Calificată direct în turul II al competiției, Simona Halep a jucat, sâmbătă dimineață, în compania sportivei cehe Krystina Pliskova.

Simona Halep s-a impus, scor 6-4, 6-4, după un meci disputat, care a ținut o oră și 15 minute.

Simo a început prost meciul, apoi a revenit și a câștigat setul 1, în care s-au realizat nu mai puțin de cinci break-uri, pe serviciul ei.

În setul 2, Simona Halep a avut 3-0, dar Krystina Pliskova a revenit, egalând la 3. Sportiva noastră și-a revenit și a câștigat setul și meciul.

Simona Halep, primul meci după accidentare

Simona Halep și Krystina Pliskova s-au mai întâlnit o singură dată, în 2017, la Madrid, când Simona a câștigat cu 6-1, 6-2.

Pentru Simona Halep a fost primul meci după pauza forțată luată în urma accidentării la piciorul drept la turneul de la Doha.

În turul următor al competiței, Simona Halep o va întâlni pe sportiva din SUA, Caroline Dolehide (19 ani, 165 WTA).

În turul II al competiției din California, Caroline Dolehide a trecut, scor 5-7, 6-3, 6-4, după un meci încins, de mult mai bine clasata Dominika Cibulkova (28 de ani, 30 WTA).

Deținătoare a unui wildcard, Caroline Dolehide a produs surpriza și în turul I la Indian Wells, eliminând-o pe compatrioata sa, Shelby Rogers (78 WTA), scor 3-6, 7-6, 6-2.

Partida din turul III de la Indian Wells dintre Simona Halep și Caroline Dolehide se va disputa duminică, după ora 21.00.

Dacă va trece Dolehide, Halep va juca în optimile de finală de la Indian Wells împotriva câştigătoarei dintre Wang şi Mladenovic.

Premiile din acest an de la turneul WTA de la Indian Wells, din categoria Premier Mandatory însumează 8,6 milioan de dolari.


CITEȘTE ȘI: Simona Halep o laudă pe Serena Williams: ”Sunt sigură că este pregătită să câștige meciuri și turnee”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.