O performanță pentru care sportiva din Constanța se află în aceste zile în atenția presei mondiale. Inculsă pe locul 9 în ”Dominant 20”, Simona Halep a fost lăudată de Nadiei Comăneci, într-un material apărut în ESPN.

„Ori de câte ori programul meu îmi permite, încerc să fur câteva zile să merg și să o văd pe Simona jucând. Anul acesta mi-am dorit mult să fiu la Paris. Fiecare român de pe planetă a vrut să fie acolo, ca s-o vadă pe Simona câștigând acel titlu pe care și-l dorea de foarte mult timp”, a declarat Nadia Comăneci pentru ESPN.

Zeița de la Montreal a continuat: ”L-a ratat ​​pentru prima dată în 2014. Și l-a pierdut iar anul trecut; am fost acolo. Aproape că am scos steagul României la 3-0 în al doilea set și mi-am zis „Gata, acum e momentul”. Și nu a fost. Anul acesta am văzut-o la televizor câștigând în semifinale și i-am spus soțului meu, Bart: „Trebuie să plec, pentru că cred că o să câștige de data asta”. Zborul de la Oklahoma a întârziat, desigur, așa că a trebuit să merg direct la stadion. Mi-ar fi părut așa de rău dacă n-aș fi făcut acest efort. Așa că am fost martoră la ce-mi doream atât de mult să se întâmple: Primul Șlem”. 

Nadia s-a întâlnit la Paris cu Gheorghe Hagi și a sărbătorit împreună cu familia Halep cucerirea de către Simona a primului titlu de Mare Șlem. 

 ”Gheorghe Hagi a fost și el acolo – am întregit echipa noastră românească. Am mers la un restaurant, am desfăcut șampania împreună cu familia ei și cu prietenii apropiați”, a dezvăluit Nadia.

” Triumful ei este minunat deoarece copiii români vor înțelege astfel că nu trebuie să se nască în altă parte pentru a fi cei mai buni. Oricine poate avea succes dacă muncește din greu. Este bine că o au pe Simona acum. Noi, toți ceilalți, suntem trecutul. Tânăra generație știe cine suntem doar datorită părinților lor și pentru că există, slavă Domnului, YouTube. Dar e cu totul altceva când văd un sportiv al prezentului, care devine numărul 1. Asta îi va face să ia o rachetă și să întrebe: „De ce nu? Poate că voi fi eu cel care reușește!”, a conchis Nadia Comăneci.


Dramă pentru România: Cristina Neagu a primit un diagnostic îngrozitor, după accidentarea din meciul cu Ungaria! Sezon încheiat pentru cea mai bună handbalistă a României!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.