Selecţionerul Victor Piţurcă (57 de ani) nu mai este dorit la echipa naţională, după ratarea barajului cu Grecia pentru calificarea la Cupa Mondială din 2014. Contestatarii lui Piţi caută fel de fel de soluţii pentru banca tehnică, iar actualul antrenor al Petrolului, Cosmin Contra (37 de ani), este una dintre ele.
“Echipa naţională nu se refuză!”, a declarat, răspicat, Cosmin Contra, după care a adăugat, la gsp.ro: “Nu ştiu dacă am experienţa necesară pentru prima reprezentativă, dar ştiu ce aş avea de făcut şi cum să muncesc”. Totuşi, actualul tehnician al Petrolului, căruia îi expiră contractul cu gruparea ploieşteană în vară, a precizat: “România are acum selecţioner. Mă deranjează teribil când văd că se aduc în discuţie eventuale soluţii de tehnicieni străini, de parcă n-ar exista antrenori români capabili să-şi asume cu responsabilitate acest post”. Contra, care a evoluat de 73 de ori sub tricolor, marcând şapte goluri, e văzut ca viitorul selecţioner al României şi de preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan: “Să plece Piţurcă mai întâi, şi apoi vedem. Mie îmi place Cosmin Contra, de la Petrolul. Cred că ar face treabă bună şi la naţională”. l
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl caută cu disperare. Mulți vin să cumpere direct de la fermieri, e un produs care merge bine la export
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii