Cel supranumit ”Il Gioiello di Bari Vecchia” a fost internat în spital, după ce i s-a făcut rău la sosirea pe aeroportul Malpensa din Milano, la câteva ore după meciul câştigat, sâmbată seară, scor 3-2, în faţa formaţiei AS Roma, în Serie A. „După teste la un spital din Milano, AC Milan poate confirma că Antonio Cassano a fost victima unui accident cerebral. Examenele neurologice au necesitat 72 de ore pentru a arăta o uşoara problemă în zona creierului, fără daune durabile. Cauza problemei a fost identificată ca fiind o gaură între atrii şi nu a putut fi detectată decât cu ajutorul unui material sofisticat. Jucătorul va fi supus unei interventii chirurgicale pe cord, iar perioada de convalescenţă va fi de câteva luni”, scrie în comunicatul clubului italian.

Cazul lui Cassano vine la o lună după ce un alt milanez a acuzat probleme de sănătate. La începutul lunii septembrie, Genaro Gattuso s-a ciocnit la un antrenament de colegul său Alessandro Nesta şi n-a mai putut vedea cu ochiul stâng, pentru că suferă de paralizia celui de-al şaselea nerv cranian, care îi dă senzaţia de dublare a imaginii, ameţeli şi greaţă. Pentru a corecta ochiul bolnav, Gattuso trebuie ori să poarte la ochiul bolnav o lentilă cu dioptria 11, ori să-l acopere de tot.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.