Știrea sfârșitului de an vine din Africa. Dictatorii n-au dispărut de pe fața pământului, iar un caz absolut halucinant a avut loc în fotbalul din Mauritania! Potrivit câtorva publicații locale, șeful statului a scurtat partida din Supercupă, ordonând echipelor să treacă direct la penalty-urile de departajare!
Federația neagă versiunea, dar cert este că meciul a durat 20 de minute mai puțin decât era prevăzut. Ziarele locale susțin că meciul a fost întrerupt în minutul 67.
S-a întâmplat în Mauritania, pe stadionul din Nouadhibou, al doilea oraș al țării africane. Meciul din Supercupă, dintre FC Tevragh-Zeina și ACS Ksar, trebuia să fie o sărbătoare.
În minutul 22 al reprizei a doua, la scorul de 1-1, partida a fost întreruptă. În mod surprinzător, arbirul a fluierat finalul, iar motivele s-au aflat mai târziu.
Partida s-a disputat sâmbătă, 28 noiembrie, ziua în care țara sărbătorea a 55-a aniversare a independenței față de Franța.
Sărbătoare națională în Mauritania, motiv printre care au fost programate mai multe manifestări, printre care și Supercupa, între Tevragh-Zeina, campioana, și ACS Ksar, deținătoarea Cupei.
Pe stadion se afla și șeful țării, Mohamed Ould Abdel Aziz. Spectacolul la care a asistat nu l-a mulțumit, așa că, din tribună, a ordonat să se treacă direct la penalty-urile de departajare, sărindu-se peste prelungiri!
Mauritania se află pe locul 104 în clasamentul FIFA și nu s-a calificat la nicio competiție internațională.
Șeful federației, Ahmed Ould Abderrahmane, are următoarea explicație: ”Decizia de întrerupere a fost luată în acord cu președinții și cu antrenorii celor două formații”.
La penalty-uri a învins FC Tevragh-Zeina. Probabil că n-a interesat pe nimeni.
La români, pe vremea când Steaua făcea legea în campionat, în perioada comunistă, un meci a fost prelungit până când echipa favorită a familiei Ceaușescu a punctat.
Se întâmpla la un meci cu Rapid. Steaua s-a impus cu 3-2 (gol decisiv Ilie Stan), iar partida a fost prelungită cu 25 de minute! Jocul a contat pentru semifinalele Cupei României, ediția 1988-1989.
Tot în stagiunea 1988-1989, Steaua s-a impus cu 3-2 la Oradea, trecând de FC Bihor, după ce meciul a fost prelungit nejustificat pânâ când ”militarii” au marcat (90+6).

Recent, la tenis, la meciul de Cupa Davis România – Israel, s-a jucat, în afara confruntărilor oficiale, un meci demonstrativ, între Vlad Cornea, rezervă la echipa România, și Edan Leshem, rezervă la israelieni.
Totul s-a pus la cale, pentru ca președintele țării, Klaus Iohannis, să-l poată vedea la treabă, într-o competiție internațională, pe favoritul lui, Cornea, alături de care bate mingea, atunci când se află în Sibiu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8479fe165f87f7722447cf1b142c311a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_47bf299ee9de600b7e129bf8ad4a69d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fbf2e1f53f86a5eb6dcf2670fda53e9f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_197fe75819556e3868ebc7343afa365b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_408ac315d671c3e4d84c90ab69689d8a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a21941d9659379b89ef65453ed0a1558.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_287988ff1ff78cb6d53eb15e4164e11f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c60f08c14be5374b1a8756a4d9abf16d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_b17e8872e571b99f0daf1d62017df8b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b40979f3bf29e9025e5094d59f78d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3a70273b8a9391c09024d47bbeaea7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_82a075d8ba0857f9a096c392fffe62ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d6d2e0509d6a025a8f9cdc47ae355ce7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1349dc8e43280806f9378bb895578f11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_00a4d63c022554259109b3db66eaec52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_33e34781cf7030bcab03e5f3de2fd9a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d1915f58dc2d251018e3d7238da74b37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_216d285b812a1ee70d3b95f511d6b9d3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f44a5ce4ff819b480e9e6a5794426eeb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6c6f9c64781a5d3ddaa88b10242c4e07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_014c4e26000ee206c4f6ebd037ceda64.webp)


:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82ce1f1065076da467abaa491c39f04e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e38817767d9fdcd736b39dba7aa8e98b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inquam-photos-george-calin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/traian-basescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/shirley-maclaine-tanara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/laurette.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_25eda6739c0df8617cf17a94f9041a81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_31b0231f353b14bd7223bc62dfca20f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cfce57937acd0aa89e315f633cf90084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9dfe2851dd964ceeeefefbba4bb90fb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/stylish-woman-with-red-lips-posing-in-studio-2026-03-19-23-42-50-utc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fort-darnet-marea-britanie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/croaziera-dunare-budapesta-ungaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-20-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/harghita-orheiul-secuiesc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-machiaj-oglinda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cheloo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/denise-rifai-dna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-1-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-fritz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vestea-bolojan-foto-inquam-photos-madalina-norocea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-criticat-presa-ucraina-e1780382074205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inainte-de-bpn-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.