VIDEO | Cum se face antrenament de tenis la academia lui Victor Hănescu! Copiii sunt antrenaţi mental pentru a deveni campioni

Comentează

Odată cu performaţele obţinute de Simona Halep, tot mai mulţi copii vor să joace tenis, aşa că am fost la academia înfiinţată de Victor Hănescu pentru a vedea cum decurge un antrenament şi cum sunt micuţii pregătiţi mental pentru a deveni campioni."Sunt mândru că am demarat acest proiect în România, dmergând pe această premisă de a dezvolta sportivi şi copii într-un mod cât mai curat şi mai benefic pentru a face performanţă. Iar asta nu înseamnă doar partea tehnică sau fizică, pe care se punea sau se pune accent în România, cât şi pe această parte mentală-emoţională", a declaratVictor Hănescu la Interviurile Libertatea LIVE, când a vorbit despre cum ar trebui abordată o finală de Grand Şlem.

Cum s-a schimbat viața lui Victor Hănescu de când a devenit tată

La Academia de Tenis care îi poartă numele, Victor Hănescu a conceput un sistem complex de antrenamente pentru copiii care vor să devină jucători profesionişti. În primul rând, se face pregătirea fizică, o sesiune de aproximativ 40 de minute de fitness. În cadrul acestuia se antrenează, printre altele, rezistenţa fizică, echilibrul, dexteritatea, reflexele şi concentrarea. Apoi, urmează o sesiune de antrenament mental, în timpul căruia se face pregătirea psihică a micuţilor pentru antrenamentul tactic, dar şi pentru a deveni, cândva, campioni.

Prima parte a antrenamentului constă în exerciţii fizice

"Pregătirea mentală e la fel de importantă ca pregătirea fizică, tehnică tactică, şi cu cât începi mai de mic, cu atât vei avea rezultate mai bune şi procesul va dura mai puţin şi va fi mai eficient pe măsură ce te îndrepţi spre performaţă. Practic, noi îi ajutăm să se dezvolte, să-şi dezvolte abişităţile în zona mentală, care, la fel ca în zona fizică, îi vor ajuta pe teren, dar şi în viaţă. Vorbim de controlul gândurilor, emoţiilor, cum gestionezi o stare de antrenament, îi ajutăm să-şi seteze obiective. Antrenamentul mental, la nivel de performanţă, este diferenţa între învingător şi învins, pentru că fizic, tehnic, tactic poate că toţi sunt foarte apropiaţi, dar rezultatul depinde de cum gestionezi partea mentală", explică psihologul Adrian Moroianu, cel care îi antrenează mental pe copiii care învaţă tenis la Academia Hănescu.

La academia lui Victor Hănescu, copiii fac şi antrenament mental pentru a deveni, cândva, campioni

Abia în ultima parte a antrenamentului se exersează loviturile şi cei mici au ocazia să ia rachetele în mână şi să joace tenis. Aproape de fiecare dată, Victor Hănescu intră şi el în joc cu cei mici, atât pentru a putea vedea, din teren, cum lovesc aceştia, cât şi pentru a le arăta cum ar trebui executate unele lovituri.Pentru a face performaţă în tenis, însă, e nevoie de ani de antrenamente istovitoare. Daria, de exemplu, are 12 ani, iar şase zile din şapte este la Academia lui Victor Hănescu pentru a exersa şi a încerca să lovească mingea din ce în ce mai bine, mai puternic, mai plasat."Joc de patru ani tenis. Aceşti patru ani aş spune că sunt buni, frumoşi, grei. Am şase antrenamente pe săptămână. De ce atât de multe? Ca să ajung foarte bună şi pentru că îmi place", spune fetiţa, care speră să devină, în viitor, numărul unu mondial, la fel ca Simona Halep.

De foarte multe ori, Victor Hănescu joacă tenis cu elevii săi

Acesta este preţul succesului pentru tinerii care astăzi se pregătesc să devină jucători profesionişti de tenis. Tot timpul liber este dedicat antrenamentelor şi pregătirii psihice şi tactice. Iar pentru părinţi, efortul financiar nu este deloc de neglijat.  În Bucureşti, la cluburile de tenis preţul unui abonament lunar, care include 8 antrenamente de grup la nivel de performanţă, variază între 200 şi 600 de lei. Iar pentru antrenamentele private, antrenorii cer între 100 şi 400 de lei pe şedinţă, în funcţie de complexitatea pregătirii. Astfel, în cazul tinerilor care fac antrenamente intensive pentru a deveni cei mai buni jucători de tenis din România, costul lunar al antrenamentelor poate depăşi 7.000 de lei, la care se mai adaugă banii pentru deplasările la turnee, pentru echipamente, pentru taxele la federaţie şi multe altele.Din păcate, statul român nu sprijină performanţa nici în tenis, iar copiii, chiar dacă sunt talentaţi, nu beneficiază de sprijin financiar din partea autorităţilor. Singura şansă a acestora pentru a putea face performanţă este să primească sprijinul unui investitor privat, sau al unei academii de tenis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
15:50
Stegarul Dac a fost reținut 24 de ore. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
16:22
Gheața marină din Antarctica atinge al treilea cel mai scăzut nivel din istorie. Oamenii de știință trag un semnal de alarmă
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale