Fostul atacant dinamovist Raphael Stănescu (21 de ani) spune că nu a simțit nimic necinstit la acel meci și este nemulțumit că a fost dat afară de polonezi.
”N-am auzit de vreun aranjament. Eu am jucat doar în prima repriză, când am câștigat cu 1-0. N-am stat să văd și repriza a doua, fiindcă era frig. Am aflat la final că am pierdut cu 4-2. Dacă, prin absurd, ar fi fost ceva la mijloc, nu ne spuneau nouă.
Nu înțeleg cine poate să parieze pe astfel de meciuri, între o echipă din Liga a II-a și una de amatori. Laurențiu Tudor nu ne-a băgat niciodată pe toți jucătorii români să jucăm în același timp. Dacă sunt probe, se va demonstra”, a declarat Raphael Stănescu pentru Sportnews.ro.
Atacantul a mai spus: ”După meciul cu Babelsberg, eu și cu Bâtfoi am semnat contracte pe cinci luni. În trei exemplare. Spun asta, pentru că ceilalți au semnat o foaie care a rămas la club. Nu știu ce este asta. Contractele noastre nu au fost înregistrate, dar sunt parafate și semnate. Vom da în judecată clubul polonez, pentru a ne plăti contractul. De ce ne-au dat afară? Mai rău ne-au încurcat, poate noi am refuzat alte oferte ca să semnăm cu ei. Erau foarte prost organizați”.
Raphael Stănescu susține că nu îl cunoștea pe antrenorul Laurențiu Tudor, până să ajungă la Flota Swinoujscie. ”Eu am ajuns la echipă când se afla în Germania. Am fost dus de un impresar german, care m-a întrebat dacă vreau să joc la Flota, unde sunt doi antrenori români și încă patru fotbaliști din țară”, a precizat fostul internațional de juniori.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6ce703a745eb10282acd651b7a4f8061.webp)
Publicația Bild a anunțat, joi, că UEFA le-a cerut procurorilor să deschidă o anchetă în privința amicalului dintre Babelsberg și Flota Swinoujscie, disputat în Germania, pe 28 ianuarie și câștigat de gazde cu scorul de 4-2, pe motiv că rezultatul ar fi fost trucat. Concret, polonezii de la Flota au condus la pauză cu 1-0, dar nemții au întors scorul în repriza secundă, iar pe acest deznodământ s-ar fi pariat sume mari de bani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_035137b83ce9b32b060647192fd086ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58bedc47e47122a3beed08cb74af8d36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a9d18e6f4fea36d2b3c74ac832b0ad07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c210e9dba7e6a4c85908464000210325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4d76fe3fd03c86d30e5abe6df6e9b72d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4862be65079360ab1f102dec4051fd54.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_0229ea363918c89eba74305d890aa804.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6e6e57e5b4018fc20130386c63de4205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a892d2cde17fb3cc41baf5d20c25f1de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0a9bde9fe62eae4edb96d48fa231b546.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fe0f3e530051df25848315803d567e45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f920a3ff41cb9b47239505995a2423d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_52072da31434872baeb965789ef68e41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cacfbe17b6e4f97fe2cdd1f82641591a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_eff381333fca5e7c41a73caa1de86058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_abea606ecd5b42c431b03203d7ab52a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9619ebee481013832ebc593ede2cd329.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b58f88a529ba9ebedf93eaece2a76c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6d12c4ab4c5f4b47782f19e7e007d7e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_f2ba393f20d2ee04714c97dcc64ee75d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e6f1b83a2b9d8f63b176f58014c4e632.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_1104851799e63f601255d1f0116f5f48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e9b478f19379968f4a15c0fc5dcd5cfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_d243bf13ec3a85255aa631dfde50a89b.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.