Divizionara secundă Metaloglobus București și-a găsit un sponsor nou. Echipa fondată în 1956 a semnat un parteneriat cu Alexandrion.

Metaloglobus a câștigat Seria II din Liga 3 la o distanță de 11 puncte de locul 2, Viitorul Domnești, și a promovat în Liga 2 pentru prima dată în cei peste 60 de ani de existență.

Clubul își joacă meciurile de acasă pe stadionul Metaloglobus din cartierul Pantelimon din București, iar începând cu acest an competițional a semnat un parteneriat cu Alexandrion Grup.

În acest moment, Fundaţia Alexandrion şi Alexandrion Grup România susţin activ cinci echipe de fotbal: Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timisoara, Petrolul Ploieşti si Universitatea Cluj, la care se adaugă și Metaloglobus București.

În domeniul sportiv, cei de la Alexandrion Grup si Fundatia Alexandrion au fost și sunt implicați  în mod consecvent, atât prin susținerea unor prestigioase echipe de handbal și fotbal, dar și alte sporturi precum golful, rugby-ul, ciclismul, box-ul, polo, tenisul. De asemenea organizează Gala Trofeele Alexandrion, eveniment ajuns la cea de-a doua ediție, prin care se dorește contribuirea la susținerea și recompensarea valorilor sportive din România.

Motto-ul Fundației Alexandrion este ”continuarea maratonului susținerii mișcării sportive din România”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.