Tudosa locuieşte în zona de nord a capitalei Franţei, între cartierul La Defense şi Saint-Denis. ”Acolo, dar mai ales în nord-est sunt mulţi locuitori de origine arabă. Tocmai de aceea s-a presupus că autorii atentatului au fugit în acea direcţie. Există o tensiune în metropolă, însă eu locuiesc într-o zonă mai liniştită. Stau şi aproape de staţia de metrou. În Saint-Denis, unde este Stade de France, sunt mai mulţi locuitori cu origini arabe”, ne-a declarat cel care a debutat în echipa de rugby a României în 28 august 1999, contra Scoţiei.

danTudosa

Fost jucător la Racing Metro 92, AC Bobigny şi Gennevillier a subliniat că nu este pentru prima oară când vede prin oraş oameni din trupele de intervenţie. ”Şi înainte apăreau pe străzi, înarmaţi cu pistoale mitralieră. Acum, însă, sunt mai bine echipaţi. Pe lângă vesta antiglonţ, au mai multe apărătoare. Este o adevărată demonstraţie de forţă a sistemului antitero din Franţa”, a continuat Dan Tudosa, care a lucrat ca antrenor de rugby până de curând în zona Parisului.  Născut pe 19 martie 1975, în Bucureşti, acesta a bifat 7 selecţii la naţională şi a câştigat titlul de campion al României cu Steaua, în 1999.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.