În finala Cupei Libanului, echipa olteanului a învins Al Ahed Beirut, cu scorul de 5-4, după loviturile de departajare.

A urmat Cupa Ligii, unde Tița a câștigat, cu 1-0, finala cu Al Anser Beirut, iar în Supercupă a trecut, cu 2-0, de campioana Al Safa Beirut, nimeni alta decât fosta sa echipă, cu care se clasa pe locul secund în urmă cu doi ani. Cu Nejmeh SC, Tița a încheiat campionatul pe locul al treilea, iar obiectivul pentru noul sezon îl reprezintă cucerirea titlului.

În prima etapă a sezonului 2016-2017, Nejmeh SC a remizat, pe propriul teren, scor 1-1, cu Racing Beirut, club la care joacă și fostul fotbalist al Ceahlăului Piatra-Neamț, Andrei Vițelaru. După ce a avut la unele dintre fostele echipe și jucători severineni, precum George Ciobanu (Al Ittihad Aleppo), Dorel Stoica (AS Shorta Damasc) și Georgian Tobă (Al Safa Beirut), Tița n-a mai adus români la Nejmeh SC.

“Regula în fotbalul arab e să ai doar trei străini la echipă. Aici am un sârb, un sirian și un ghanez. E imposibil să aduc momentan un român”, a spus Tița.

Antrenorul severinean e angrenat și în Cupa Asiei, competiție pe care și-a adjudecat-o în 2009, cu Al-Ittihad Aleppo.

Țicleanu și Ilie Stan au debutat cu victorii

În Qatar, prima etapă din Liga a doua, Qatar SC, echipa lui Aurel Țicleanu, a debutat cu victorie, 5-1 cu Umm Salal II. La Qatar SC evoluează ex-stelistul Gregory Tade. Într-un alt meci, Al Shamal, echipa lui Ilie Stan, a învins pe Al Arabi II, cu 4-0.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.