Piţi visează să treacă cu succes de meciul de azi cu Turcia, declarând că şi o remiză ar putea ajuta România să termine grupa pe poziţia a doua, care duce la barajul pentru CM 2014.

“Am demonstrat până acum că suntem mai buni ca ei. Nouă ne convine şi un rezultat de egalitate, aşa că nu vom risca. Cert e că sper să facem un pas uriaş spre jocurile de baraj”, a afirmat selecţionerul.
România a câştigat meciul tur, disputat în luna octombrie 2012, la Istanbul, cu 1-0, datorită golului înscris de Gicu Grozav.

Victor Piţurcă s-a decis asupra primului 11, în care vor exista două modificări faţă de meciul cu Ungaria. Astfel, Hoban îi va lua locul lui Bourceanu (suspendat), în timp ce Tănase va juca aripă stângă în locul lui Maxim, informează digisport.ro.

Echipele de start:

România: Tătăruşanu – Măţel, D. Goian, Chiricheş, Raţ – Hoban, Pintilii – Torje, B. Stancu, Cr. Tănase – Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.
Turcia: Volkan – Gokhan Gonul, Semih, Omer, Caner Erkin – Gokhan Tore, Selcuk Inan, Topal, Arda Turan – Burak Yilmaz, Bulut. Selecţioner: Fatih Terim.
Arbitri: Svein Oddvar Moen – Kim Haglund, Frank Andas (toţi din Norvegia).
 
DE LA EXTAZ LA AGONIE | România - Turcia 0-2

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.