Christoph Daum nu pleacă de la națională: ”Următorul pas este să ne dorim cât mai mult de la viitoarele preliminarii”. Reacția lui Burleanu

Comentează

Christoph Daum nu pleacă de la națională: ”Următorul pas este să ne dorim cât mai mult de la viitoarele preliminarii”.ACTUALIZARE 5 septembrie "Cu staff-ul tehnic nu am considerat că e cazul să port o discuție acolo sau în avion. Mâine sau poimâine o să avem o discuție. Am avut pretenții pentru că altfel nu l-am fi adus pe Daum în România, nu?" a declarat Răzvan Burleanu.Cu siguranță toți cei care am fost implicați avem partea noastră de vină. Aveam alte așteptări, și mă refer aici la rezultate. Dacă ne interesează cu adevărat fotbalul românesc, avem nevoie de o profunzime în ceea ce privește viitorul. Dincolo de aceste meciuri, avem pur și simplu nevoie de o schimbare totală în fotbalul românesc. Trebuie să vedem ce e de făcut, dar niște schimbări așa de suprafață nu te pot ajuta deloc" a conchis președintele FRF.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Naționala de fotbal a României va fi condusă, cel puțin până la finalul preliminariilor Cupei Mondiale 2018, de către Christoph Daum. Asta cu toate că neamțul ne-a ”îngropat” până și iluziile calificării, după înfrângerea din Muntenegru.România a încheiat socotelile cu actualele preliminarii, fiind eliminată din cursa pentru un loc la turneul final al Cupei Mondiale 2018, după înfrângerea din Muntenegru, scor 0-1. Cu toate acestea, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că nu se pune încă în discuție înlocuirea selecționerului! ”Vom aştepta meciul cu Danemarca, e prea din scurt să faci acum o analiză şi să iei o decizie. Cred că Daum a avut aceasta presiune din primul moment şi ştia acest lucru. Ştia şi miza interesele grupurilor, să zicem aşa, ilegitime din fotbalul românesc, le cunoştea bine”, a declarat Burleanu la Sport.ro. Cu toate că, de-a lungul timpului, alți selecționeri au plătit cu postul deși naționala încă păstra șanse reale de calificare, șeful din Casa Fotbalului este de neclintit. Răzvan Burleanu nu s-a lăsat impresionat nici de faptul că 27.000 de fani români i-au cerut demisia lui Daum la meciul cu Armenia, dând vina pe ”interesele financiare” și pe manevrele ”oculte” care ar dori să-l înlăture pe antrenorul german.

Christoph Daum nu pleacă de la națională, Răzvan Burleanu vorbește de interese financiare

Un singur lucru a uitat Burleanu să spună: pe un antrenor îl țin în ”viață” doar rezultatele. Iar sub conducerea lui Daum România a avut un parcurs dezastruos în preliminarii. ”Cu toţii ştiam şi aceste interese financiare din spatele echipei naţionale şi a tuturor care vor să pună mâna sub o formă sau alta fie pe naţională, fie pe Federaţia Română de Fotbal”, a conchis Răzvan Burleanu.Evident, Christoph Daum i-a cântat în strună șefului său, menționând: ”Mi-a crescut barba de când primesc întrebarea privind demisia mea, de o jumătate de an. Nimic nu e nou, nimic nu s-a schimbat”. După meciul pierdut cu Muntenegru, care a consființit și matematic eliminarea României din cursa pentru CM 2018, Daum a declarat, halucinant: ”Nu vreau ca eu să fiu problema fotbalului românesc, întotdeauna am spus că voi încerca să găsesc soluții. Următorul pas este să ne dorim cât mai mult de la viitoarele preliminarii, pentru Campionatul European".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
06:10
Cine transmite România - Ucraina, în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin
06:00
Cine transmite la TV Universitatea Craiova - FCSB. La ce oră începe meciul
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
18 sept.
Rapid învinge FC Argeș cu 3-1 și este noul lider în Superligă. Fiul lui Dan Șucu a închis tabela
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
18 sept.
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
18 sept.
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
18 sept.
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
18 sept.
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”