100”, continuă să-și răsplătească directorii executivi cu sume exorbitante, în timp ce salariile angajaților de rând abia țin pasul cu inflația.
Explicație: S&P 500 este un indice bursier care urmărește performanța a 500 dintre cele mai mari companii listate la bursele din Statele Unite, în special la NYSE (New York Stock Exchange) și NASDAQ.
Între 2019 și 2024, remunerația medie a unui CEO din acest grup a crescut cu 34,7%, atingând 17,2 milioane de dolari anual. În contrast, salariul mediu al angajaților a crescut doar cu 16,3%, ajungând la 35.570 de dolari, adică o valoare sub nivelul inflației naționale (22,6%). Această discrepanță a dus la o creștere a raportului dintre salariul unui CEO și cel al angajatului mediu, de la 560 la 1 în 2019 la 632 la 1 în 2024.
Exemplele sunt ilustrative și de manual neoliberal. La Starbucks, în 2024, CEO-ul a încasat 95,8 milioane de dolari, în timp ce salariul mediu al angajaților a fost de doar 14.674 de dolari, ceea ce înseamnă un raport șocant de 6.666 la 1, cel mai mare dintre toate companiile analizate. Ulta Beauty, un alt nume din listă, a raportat o scădere drastică a salariului mediu cu 46%, ajungând la doar 11.078 de dolari.
Ce (ne) mai spune acest raport? Spre exemplu, se evidențiază că aceste companii nu doar că nu investesc în angajați, dar nici în dezvoltare pe termen lung. În ultimii șase ani, ele au cheltuit peste 644 miliarde de dolari pe răscumpărări de acțiuni (stock buybacks).
Stock buybacks? Este o practică ce presupune ca o companie să-și cumpere propriile acțiuni de pe piață, reducând astfel numărul total de acțiuni disponibile și crescând valoarea celor rămase. De regulă, cei mai mari beneficiari sunt directorii, care dețin sau primesc acțiuni ca parte a salariului lor. În schimb, angajații nu beneficiază direct de aceste răscumpărări, iar banii cheltuiți astfel nu sunt investiți în salarii, echipamente sau condiții mai bune de muncă.
De exemplu, Lowe’s a cheltuit 46,6 miliarde pe buybacks, bani care ar fi putut acoperi un bonus anual de 28.456 de dolari pentru fiecare angajat. În schimb, CEO-ul a fost recompensat cu 20,2 milioane de dolari, de 659 de ori mai mult decât un angajat obișnuit. Home Depot a cheltuit aproape 38 de miliarde în același mod, în timp ce salariul mediu al angajaților săi a fost de doar 35.196 de dolari.
Pentru a combate aceste dezechilibre, raportul propune o serie de măsuri: taxarea suplimentară a companiilor cu diferențe salariale extreme, majorarea taxei pe buybacks de la 1% la 4%, la pachet cu condiționarea accesului la fonduri publice de existența unor raporturi salariale echitabile. Legi precum CEO Act sau Tax Excessive CEO Pay Act ar putea aduce zeci de miliarde anual la bugetul federal și ar putea încuraja o distribuție mai justă a veniturilor.
Este clar ca lumina zilei: dacă marile corporații nu sunt deranjate pentru practicile lor dezechilibrate, inechitățile economice vor continua să se adâncească. Politici fiscale inteligente și reguli clare privind remunerația executivilor (CEO) ar putea duce la un sistem economic mai echitabil și durabil pentru toți. Dar cine poate face asta acum, când puterea oligarhiei este omnipotentă? Ne mai miră că alegerile contemporane sunt jucăria elitelor financiare? După cum spunea Mark Schmitt într-un eseu din Boston Review, How to Buy an Election („Cum să cumperi alegerile”), problema nu o mai reprezintă banii din politică, vorbim pur și simplu doar despre bani (The problem is no longer „money in politics.” It’s just money.) Nici democrație, nici politeia (la Aristotel, forma ideală, echilibrată, între bogați și săraci), doar oligarhie.
P.S. România cu ale sale salarii (prin deconcentrate și diferite ministere) și pensii de 10 sau 15 mii de euro pe lună pare că joacă la categoria juniori republicani sau în Cupa Orașelor Târguri (prăfuite). Prin urmare, mai este spațiu de creștere și la noi, climaxul premierilor salariale nu a fost atins, iar austeritatea poate fi mult mai bine exersată. Sau, după cum ar spune Platonov, se nimerește a fi tocmai o asemenea situație în natura economică a lucrurilor!
Foto ilustrativ: Shutterstock
