Daniil Medvedev l-a învins pe liderul mondial Novak Djokovic și a câștigat US Open

Comentează

Jucătorul rus Daniil Medvedev, în vârstă de 25 de ani, locul 2 ATP, a cucerit trofeul de la US Open, după o victorie clară în finala de pe „Arthur Ashe”, în fața sârbului Novak Djokovic, 34 de ani, 1 ATP, relatează GSP.ro.

Medvedev s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, 6-4 într-un meci care a durat două ore şi 15 minute și este astfel primul jucător al generației „NextGen” care câștigă un trofeu de Grand Slam.

Pe parcursul turneului, rusul a pierdut doar un set, în confruntarea din sferturi cu olandezul Botic Van De Zandschulp, locul 117 ATP.

Aceasta a fost a doua finală pe care rusul o joacă la US Open, după cea din 2019, în care a fost învins de Rafael Nadal. Daniil Medvedev și-a trecut astfel în palmares al 13-lea trofeu din carieră și al patrulea pe care îl cucerește în acest an, după cele de la Marsilia, Mallorca şi Toronto.

Dacă s-ar fi impus în finala din acest an de la US Open, Novak Djokovic ar fi trecut în fața lui Roger Federer și Rafael Nadal în clasamentul all-time al titlurilor de anvergură, cu care împarte acum prima poziție, cu câte 20 de trofee. Totodată, sârbul a ratat ocazia de a câștiga toate cele patru turnee de grand slam într-un an și de a face Calendar Slam.

„Pentru prima dată sunt foarte emoționat înainte de speech. Știm cu toții ce și-a dorit Novak să facă azi. Îmi pare rău pentru el, care aștepta această performanță. Nu am spus-o niciodată, dar pentru mine tu ești cel mai mare jucător din istoria tenisului", a declarat Daniil Medvedev la finalul meciului, potrivit Eurosport.

Pentru victoria în final US Open, Medvedev va încasa un cec în valoare de 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Djokovici va primi 1,25 de milioane de dolari şi 1.200 de puncte.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
11:52
Piesa scrisă de Rammstein pentru frații Kliciko și refuzată de aceștia are un succes mondial uriaș
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...