Campionatele Naționale de Gimnastică Aerobică 2017, ediția a 12-a, au loc la Izvorani (28-29 octombrie), în organizarea FRG
Competiția de dispută Sala Polivalentă a Complexului Olimpic “Sydney 2000” din localitatea Izvorani, județul Ilfov.
Peste 150 de gimnaști din loturile naționale de seniori și juniori își vor disputa titlurile în concurs la probele individuale masculin și feminin, perechi, trio, grup, la cea de-a XXII-a ediție a Campionatelor Naționale de Gimnastică Aerobică. Anul acesta în concurs participă reprezentanții Cluburilor Sportive: CS “Urania” Arad, CS Universitatea Arad, CSS “Triumf” București, CS U.N.E.F.S. București, CS “Farul” Constanța, CSS1 Constanța, CNS “Cetate” Deva, CS “Gimnis” Iași, CSS Petroșani.
România își menține poziția de top la nivel european, câștigând titlurile de campioană europeană cu echipa lotului național de seniori și vicecampioană europeană cu echipa lotului național de juniori la Campionatele Europene de Gimnastică Aerobică organizate în perioada 22 – 24 septembrie 2017, în Ancona, Italia.
- Andreea Bogati, triplă campioană europeană la gimnastică aerobică, vrea să se retragă: ”Nu-mi pot face o casă”
- Două medalii de aur și trei de bronz, pentru România, la Europenele de gimnastică aerobică din Italia
- Medalie de bronz pentru Miruna Iordache, bursiera Fundației Ciprian Marica, la Campionatul European de Gimnastică Aerobică
Eleganță. Siguranță. Perfecțiune. Acestea sunt trăsăturile puse în valoare prin gimnastica aerobică, pe care publicul o poate admira la Sala Polivalentă a Complexului Olimpic “Sydney 2000” din Izvorani, sâmbătă, 28 octombrie, între orele 10=17 și duminică, 29 octombrie, între orele 11 – 14. Iubitorii gimnasticii aerobice se pot bucura de un spectacol antrenant, la o disciplină sportivă la care s-au câștigat numeroase medalii europene și mondiale. Accesul în sală este gratuit.
Campionatele Naționale de Gimnastică Aerobică vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică.