Te-ai gândit că o decizie îți poate schimba look-ul? Informații despre tehnica Q-FUE aici ai

Comentează

Sunt multe încercările vieții la care suntem supuși și pe care le traversăm. Uneori însă, acestea nu sunt probleme pasagere în viețile noastre, ci au o amprentă pe termen lung. Cum este cazul celor care se confruntă cu alopecie. Pierderea părului este una din marile probleme, des întâlnite cu precădere în cazul bărbaților.

În trecut și pentru o perioadă de vreme am normalizat această situație. Pentru că nu aveam măsuri să o combatem. Acum însă, serviciile de implant de păr sunt moderne, accesibile și soluție permanentă. Află informatii despre tehnica Q-FUE aici și nu mai amâna decizia ce îți poate schimba viața! 

Ce presupune implantul de păr

Sună drastic, mulți se tem de acest tip de intervenție, până când află mai multe despre aceasta. În cadrul unei clinici prestigioase din capitală, Dr. Felix Hair Implant, astfel de intervenții sunt realizate atât de des. Sunt nume mari din scena publică trecute pe lista celor care au încercat acest tip de intervenție. Acest lucru poate fi încurajator pentru cei care încă își adună gândurile și temerile și nu sunt convinși să încerce. 

Concret, procedura implică utilizarea tehnicii Q-FUE. Pentru cei care adună informații în acest sens, sunt cunoscute aspectele care devin avantaje. Față de orice altă tehnică, de data aceasta este vorba despre a extrage fir cu fir, pentru că ulterior să fie implantat în zonele necesare. Medicul face așadar toată munca manuală. Ceea ce îi permite să aleagă unghiul în care să fie firul de păr. Pe termen lung, după ce părul începe să crească, vor fi și alte avantaje aici și anume faptul că efectul va fi unul natural.

Cum este să dai înapoi 10 ani?

Se știe că lipsa părului este o problemă medicală, dar și estetică, cu amprentă asupra vieții sociale. Totul devine o dramă, mai cu seamă când atrage atenția atât de mult. Unii apelează la metode fel de fel, dar trebuie spus că și acestea sunt costisitoare pe termen lung. Din punct de vedere aspectual, pierderea părului poate însemna îmbătrânire vizibilă.

Atât în ceea ce privește look-ul femeilor, cât și al bărbaților, îmbătrânirea vizibilă, timpurie, înseamnă o frustrare. Cum este să fii tânăr, la nici 40 de ani, dar să arăți de 60? Efectul acesta însă poate fi schimbat, întrucât implantul de păr face ca aspectul să fie îmbunătățit. Desigur, sunt etape de așteptare, până când părul începe să crească, uniform, însă în decurs de jumătate de an până la un an, persoană în cauză va cunoaște o schimbare radicală.

Despre cum ar urma să se desfășoare această procedură, despre costurile implicate și nu numai, cei interesați pot afla din pagina oficială a clinicii. Un rapid search făcut le arată istoricul acestei clinici, dar și cazuri ale pacienților fericiți după intervenție. Este imposibil să nu distingem diferența dintre cum era înainte și cum arată după un pacient care a trecut prin mâinile medicilor de la Dr. Felix Hair Implant.

Contact: client@drfelix.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
20:22
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
20:04
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Nicușor Dan.
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
16:51
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Ultimele știri
22:24
Armata americană a fost la un pas să atace o navă de luptă a Chinei din cauza unui raport fals generat de un program AI
22:00
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
ExclusivInterviu
21:40
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
21:17
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
TRENDING
09:38
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
19:33
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști. Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
19:43
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”