29 Mar. 2018 05:30 , de Radu Tutulan

#salvatipipera | Cum arată intersecția A3 cu Șoseaua Petricani. Când va fi inaugurată autostrada – VIDEO

Distribuie

Lucrările la "Autostrada Muntelui", pe tronsonul care va lega A3 de Bucureşti, sunt aproape gata, însă Primăria Capitalei încă expropriază terenuri în vederea lărgirii Șoselei Fabrica de Glucoză. Aceasta din urmă ar trebui să preia o parte din traficul de pe autostradă.

Autostrada Bucureşti – Ploieşti a „ajuns”, în sfârşit, în Capitală, iar la marginea Șoselei Petricani se poate vedea drumul de mare viteză care duce spre munte. Încă este şantier pe acest tronson, dar deja au fost montate bordurile şi s-a tasat terenul în vederea asfaltării. Cel mai probabil, până în toamna acestui an, lucrările vor fi gata, iar pe A3 nu se va mai intra doar de pe Centura Capitalei, ca acum, ci și din cartierul Pipera.

Problema este, însă, că strada care ar trebui să preia mare parte din traficul de pe Autostrada Bucureşti – Pipera, Șoseaua Fabrica de Glucoză, are doar o bandă de circulaţie pentru fiecare sens de mers. Încă din 2010 s-a aprobat lărgirea acestei artere din Capitală, dar nici până astăzi, Primăria Municipiului Bucureşti nu a început lucrările.

Tronsonul de autostradă Bucureşti - Ploieşti, care va

Tronsonul de autostradă Bucureşti – Ploieşti, care va „intra” în Capitală este aproape gata, fiind deja montate bordurile şi tasat pământul în vederea asfaltării

Abia acum, la finalul lunii martie 2018, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat ultimele exproprieri.

„Concret, lucrările care vor fi executate în cadrul acestui contract sunt: lărgirea la 4 benzi a 1,8 km de stradă, câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri, realizarea trotuarelor cu o lățime de 4,5 metri; reconfigurarea intersecțiilor pe care Șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează și racordarea la viitoarea intersecție cu sens giratoriu a autostrăzii A3 București-Ploiești-Brașov; asigurarea scurgerii apelor pluviale, prin realizarea unei canalizări pluviale, precum și prin repoziționarea gurilor de scurgere existente; reamenajarea spațiilor verzi; modernizarea iluminatului stradal”, se preciza într-un comunicat remis cotidianului Libertatea în luna iunie 2017.

Termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit la 18 luni, începând cu dată ordinului de începere, din care 5 luni proiectarea, iar costul total pentru modernizarea acestui drum este de aproape 10 milioane de euro.

Primăria Capitalei a decis încă din 2010 să lărgească Șoseaua Fabrica de Glucoză şi tot în urmă cu 8 ani, Consiliul General al Municipiului București a aprobat culoarul de exproprieri și despăgubiri în valoare de 163 de milioane de lei. Lucrarea nu a început, însă, iar în 2014 s-a modificat legislația. Astfel, Primăria Capitalei a reevaluat situaţia exproprierilor şi a redus suma acordată, în total, de la 163 de milioane de lei la 60 de milioane de lei, fiind aprobat proiectul în 2015.

Pe strada Fabrica de Glucoză, care ar urma să preia traficul de pe A3, în continuare se circulă pe câte o singură bandă pe fiecare sens de mers

Pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, care ar urma să preia traficul de pe A3, în continuare se circulă pe câte o singură bandă pe fiecare sens de mers.

Miercuri, 28 martie, CGMB a aprobat ultimele două proiecte de expropriere a terenurilor din vecinătatea străzii Fabrica de Glucoză, ceea ce înseamnă că va mai dura încă un an, cel puţin, până când acest drum va fi lărgit. Astfel, traficul spre A3 sau dinspre Ploieşti spre Capitală va fi sugrumat de la 2-3 benzi pe sens, la o singură bandă, cât are această stradă din cartierul de afaceri Pipera.

Cartierul de afaceri Pipera Sud este primul agregator de business din România. Sute de firme au aici sediul social, iar un calcul simplu arată că principalele branduri din zonă cumulează cifre de afaceri cât 2% din Produsul Intern Brut al ţării.

În antiteză cu performanța antreprenorială, de peste 3,5 miliarde de euro pe an, există multe lipsuri vizibile cu care se confruntă Pipera Sud. Infrastructura pietonală este deficitară, cea rutieră este depășită, iar transportul public, fie că vorbim de cel subteran sau de cel de suprafață, nu este optimizat. Totul se traduce printr-o frustrare generală a zecilor de mii de oameni care muncesc aici și, pragmatic, în timp social pierdut pentru toată lumea.

Cauzele sunt multiple. Cartierul de afaceri se află la confluența a trei administrații locale – Primăria Sectorului 2Primăria Generală a Municipiului București și Primăria Orașului Voluntari –, iar acesta pare să fie principalul motiv pentru care nu a existat până acum un plan unitar de dezvoltare. Au existat în schimb doar proiecte punctuale, nearmonizate, care nu au putut să țina pasul cu investițiile private în clădirile de birouri și spațiile aferente acestora.


Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că salvar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.

Implică-te! Semnează petiția #salvatipipera.


Loading...
Comentarii