Te dor genunchii? Trei obiceiuri corecte pe care să le adopți

Comentează
Arhiva foto

Articulațiile genunchiului se numără printre cele mai solicitate din organism, iar atunci când apar durerile, mai ales cele persistente sau cronice, întregul stil de viață trebuie schimbat. Indiferent că ești pasionat de sport sau ești sedentar și suferi de artrită, că ești tânăr sau în vârstă, există mai multe metode pentru ameliorarea durerii și obiceiuri corecte de adoptat pentru prevenirea unor astfel de probleme.

Alimentația potrivită

În cazul în care ai nevoie să previi sau să tratezi durerile de genunchi, o dietă sănătoasă se numără printre obiceiurile corecte importante. Nu există remedii miraculoase odată ce articulațiile sunt deteriorate, însă o dietă specifică poate încetini progresia anumitor boli și reduce efectele acestora. Glucozamina și condroitina, elemente constitutive ale cartilajului, încetinesc degradarea acestuia și îmbunătățesc vâscozitatea lichidului sinovial. Le găsești în formă concentrată în suplimente articulatii, în magazinele naturiste sau în farmacii. Substanțele cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante pot contribui la încetinirea degradării țesuturilor. De aceea, dieta mediteraneană, bazată pe fructe și legume, ulei de măsline și pește, este o modalitate simplă de a proteja articulațiile. Peștele gras, precum sardinele și heringul, conține acizi grași Omega-3, necesari articulațiilor, în timp ce vitamina D, baza scheletului, se găsește în germeni, legume verzi și lactate. Semințele de chia, afinele, turmericul și goji sunt excelente pentru sănătatea articulațiilor, la fel ca uleiul de borago officinalis (limba mielului) și cel de primula (luminița nopții). Nu în ultimul rând, din alimentație nu trebuie să îți lipsească vitamina C, necesară la producerea colagenului, care intră în compoziția cartilajelor. Pătrunjelul integrat în mâncăruri diverse, de la supe și fripturi la salate, și fructe precum citricele și acerola aduc o cantitate mare de vitamina C în organism.

Activitatea fizică moderată, dar regulată

Activitatea fizică regulată este recomandată chiar și în cazul unor probleme la articulații, inclusiv în osteoartrită. Însă, nu orice tip de sport este potrivit. Activitatea fizică ajută la menținerea unei bune mobilități în cazul articulațiilor dureroase și la susținerea mușchilor și tendoanelor care le formează. Bineînțeles, vei alege activități fizice moderate, regulate și progresive, chiar și atunci când articulațiile dor. Printre sporturile prietenoase cu articulațiile sunt înotul,, aerobicul, yoga, pilates etc. Dacă deja ai dezvoltat o boală a articulațiilor, este recomandat să nu practici sporturi violente sau care necesită mișcări bruște, precum schi și tenis, activități cu mingea, cum ar fi fotbal, handbal sau baschet, dar și dans, judo, karate etc. Sportul are mai multe beneficii pentru sănătate decât dezavantaje în acest caz. Trebuie doar să alegi sportul potrivit și să ții cont de cât de apt ești să îl practici.

Eliminarea excesului ponderal

Persoanele supraponderale au un risc mai crescut decât cele cu greutatea în limite normale de a suferi de probleme ale articulațiilor. Dacă ești supraponderal sau dacă ai o dietă care îți poate aduce câteva kilograme în plus în curând, schimbă-ți obiceiurile alimentare pentru a-ți proteja articulațiile și a evita durerile. În timpul mersului, genunchii sunt supuși unei forțe care reprezintă de trei până la șase ori greutatea corpului, acesta fiind motivul pentru care, în cazul persoanelor supraponderale, riscul unor astfel de afecțiuni este crescut. În plus, excesul de țesut adipos contribuie la producerea de substanțe inflamatorii care pot agrava durerile articulare. În special grăsimea abdominală este o sursă de citokine proinflamatorii.

Indiferent de tipul problemelor articulare, dacă ești sănătos și vrei să le previi sau dacă vrei să diminuezi durerile provocate de boală, sfaturile de mai sus te vor ajuta în rutina zilnică. Iar dacă durerile sunt mari și de lungă durată, este recomandat să te adresezi unui medic specialist.

Sursa foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!