(P) Ce trebuie să știi înainte de a intra într-un proiect cu fonduri nerambursabile

Comentează

Întâi, o mică radiografie business: Mircea Ungureanu – de la consultanță la construcții

Consultanța, în mare, presupune aplicarea expertizei unei persoane pe un caz aparte, al unui client, în scopul rezolvării unei probleme a acestuia. Astfel, un client poate avea o nevoie de creștere a vânzărilor, moment în care va apela la un consultant care poate să aducă exact asta companiei sale: creșterea vânzărilor.

Ori, clientul ar putea avea nevoie de finanțarea unui proiect al firmei sale, motiv pentru care va apela la un specialist în atragerea fondurilor nerambursabile, așa cum se mai spune, fonduri europene, deși ele nu sunt întotdeauna doar europene, având în general și o componentă de cofinanțare a țării noastre.

Mai departe, problema clientului poate fi una de eficiență a afacerii, de gestiune a afacerii ori de cultură organizațională. Și în fiecare caz, clientul ar trebui să apeleze la un specialist în domeniu, acest act însemnând că apelează la un consultant, care ar trebui să vină să analizeze problema expusă de client și să aducă soluția, apoi să o implementeze, făcând astfel activitatea de consultanță pentru clientul în cauză.

De cele mai multe ori, consultanții se specializează într-un singur domeniu, din cauza faptului că, în timp, este extrem de greu pentru cineva să întâlnească destul de multe situații dintr-un anumit domeniu, astfel încât, pe parcursul vieții sale profesionale, să devină expert în domeniul respectiv, darmite în mai multe. Cu toate astea, în cadrul unei firme se întâlnesc de multe ori un cumul de experți, care pot răspunde unor întrebări mai complexe, iar firma de consultanță devine una mai amplă prin paleta sa de servicii.

Așa este și cazul grupului de firme condus de antreprenorul Mircea Ungureanu din Craiova, care, de-a lungul timpului, a construit un set de entități prin care a desfășurat activități complexe și cu ajutorul cărora a rezolvat, prin activitatea de consultanță, multe situații precum cele enumerate mai sus, pentru clienții săi.

Astfel, până la apariția articolului, Ungureanu Mircea a fost, pe rând, antreprenorul cu cel mai mare impact în proiectul START UP NATION prin cele câteva sute de proiecte scrise și implementate cu succes, având probabil cel mai mare număr de start-up-uri înființate vreodată în România de către cineva. Prin firmele sale, este una dintre persoanele despre care putem spune cu siguranță că poate fi numit un consultant de succes, întrucât activitatea sa a fost vastă, implicând proiecte în aproape toate domeniile pe care un client privat ar fi putut să le finanțeze prin măsurile regăsite în programe precum POSDRU/POCU, POR sau AFIR.

Mai apoi, a fost trainer în domeniul antreprenoriatului și al fericirii, având certificări în acest sens de la universități de prestigiu precum Berkeley, California University, așa cum arată certificatul expus pe site-ul unde își spune povestea: https://mirceaungureanu.ro/certificari/. Mircea Ungureanu a fost, pentru o vreme, probabil singurul român autorizat de către o universitate americană în studiul fericirii.

Arhiva foto

Domnul Mircea Ungureanu a mai dezvoltat, în cadrul activității sale, și un soft de tip CRM (Customer Relationship Management), de găsit la adresa easyflowit.ro, pe care a reușit să îl implementeze cu succes în cadrul activității clienților săi. De asemenea, a dezvoltat un sistem de management al productivității (SMP), pe care l-a implementat în cadrul firmelor clienților săi, aducând libertate antreprenorilor și clarviziune în activitatea de resurse umane din firmele unde a fost implementat. Totodată, a fondat și o organizație – Fundația pentru Integrarea Tinerilor în Societate – prin care susține diverse proiecte de dezvoltare și integrare a tinerilor prin parteneriate cu licee și universități, unde își împărtășește experiența sa și a echipei sale.

De-a lungul timpului, în peste 40 de firme care au avut activitate și în care domnul Ungureanu Mircea a fost implicat, experiența sa ca antreprenor, manager, consultant și om implicat social a fost construită și șlefuită de societatea și mediul antreprenorial românesc. Aceasta a adus, la momentul scrierii articolului, în fața noastră un om smerit, care dorește să ajute și să întoarcă tinerilor, cu bucurie, experiența sa, în cel mai altruist mod pe care l-am întâlnit: un antreprenor care a trecut pragul unui milion de euro și care poate acum să se considere un consultant de succes prin povestea sa complexă, ce conține atât soluții de consultanță IT, de resurse umane sau atragerea de fonduri nerambursabile, cât și cursuri susținute gratuit prin fundația sa.

În prezent, deținând participații în peste 15 firme, după ce a închis câteva capitole sau a făcut un exit din altele, domnul Mircea Ungureanu mai deține și o parte din povestea kubixhome.ro, care promite instalarea unei structuri modulare Kubix în sub 10 zile de la plata avansului, având astfel o aventură frumoasă și cu sectorul construcțiilor.

Întrebat ce înseamnă pentru dânsul succesul, domnul Ungureanu Mircea a replicat:

„Libertatea și capacitatea de a aduce fericire familiei mele și celor din jurul meu. Însă, deși până acum am considerat că am prins și legat succesul de mine de câteva ori, tot de atâtea ori a trebuit să o iau de la capăt pentru a reconsidera și reevalua strategia mea, învățând din greșeli și ridicându-mă de atâtea ori de câte am și căzut. Poate că succesul nu există, ci doar dorința continuă de dezvoltare, de a-ți împlini potențialul și capacitatea de a învăța din greșeli în timp ce dăruiești din ce în ce mai mult din ceea ce ești și ai învățat celor din jur!”

Astfel, pentru a răspunde întrebării din titlul articolului, l-am rugat pe domnul Mircea Ungureanu să ne spună câteva cuvinte care să ajute un antreprenor care nu a mai gustat niciodată aventura fondurilor nerambursabile. Dânsul a spus:

  • „Întâi, este cel mai important să existe ideea și, dacă ea este și puțin testată de antreprenor, este grozav! La noi vin foarte mulți oameni care cer BANI, nu FINANȚARE. Să ceri bani ca să faci ceva e cumva invers drumului normal, întrucât logic ar fi să ai o idee care să aibă nevoie de finanțare și să cauți soluții pentru ea.
  • Mai apoi, trebuie să existe un studiu de piață. Este imperios necesar să știi care este, măcar în linii mari, bugetul de care ai nevoie. Una e să ai o idee a cărei finanțare înseamnă 30.000 Euro și alta când ai nevoie de 300.000 Euro. De asemenea, consultantul va trebui, în prima discuție, să despartă cheltuielile posibile a fi finanțate de cele care nu se pot finanța prin fonduri nerambursabile.
  • În final, după ce ai ideea și un buget cât de cât, trebuie să alegi un consultant care te poate ajuta. Sunt consultanți buni, extrem de buni, dar care nu au experiență în domeniul în care vrei tu, ca și client, să te dezvolți. Vă sfătuiesc, deci, să verificați experiența consultantului în a scrie măsura pe care aplici, dar și domeniul în care aplici. Și, în afară de asta, sigur, vă urez SUCCES!”

Foto: mirceaungureanu.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul mini-reactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
06:45
Ce spune despre personalitatea ta o mașină murdară. Concluziile surprinzătoare ale psihologilor
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză