Ce înseamnă, de fapt, culoarea uniformei unui cadru medical: cod nescris sau regulă oficială

Dacă ai petrecut vreodată mai mult timp într-un spital – fie ca pacient, fie în vizită la cineva drag – probabil ai observat că membrii personalului medical nu poartă toți aceleași haine. Unii sunt îmbrăcați în alb, alții, în verde, alții, în albastru, iar, în unele secții, mai ales la neonatologie, culoarea roz apare frecvent. Întrebarea care le trece prin cap multor pacienți, dar la care rar găsesc răspuns pe loc, este simplă: există o logică în spatele acestor culori sau este doar o chestiune de preferință personală a fiecărui angajat sau a conducerii instituției medicale?

Răspunsul este ceva mai nuanțat decât „da” sau „nu”. În România, nu există o lege națională care să impună un cod de culori standardizat pentru toate spitalele – fiecare unitate medicală își stabilește, de regulă, propriile reguli interne, în funcție de politica de organizare a departamentelor. Cu toate acestea, există un set de convenții larg răspândite, urmate în majoritatea spitalelor mari, care fac diferența dintre haos și un sistem ușor de „citit” atât pentru pacienți, cât și pentru colegii din alte departamente. Aceste uniforme medicale codificate pe culori au devenit, în timp, un limbaj vizual nescris, dar respectat aproape peste tot.

De unde vine, de fapt, obiceiul culorii albe

Povestea uniformei medicale începe, istoric, cu albul – culoarea aproape universal asociată cu spitalele în prima jumătate a secolului XX. Motivul nu a fost estetic, ci practic: halatele și uniformele trebuiau spălate zilnic la temperaturi foarte ridicate, pentru a fi dezinfectate, iar albul era singura culoare care rezista fără să se deterioreze vizibil la spălări repetate și intense. Așa a devenit albul sinonim, pentru multă vreme, cu igiena și profesionalismul medical.

Abia după Al Doilea Război Mondial, pe măsură ce spitalele au crescut ca dimensiune și complexitate organizatorică, a apărut nevoia de a diferenția vizual departamentele și rolurile – moment în care codul de culori, așa cum îl cunoaștem azi, a început să se contureze.

Ce culoare poartă, de regulă, fiecare categorie de personal

Deși variază de la un spital la altul, există câteva convenții întâlnite frecvent în majoritatea unităților medicale mari din România și din lume:

• Albul rămâne, în multe spitale, asociat cu medicii generaliști sau cu personalul din secțiile clinice standard, deși folosirea lui a scăzut, pentru că se pătează vizibil și necesită spălări mai frecvente decât culorile mai închise.
• Verdele și albastrul sunt culorile aproape universale pentru sălile de operație și personalul chirurgical. Explicația are și o componentă științifică: aceste culori sunt complementare roșului (culoarea sângelui), ceea ce ajută ochii chirurgilor să se „odihnească” vizual în timpul intervențiilor lungi și reduce oboseala vizuală cauzată de fixarea prelungită asupra unei singure culori dominante.
• Rozul este frecvent întâlnit la secțiile de neonatologie și obstetrică-ginecologie, o alegere cu rol atât de identificare rapidă, cât și de a crea o atmosferă mai caldă, mai puțin clinică, într-o secție unde emoțiile sunt oricum intense.
• Albastru închis sau bleumarin este adesea rezervat rezidenților sau personalului aflat încă în formare, ca mod de diferențiere rapidă față de medicii specialiști cu experiență.
• Albastrul deschis apare frecvent la personalul din radiologie și imagistică medicală.

De ce contează acest lucru, dincolo de aspectul organizatoric

Codul de culori nu este doar o chestiune de ordine administrativă, ci are un rol practic real, mai ales în situații de urgență, unde identificarea rapidă a rolului fiecărei persoane din echipă poate economisi secunde prețioase. Un pacient sau un aparținător care recunoaște vizual diferența dintre un medic, o asistentă și personalul auxiliar se poate orienta mai ușor în momente de stres, fără să mai piardă timp întrebând „cu cine vorbesc, de fapt”.

Studiile citate frecvent în literatura de specialitate arată și că pacienții raportează un nivel mai ridicat de încredere și confort atunci când pot identifica ușor rolul fiecărui membru al echipei medicale care se ocupă de ei, un detaliu aparent minor, dar cu impact real asupra experienței generale într-un mediu spitalicesc, oricum suficient de stresant.

Nu doar culoarea contează – și restul echipamentului

Codul vizual nu se oprește la halate și uniforme. În multe spitale, aceleași convenții de culoare se extind și la bonete medicale purtate în sălile de operație sau în secțiile cu regim steril, un detaliu suplimentar care ajută la coerența vizuală a echipei și, în același timp, respectă cerințele stricte de igienă din aceste zone ale instituției medicale.

Deci: cod nescris sau regulă oficială?

Răspunsul corect este undeva la mijloc. Nu există, în România, o reglementare legală națională care să impună explicit ce culoare trebuie să poarte fiecare categorie de personal medical. Decizia rămâne, de regulă, la latitudinea fiecărei unități spitalicești, care își stabilește propriul regulament intern. Însă convențiile s-au consolidat atât de mult în timp, preluate dintr-un spital în altul, încât au devenit, practic, un standard nescris, respectat aproape peste tot, suficient de consecvent încât un pacient să poată „citi” corect majoritatea uniformelor, indiferent de spitalul în care se află.

Data viitoare când te afli într-un spital și observi diferențele de culoare dintre halatele personalului, vei ști că nu este întâmplător, ci rezultatul unei tradiții organizatorice construite treptat, de-a lungul multor decenii, din nevoia practică de a face un mediu complex și aglomerat puțin mai ușor de înțeles, atât pentru cei care lucrează acolo, cât și pentru cei care trec, de cele mai multe ori îngrijorați, pragul unui spital sau al unei clinici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE