ONSȘ Fotbal - Cupa Tymbark Junior. Fluier de început al unei noi ediții. Cea mai mare întrecere la fotbal pentru elevii din România este din nou gata să descopere campioni.

Comentează

La 1 octombrie s-a dat startul înscrierilor în cea mai importantă competiție de fotbal pentru elevii din România ONSȘ Fotbal - Cupa Tymbark Junior. Până pe 30 noiembrie 2022, elevi cu vârste între 6 și 12 ani, fete și băieți din toată țara vor putea fi înscriși în Cupa Tymbark Junior, parte integrantă a programului Olimpiada Națională a Sportului Școlar - Fotbal. Competiția este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex România prin brandul Tymbark, în colaborare cu Ministerul Educației.

Detalii privind noua ediție au fost prezentate în cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi la sediul Federației Române de Fotbal. La eveniment au participat Răzvan Burleanu - Președinte FRF, Grzegorz Grabowski – CEO Maspex România, Lucian Sănmărtean, Miodrag Belodedici și Adina Borodi – Ambasadori ai competiției.

Arhiva foto

Evenimentul s-a bucurat și de prezența lui Les Howie – Grassroots Mentor UEFA.

Olimpiada Școlară a Sportului Școlar (ONSȘ) este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Începând cu anul 2022, Cupa Tymbark Junior a devenit ONSȘ Fotbal - Cupa Tymbark Junior. Astfel, proiectul valorifică noi oportunități de dezvoltare pentru îndeplinirea promisiunilor făcute încă de la inițierea sa, de a încuraja copiii din toată țara să facă mișcare, să își pună în valoare potențialul sportiv și să își descopere talentul la fotbal.

Împreună cu Maspex Romania și cu Ministerul Educației am scris istorie în fotbalul românesc juvenil din ultimii ani. Încă de la debutul Cupei Tymbark Junior, din 2016, am reușit să provocăm mii de copii din toată țara să intre în competiție reușind astfel s-o aducem la nivelul de cea mai mare întrecere de fotbal pentru copii, din România. Totodată, Cupa Tymbark Junior a fost și una dintre primele competiții de anvergură națională care a susținut practicarea fotbalului de către fete, iar unele dintre ele sunt astăzi legitimate la echipe de club sau chiar au făcut pasul spre echipa națională, cum este și cazul Adinei Borodi, care la doar 18 ani a debutat la prima reprezentativă – a declarat Răzvan Burleanu, Președinte FRF

Competiţia se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor de fete şi sunt organizate, începând cu faza pe şcoală, pe localitate, pe județ, zonală şi încheind cu faza naţională. Participă echipele unităților școlare din învățământul preuniversitar, forma de zi, înscriși în registrul matricol al unității școlare pe care o reprezintă.

Suntem foarte bucuroși că putem asigura elevilor din România participarea la competiții sportive de această anvergură. Printr-o astfel de participare acoperim laturi importante ale educației lor precum spiritul de competiție, fair-play-ul pe scurt, contribuim din plin la formarea personalității prin educație fizică și sport aspect care reprezintă una dintre finalitățile importante ale învățământului românesc. - Ionel-Florian Lixandru, Secretar de Stat Ministerul Educației.

Arhiva foto

Susținerea sportului românesc este deja o tradiție pentru compania noastră, de-a lungul timpului fiind implicați în competiții sportive pentru copii cu scopul educării de la vârste mici și încurajând performanța în sport. Această competiție este cadrul ideal pentru a pune în aplicare unul dintre principiile companiei noastre: acela de a-i încuraja pe copii să practice sportul, să facă mișcare cât mai mult, să își dezvolte aptitudini precum fair-play-ul sau spiritul de echipă, care să le fie de ajutor pe viitor atât pe terenul de fotbal, în competiții, cât și în viață. Împreună cu FRF și cu Ministerul Educației consider că realizăm un parteneriat important pentru educarea și dezvoltarea copiilor din România. Grzegorz Grabowski – CEO Maspex Romania

ONSȘ Fotbal - Cupa Tymbark Junior se desfășoară pe trei categorii de vârstă:
• U8 (clasele 0-II, 6-8 ani, băieți și fete născuți/născute în 2011 și mai mici)
• U10 (clasele III-IV, 9-10 ani, băieți și fete născuți/născute în 2009 și mai mici)
• U12 (clasele V-VI, 11-12 ani, băieți și fete născuți/născute în 2007 și mai mici).

Noi la UEFA acordăm o mare importanță fotbalului în școli. Acesta este motivul pentru care mă și aflu în România. Pentru că ne preocupă și pentru că România are un mare potențial dat fiind interesul extraordinar al elevilor din România pentru fotbal. Le doresc să se afle și anul acesta pe lista scurtă la categoria Participare în cadrul UEFA Grow Awards, așa cum a fost în octombrie 2018. Și, de ce nu, poate chiar să câștige - Les Howie, Grassroots Mentor UEFA

Ambasadorii competiției sunt MIODRAG BELODEDICI, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în Echipa Națională a României în anii ’90, MARIUS NICULAE, fost internațional, campion în România și Portugalia, LUCIAN SĂNMĂRTEAN, ex-tricolor cu două titluri de campion național și ADINA BORODI în prezent jucătoare la naționala României U19, participantă la Cupa Tymbark în ediția 2017.

În octombrie 2018, Cupa Tymbark Junior s-a aflat pe lista scurtă a proiectelor care ar fi putut primi marele premiu la categoria „Participare” în cadrul UEFA Grow Awards.

Arhiva foto

ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIȚIE

Înscrierile se desfășoară în perioada 1 octombrie - 30 noiembrie, iar regulamentul și mai multe detalii privind participarea, inclusiv formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul: Cupa Tymbark – impreunasuntemfotbal.ro

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

Anca Ionescu Ioana Vișean    

Attitude PR             Maspex Romania

Communications Specialist                                  Communications Manager

0040 747 501 016 0040 740 005 074

anca@attitudepr.ro                   I.visean@maspex.ro

Despre Maspex România

Cu o experienţă de peste 25 de ani pe piaţă şi un portofoliu vast de produse, compania Maspex România este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacks-uri sărate, apă minerală naturală.

În prezent, Maspex România este lider de piaţă în România, pe segmentele JNSD, cappuccino şi ciocolată caldă. Compania deţine branduri cunoscute şi apreciate, precum: sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare – Tymbark, Tedi, Ciao, Figo; apă minerală naturală plată şi carbogazificată – Bucovina; băuturi funcționale – Tiger, DrWitt Plus; apă minerală naturală natural alcalină – Velingrad Alcalia; produse instant – La Festa Cappuccino, Hot Chocolatta, 3in1; dulciuri şi snacksuri sărate – Salatini, Rollini d’Oro; produse făinoase – paste Arnos; ketchup și conserve de roșii, dulceață – Vălenii de Munte.

Piaţa de desfacere pentru Maspex România este reprezentată atât de România, cât şi de țările în care sunt exportate produsele: Polonia, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Albania, Germania, Spania, Marea Britanie, Germania, Italia, Grecia, Olanda, Belgia, Cipru, Franța, Irlanda.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri