Liga 1, etapa a 4-a
FC Voluntari – FC Botoşani 1-3
Voduț (34) / Golofca (9 și 45+1), L. Fulop (54)
ACTUALIZARE 23.00. Iată cele mai taari reacții de după jocul de la Ploiești.
Claudiu Niculescu: „Exact ce am vorbit să nu facem, aia am făcut. Știam că e o echipă foarte bine organizată. Ar fi penibil să dau vina pe arbitraj. Nu din cauza arbitrajului am pierdut. E dureros că am pierdut acasă și că au venit și cele două eliminări. Vreau să cred că Balauru n-a înjurat arbitrul. la golul doi al Botoșaniului a fost ofsaid, dar nu din cauza arbitrajului am pierdut, ci din pricina marilor greșeli pe care le-am făcut. Bilanțul nostru până acum nu e deloc bun”.
Vasile Maftei: „D-asta e frumos fotbalul, că ai posibilitatea la câteva zile să te revanșezi. Meciul s-a rupt când am primit acel gol la finalul primei reprize. A fot un joc plăcut spectatorului neutru”.
Dragoș Balauru: „Mi-a spus că am înjurat. Poate mi-am înjurat colegii. ce, nu am voie să-mi înjur colegii? Sau pe spectatori? Nu l-am înjurat pe dânsul. Mi-a spus să merg la cabine. Ofsaid 1 metru, toată lumea se oprește, numai el nu vede. Hațegan să-i dea roșu asistentului, pentru că nu vede”, a spus Dragoș Balauru.
Costel Enache: „Momentan e o realitate, încercăm să rămânem pe val cât mi mult timp. Sunt mai multe condimente, clubul e bine organizat, s-a făcut o muncă bună înaintea mea, am întâlnit un grup de băieți responsabili, receptivi. Ar fi fost absurd să mă gândesc că vom fi pe primul loc. Golofca e într-un moment bun, echipa îl ajută. Nu ne temem că l-aam putea pierde. Cluburile de nivelul nostru din vânzările de jucători. Moruțan joacă constant, are un ritm bun, dar are și concurență foarte bună”.
Cătălin Golofca: „Nu știu care e secretul meu. Mă pregătesc bine. Azi am avut și puțină șansă. Mergem acasă fericiți. Nu mă gândesc la titlul de golgheter, ci să-mi ajut echipa. Mister pregătește bine meciurile, am avut și puțină șansă. Nu știu dacă a fost ofsaid, m-am demarcat, am primit mingea și am marcat. Nu știu ce să zic. Îmi doresc un transfer mai bun, vom vedea”.
Minutul 90+4: Final de meci. Liderul FC Botoșani s-a distrat cu ilfovenii, câștigând clar. Al doilea gol a fost marcat, totuși, din ofsaid. Moldovenii au ratat numeroase alte ocazii. Spre final, frustrați din pricina propriilor limite, jucătorii gazdelor s-au întrecut în roșii: Răuță, pentru un fault sălbatic, iar Dragoș Balauru, pentru injurii.
Minutul 90+2: Voduț a prins șutul lui Serediuc.
Minutul 89: Roșu direct și pentru portarul Dragoș Balauru, probabil pentru injurii!
Minutul 81: Răuță a luuat roșu direct pentru un fault sălbatic asupra lui Daniel Popa.
Minutul 62: Voduț a tras din apropiere, iar Cobrea a scos uluitor.
Minutul 54: GOOOL FC Botoșani: Apărarea ilfovenilor a fost depășită din nou, iar Lorand Fulop a marcat elegant, după o preluare frumoasă și un șut elegant. La gazde a intra Tudorie.
Minutul 52: Lorand Fulop, abia intrat pe teren, a tras puțin alături și a ratat desprinderea la 3-1.
Minutul 47: Fază senzațională de contraatac a oaspeților, dar, fază rar văzută pe stadioane, Moruțan s-a împiedicat când să șuteze la poartă și s-a dus pe burtă. Olimpiu Moruțan este jucătorul pe care FCSB oferea 700.000 de euro. Peste trei minute, Moruțan a fost schimbat cu Lorand Fulop.
Minutul 46: A început partea a doua. la Voluntari a intrat Popadiuc, a ieșit Pîrcălabu. Daniel Popa, de la oaspeți are prima ocazie a reprizei.
Minutul 45+1: GOOOL FC Botoșani. Cătălin Golofcaa, plecat din ofsaid, a marcat aal doilea gol al oaspeților. Imediat după s-a fluierat pauză.
Minutul 34: GOOOL FC Voluntari. Voduț a marcat din apropiere, după ce a primit o minge perfectă de la Pârcălabu.
Minutul 11: GOOOL FC Botoșani: Golofca a marcat cu un șut din careu, la colțul lung.
Minutul 1: Meciul a început. Nici n-a început bine meciul și Miron a luat galben pentru un fault dur asupra lui Gabi Deac. În tribune bate vântul.
