Cluburile care nu se pot susține în Liga I din cauza problemelor financiare și asupra cărora există riscul retragerii din competiție vor primi banii din drepturile TV după fiecare meci și nu în două tranșe ca restul grupărilor, a decis, miercuri, Adunarea Generală a LPF.

Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Adunarea Generală a luat această decizie pentru protejarea celorlalte cluburi.

„S-a luat azi o decizie pentru evitarea situației prejudicierii celorlalte cluburi în cazul în care un club refuză să mai participe în competiție pe parcursul desfășurării acesteia din cauza unor probleme de natură financiară. Astfel, Adunarea Generală a decis ca atunci când există riscul retragerii din competiție, departamentul juridic să lanseze o investigație, iar apoi să se facă o propunere motivată către Adunarea Generală. Atunci Adunarea Generală poate decide ca în cazul acelui club banii din drepturile TV să nu mai fie plătiți în 2 tranșe, ci după disputarea fiecărui joc. Asta pentru că un meci reprezintă 102.600 de euro, iar acest prejudiciu ar fi suportat de către toate cele 14 cluburi prin diminuarea valorii drepturilor TV aferente sezonului respectiv”, a spus Ștefan, citat de Agerpres.

Adunarea Generală a discutat, miercuri, și despre completarea Statutului LPF. „Completarea Statutului Ligii Profesioniste de Fotbal este în proces de analiză la instanța judecătorească. A existat o anumită solicitare din partea judecătorului ca la un articol care face referire la posibilitatea LPF de a constitui societăți comerciale să se introducă o mențiune. Mai exact să se precizeze că dividendele acelei societăți comerciale vor fi reinvestite sau folosite de LPF pentru realizarea scopului său statutar”, a menționat secretarul general.

De asemenea, articolul care precizează că LPF poate să organizeze și alte activități sportive va fi scos din Statut cu această ocazie ca urmare a unei solicitări a Federației Române de Fotbal.

În cadrul ședinței de miercuri s-a modificat contractul privind încasarea drepturilor TV astfel încât deținătorul să achite către LPF rata a doua în două tranșe.

Modificare privind încasarea drepturilor TV

„Există o modificare privind încasarea drepturilor TV. Până acum LPF încasa de la deținător în două tranșe. Această modificare în contractul cu deținătorul media menționează că rata a doua se împarte în două, adică o parte în ianuarie și o parte după terminarea sezonului regulat (n.r. — martie). Asta și datorită modificărilor TVA-ului”, a explicat Ionuț Calancia, directorul economic al LPF.

CITEȘTE ȘI: Svetlana Kuznețova este o fană a Simonei Halep: ”I-am ținut pumnii să ajungă lider mondial!”

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Observatornews.ro
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale