Libertatea: Ai o şcoală de fotbal cu numele bunicului tău…
Alex Baciu: Totul a început în 2008, înainte să se demoleze stadionul vechi din Ploieşti. Am făcut-o de plăcere. La început, am intrat în campionat fără puncte. Acum suntem pe picioarele noastre.
Câţi bani ai investit?
Nu m-a interesat partea financiară. Mă bucur că mai sunt copii care poartă mândri echipament cu numele bunicului meu.
Bunicul îl lua la meciuri
Celorlalţi membri ai familiei le place fotbalul?
Am trei fraţi şi doi veri, dar nu joacă fotbal. Eu sunt singurul care continuă tradiţia.
Ce zici de galerie?
Mai rar oameni ca la Ploieşti, rar aşa suporteri fanatici ca ai Petrolului. La fiecare meci sunt impresionat de atmosfera pe care o fac şi de faptul că scandează permanent numele bunicului meu. Cei de acolo nu l-au uitat şi îl pomenesc cu cinste la fiecare meci. Faptul că afişează bannere şi îi strigă numele spune totul. El aparţine Petrolului, e un simbol.
Ce îţi aminteşti din perioada în care trăia bunicul tău?
Când a murit bunicul meu, eu eram în clasa a V-a şi el era observator al Federaţiei. Mă lua în spatele porţii, la “firul ierbii”. Mi-a prezentat generaţii de fotbalişti. Le-am strâns mâna lui Hagi, Stângaciu sau Bumbescu.