Echipele de start
FC VOLUNTARI: D. Balauru – Maftei, I. Balaur, M. Popescu, Acsinte – Novac, Răuță – G. Deac, L. Marinescu, Pîrcălabu – Voduț. Antrenor: Claudiu Niculescu
Rezerve: Petrariu – Filipov, Căpățînă, Popadiuc, Ivanovici, Tudorie, Trandafirescu
FC BOTOȘANI: Cobrea – Ungurușan, A. Miron, A. Burcă, Mușat – Cucu, Tincu – Golofca, Moruțan, l. Buș – D. Popa. Antrenor: Costel Enache
Rezerve: Ed. Pap – Kuku, Patache, M. Roman, M. Bordeianu, L. Fulop, Serediuc
Arbitri: Ov. Hațegan – O. Șovre, S. Gheorghe
–
FC Voluntari
Echipa antrenată de Claudiu Niculescu are după 3 etape o victorie, un egal şi o înfrângere, fiind pe locul 7 în clasament, cu puncte. În acest sezon “alb-vişinii” au ca obiectiv calificarea în play-off, performanţă care nu au reuşit-o de când au promovat în Liga 1 Betano. Ilfovenii vor juca vineri la Ploieşti cu revelaţia acestui debut de sezon, FC Botoşani. Până acum, pe teren propriu, ei nu au pierdut niciodată cu moldovenii având 2 victorii şi 2 egaluri. Cu un succes, FC Voluntari ar urca pe podium cel puţin pentru o zi şi ar mai face un pas către play-off, obiectiv vizat şi de FC Botoşani.
Echipa probabilă
D. Balauru
Maftei, I. Balaur, M. Popescu, Acsinte
Răuță, C. Lazăr
G. Deac, L. Marinescu, Ivanovici
Tudorie
Antrenor: Claudiu Niculescu
FC Botoşani
- Cornel Şfaiţer
“Jocul de vineri este din punctul meu de vedere cel mai dificil de până acum. Ne aşteaptă un meci greu în faţa echipei momentului în fotbalul românesc. Voluntariul este cea mai în formă echipă în acest moment din Liga 1, iar ultimele două trofee câştigate de ei, Cupa României şi Supercupa României, vin în sprijinul declaraţiilor mele. E o echipă bună care joacă un fotbal total, pregătită de unul dintre cei mai buni antrenori ai Ligii , Claudiu Niculescu. La fel ca şi noi şi ei şi-au păstrat nucleul de bază, sunt omogeni şi chiar dacă nu se pot baza pe Cernat, au jucători experimentaţi ca Maftei, Lazăr sau Marinescu, care pot face diferenţa într-un meci important”.
Echipa probabilă
Cobrea
Unguruşan, G. Miron, A. Burcă, Muşat
Bordeianu (Tincu), Cucu
L. Buş, Moruţan, Golofca
D. Popa
Antrenor: Costel Enache
Meciurile all-time din Liga 1:
07.08.2015: FC Voluntari – FC Botoșani 1 – 1 (Etapa 5)
Au marcat: 0-1 Gonzalo Cabrera (18), 1-1 Adrian Bălan (65)
23.11.2015: FC Botoşani – FC Voluntari 2 – 2 (Etapa 18)
Au marcat: 1-0 Attila Hadnagy (10), 1-1 Hamed Koné (26), 1-2 Hrvoje Spahija (52), 2-2 Petre Ivanovici (84)
12.03.2016: FC Voluntari – FC Botoșani 1 – 1 (Etapa 2, play-out)
Au marcat: 0-1 Dan Roman (51), 1-1 Adrian Bălan (90+1)
29.04.2016: FC Botoșani – FC Voluntari 4 – 2 (Etapa 9, play-out)
Au marcat: 1-0 Gabriel Vașvari (14p), 2-0 Gonzalo Cabrera (32), 2-1 Cătălin Ștefănescu (44), 3-1 Deyvidas Matulevičius (59), 4-1 Gonzalo Cabrera (74), 4-2 Daniel Pancu (78p)
05.08.2016: FC Voluntari – FC Botoșani 4 – 2 (Etapa 3)
Au marcat: 1-0 Hrvoje Spahija (6), 2-0 Petre Ivanovici (7), 3-0 Daniel Novac (49), 3-1 István Fülöp (30), 4-1 Petre Ivanovici (32), 4-2 István Fülöp (78)
18.11.2016: FC Botoşani – FC Voluntari 0 – 1 (Etapa 16)
A marcat: 0-1 Adrian Bălan (45+1)
05.04.2017: FC Botoșani – FC Voluntari 3 – 0 (Etapa 4, play-out)
Au marcat: 1-0 Cătălin Golofca (25), 2-0 Gabriel Vașvari (72 penalty), 3-0 Lóránd Fülöp (81)
21.05.2017: FC Voluntari – FC Botoşani 1 – 0 (Etapa 11, play-out)
A marcat: 1-0 Florin Cernat (10 penalty)
Statistică: Sport24h.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be95fccbad54318be0d4fe98be8c071b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc98bb49d5a49a23531a045830b6da0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_788d2452b96d39749ec652eb4e37c6ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/07/hepta_3004649-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-consultari-cotroceni-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/6782017311576465701153258244591128715910477n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dominic-fritz-usr-consultari-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casierita-concediata-pentru-doua-batoane-energizante-dupa-25-de-ani-de-munca--imagine-cu-caracter-ilustrativ-e1776886698868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-sunt-ingropati-mortii-la-2-metri-adancime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-nemultumit-armata-paznici-metrorex-costa-15-milioane-euro-an-nu-justifica-activitate-e1773746443476.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.