Echipa feminină de spadă a României a cucerit medaliile de argint la etapa de Cupă Mondială de la Legnano (Italia), duminică, după ce a fost învinsă în finală de Rusia, cu scorul de 42-30.

România, în componența Ana-Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Simona Pop, a învins Japonia în optimi, cu 38-34, în sferturi a trecut de Suedia, cu 45-37, pentru ca în semifinale să dispună de Franța, cu 36-31.

Echipa Statelor Unite s-a clasat pe locul al treilea, după ce a învins Franța în finala mică, scor 28-22.

La individual, chinezoaica Yiwen Sun s-a impus în finala cu Kristina Kuusk (Estonia). Româncele au avut clasări modeste: Ana-Maria Popescu — locul 17, Simona Gherman – 20, Amalia Tătăran – 41, Ioana Adriana Dumitru – 69, Anca Măroiu – 83, Ana Maria Constantin – 124, Loredana Dinu – 135, Raluca Sbârcia – 191.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.