De Ciprian Iana,

Însă, din 15 etape scurse până în prezent, giuleștenii au disputat doar 13, așa că șansele la promovare par intacte pentru gruparea bucureșteană.

Tehnicianul Daniel Pancu a dezvăluit, vineri, că obiectivul său pentru acest sezon nu este promovarea în Liga 1. Chiar și așa, în cazul în care Rapid nu va promova la sfârșitul acestui sezon, Pancu anunță că-și dă demisia.

„Eu nu am în contract ca obiectiv promovarea şi nici 7 pierdute sau 10 câştigate la rând. Nu am nici un obiectiv, deşi am un contract pe trei ani. Am discutat cu jucătorii pe 3 sau 4 iulie şi eram a şaptea favorită la promovare, dar când a început campionatul eram prima”, a spus Pancu într-o conferință de presă.

Tehnicianul a adăugat: ”.Atunci le-am spus că eu nu am obiectiv în contract promovarea, dar dacă Rapid nu promovează eu 100% voi pleca. Şi îmi voi ţine această promisiune. Eu dacă mă simţeam vinovat în totalitate, pentru binele Rapidului eu plecam. Dar nu plec pentru că pe lângă faptul că sunt un luptător, sunt un optimist şi am foarte mare încredere în grupul acesta de jucători”.

De ce a refuzat Cristian Tudor Popescu invitația la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis
Recomandări

De ce a refuzat Cristian Tudor Popescu invitația la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis

Despre faptul că unii suporteri raapidiști îl contestă, Daniel Pancu a precizat: „Ştiu că sunt contestat şi e absolut normal. Le dau dreptate suporterilor, multora dintre ei, dar şi ei să nu uite un lucru. Că în urmă cu doi ani şi jumătate Rapid nu exista, iar ei nu aveau unde să meargă pe stadion.

Părerea mea e că ar trebui să se bucure mult mai mult de Rapid, pentru că bucuria şi scopul rapidiştilor adevăraţi nu cred că a fost vreodată să câştige toate jocurile. Îmi asum în continuare şi voi rămâne pe poziţie până când Rapid nu va mai avea şanse matematice de promovare”.

Despre echipă, Pancu a dezvăluit: ”Primul lucru pe care trebuie să îl recâştigăm este spiritul, pentru că acum suntem o echipă fără spirit. O echipă care nu este demnă de numele Rapid, o echipă contestată din toate poziţiile.

Suntem într-o postură nedorită şi noi am făcut posibil acest lucru. Sper ca duminică să redevenim echipa care chiar dacă se va întâmpla să piardă să iasă cu fruntea sus de pe teren. Ăsta este principalul obiectiv şi lucrul principal pe care am insistat săptămâna asta”.

Iohannis a anunțat ce se va întâmpla dacă Viorica Dăncilă apare la dezbaterea organizată marţi
Recomandări

Iohannis a anunțat ce se va întâmpla dacă Viorica Dăncilă apare la dezbaterea organizată marţi

Rapid întâlneşte, duminică, de la ora 12:00, pe teren propriu, formaţia Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 16-a a Ligii a II-a.

Antrenorul este în continuare convins că are cel mai bun lot din Liga a II-a: „Toţi am făcut greşeli, important e să nu le mai repetăm. Toate se întâmplă împotriva noastră, dar nu putem ieşi de aici decât uniţi. Eu spun încă o dată, avem cel mai bun lot din Liga a II-a, sunt absolut convins. Şi mai sunt 25 de meciuri în care trebuie să demonstrăm lucrul ăsta”.

Citeşte şi:

Simona Halep, în topul americanilor: ”Românca a devenit o forță constantă”

Elisabeta Lipă a lăsat canotajul și a trecut la rafting! ”Nici o provocare nu este prea mare” / VIDEO

Ivan Patzaichin a devenit antreprenor pentru România. ”Este important să avem grijă de râurile și lacurile noastre”

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat
GSP.RO

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură
HOROSCOP

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură