Dumitru Dragomir (67 de ani) are un contracandidat pentru funcţia de şef al LPF. Gino Iorgulescu (57 de ani) şi-a depus, ieri, dosarul şi se va lupta cu Mitică la alegerile programate pe 14 noiembrie.
“A fost o surpriză pentru toată lumea pentru că am reuşit să-mi depun candidatura. Nu am avut nevoie de o derogare de la domnul Dragomir. Acum, dacă dânsul va câştiga alegerile, măcar va câştiga împotriva unui candidat, pentru că nu putea să participe singur şi să fie pe locul doi”, a declarat Iorgulescu.

«Corleone» se teme de amestecul politicului

Candidatul propus de clubul Ceahlăul Piatra Neamţ a adăugat: “Simt o nemulţumire totală şi din partea cluburilor, şi din partea spectatorilor, şi din partea presei. Nu ştiam data alegerilor, am aflat atunci când şi-a depus candidatura domnul Dragomir. Deocamdată nu am vorbit cu cluburile, acum încerc să îmi fac şi eu puţin lobby. Eu cunosc doar câţiva preşedinţi”. Actualul şef al Ligii, Dumitru Dragomir, a ripostat: “Foarte bine că a candidat, bravo lui, îi doresc succes. Nu îmi e teamă de concurenţă. Deocamdată, nu. Dacă nu se implică politicul, nu îmi e teamă. Dacă se implică, atunci intru în panică”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.