„Performanţa Simonei de la Roland Garros este una la care mă aşteptam şi cred că ne aşteptam toţi. Rezultatul din această finală este foarte, foarte important pentru ea din punct de vedere emoţional. La fel cum numărul 1 mondial a ajutat-o, la fel o va ajuta şi acest titlu mai departe. Pentru că eu mă aştept ca Simona să câştige încă un titlu de Mare Şlem în acest an”, a spus Segărceanu.
Acesta a menţionat că i-a fost teamă după primul set al finalei de la Roland Garros, câştigat de americanca Sloane Stephens cu 6-3. „Finala a fost dificilă, iar după primul set chiar aveam nişte semne de întrebare pentru că Simona nu îşi găsise ritmul. Sloane a început fără emoţii şi chiar pot spune că mi-a fost teamă. Dar bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am văzut în setul al doilea că Simona îşi urmează tactica. Nu mai cedează aşa cum făcea în trecut. Iar la un moment dat în setul doi s-a produs o fisură în jocul americancei, cred că a realizat că este aproape de a câştiga Roland Garros-ul şi a simţit presiunea. Iar din acel moment jocul i-a aparţinut în totalitate Simonei”, a precizat căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României pentru Agerpres.
Citeşte şi: VIDEO/ Ce face un primar când i-a plecat jumătate de comună la muncă în străinătate. Interviu cu Anton Anti, primarul din Butea, Iași
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!